Articolul Ambasadorului Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Kent Logsdon
La începutul secolului al XX-lea, foarte puține dintre denumirile micilor orașe împrăștiate la periferia Imperiului Rus puteau să sune cunoscut sau să provoace anumite emoții în rândul americanilor.
Cu o singură excepție, probabil: Chișinău.
Reacția la pogromul de la Chișinău din 1903 a fost un exemplu timpuriu al trăsăturii specifice americanilor de a se solidariza pentru a sprijini victimele calamităților și opresiunii din colțurile îndepărtate ale lumii. Când vestea tragică a ajuns în SUA, americanii s-au unit pentru a susține victimele. Câteva organizații neguvernamentale americane, fondate ca răspuns la pogrom, există până astăzi, continuând lupta pentru dreptate, egalitate și demnitate pentru toți. De asemenea, pogromul a dat naștere unui val de emigrare care a schimbat pentru totdeauna structura socială a țărilor noastre.
Privind retrospectiv, putem vedea clar ceea ce nu vedeau oamenii în 1903. Pogromul de la Chișinău, precum și altele care au avut loc înainte sau după – aceste furtuni de ură – ne apropiau, de fapt, de o catastrofă în Europa. Patru decenii mai târziu, americanii aveau să afle numele altor localități îndepărtate: Dachau, Auschwitz-Birkenau, Treblinka.
Și, deși făptașii erau diferiți, ei au fost mânați de aceeași ură pe care noi nu am reușit să o curmăm în mod colectiv – atât în America, cât și în Europa. Așa am ajuns de la Chișinău la Kristallnacht. Naziștii nu au apărut în vid, ci în același mediu care a îngăduit valul de pogromuri, afacerea Dreyfus și publicarea falsurilor antisemite și a calomniilor josnice de omor ritual.
Astăzi, când merg pe străzile din centrul Chișinăului, văd un oraș european, vibrant și în plină dezvoltare. Pe strada Ierusalim, puteți vedea prieteni care se relaxează pe terasa unei cafenele sau familii care se plimbă, bucurându-se împreună de o seară obișnuită în Chișinău. Ceea ce s-a întâmplat în acest cartier în 1903, și, mai târziu în 1941, când a fost înființat ghetoul evreiesc, pare a fi atât de îndepărtat acum.
Dar, cu cât mai mult timp trece – în acest an împlinindu-se 120 de ani – cu atât mai important este să ne amintim tot ce s-a întâmplat. Și, monumentul victimelor pogromului din parcul “Alunelul” este o reamintire solemnă a acelor evenimente. Cei care lipsesc astăzi pe străzile vibrante ale Chișinăului sunt urmașii oamenilor care au fost uciși din ură și noi nu vom putea să-i întoarcem vreodată, însă putem să le cinstim memoria și să încercăm să le facem dreptate.
Guvernul și autoritățile locale din Republica Moldova colaborează cu comunitatea evreiască pentru a comemora victimele antisemitismului, ucise în timpul pogromului de la Chișinău și a Holocaustului, precum și pentru a marca contribuțiile numeroase ale evreilor moldoveni de-a lungul istoriei acestei țări. Am fost onorat să particip la deschiderea Muzeului de Istorie a Evreilor din Orhei la începutul acestui an și aștept cu nerăbdare înființarea unui astfel de muzeu național la Chișinău. Sperăm că Moldova se va alătura altor țări europene și va iniția procesul de restituire a proprietăților confiscate de la comunitatea evreiască, cum ar fi sinagogile.
Acceptarea trecutului și construirea unui viitor mai tolerant și mai incluziv nu este niciodată ușor, și nu vom putea spune vreodată că ceea ce s-a făcut este suficient. În Statele Unite, știm bine ce înseamnă acest lucru, deoarece ne confruntăm cu probleme legate de propria noastră istorie chiar și astăzi. Dar, pentru că marchez această aniversare solemnă alături de moldovenii de toate credințele, pot spune cu încredere că munca asiduă în acest sens este la un stadiu avansat.
Când mă uit la Moldova – mergând pe străzile Chișinăului care au văzut atâta durere în secolul al XX-lea – văd o țară modernă, tolerantă și diversă. Toți moldovenii, indiferent de religie, limbă sau etnie, fac parte din viitorul european al Moldovei.
