După al Doilea Război Mondial, Germania a fost găsită vinovată pentru uciderea a peste 6 milioane de oameni, Holocaust și multe alte orori. Drept rezultat, aceasta a fost trasă la răspundere și impusă să plătească și până astăzi despăgubiri victimelor regimului înființat de Adolf Hitler. Acum, însă, la 77 de ani distanță, urmărim crimele comise de forțele militare rusești „implicate în misiunea specială de denazificare și demilitarizare în Ucraina”, care lasă în urma sa localități distruse, cadavre cu mâinile legate și civili împușcați în cap, bunuri jefuite și femei violate. Rămâne de văzut dacă Rusia își va recunoaște vina și va răspunde pentru cele comise, urmând modelul Germaniei, sau va face ca în perioada lui Stalin, când nu și-a recunoscut vina împotriva poporului său (peste 20 de mln de oameni au fost uciși, susțin istoricii). Dar până atunci, haideți să vedem cum repară Germania greșelile comise în cel de-al Doilea Război Mondial și cum evită să vorbească despre trecut, dar fără să-l poată uita.
Când al Doilea Război Mondial s-a încheiat în Europa, Aliații (Franța, Marea Britanie, SUA și URSS) au pornit reformarea societății germane și reeducarea populației după 12 ani de dominație nazistă, timp în care poporul german a avut o dietă constantă de propagandă a urii. „Nazismul”, după cum scria autorul evreu german Victor Klemperer în 1946, „a pătruns în carnea și sângele oamenilor prin cuvinte, expresii și structuri de propoziții unice care le-au fost impuse într-un milion de repetări și luate în considerare mecanic și inconștient”.
Astfel, germanii au fost nevoiți să-și confrunte trecutul sângeros, care nu mai era camuflat de propaganda răspândită de Joseph Goebbels (Ministrul Propagandei în timpul regimului nazist). Pentru prima dată în istorie, instanțele pentru crime de război au judecat și pe propagandiști – „indivizi ale căror cuvinte rostite, imagini și scrieri au contribuit la agresiune, persecuție și ucidere în masă”, se arăta într-o mențiune a dosarelor pregătite pentru Tribunalul de la Nürnberg.
Tribunalul Militar Internațional: un proces fără precedent
Tribunalul Militar Internațional a început la Nürnberg, la 20 noiembrie 1945. În multe privințe, acest proces a fost unul fără precedent. Niciodată atâția lideri naționali nu mai fuseseră judecați de o instanță formată din cuceritorii lor militari. În final, 24 de persoane influente din toate sectoarele vieții politice naziste au fost inculpate pentru crime de război, crime împotriva umanității, crime împotriva păcii, dar și pentru propagandă.
Pe parcursul anilor, au existat mii de urmăriri penale după război. Totuși, doar o mică parte din cei responsabili de Holocaust au fost vreodată aduși în judecată.
Procesul de „denazificare”
Imediat după încheierea războiului, în Germania a început procesul de „denazificare”:
- redenumirea străzilor, parcurilor și a clădirilor care aveau asociații naziste sau militariste;
- îndepărtarea monumentelor, statuilor, semnelor și emblemelor legate de nazism sau militarism;
- confiscarea proprietăților Partidului Nazist;
- eliminarea propagandei naziste din educație, mass-media germană și numeroasele instituții religioase care aveau lideri și duhovnici pro-naziști;
- interzicerea paradelor naziste sau militare;
- a fost aruncată în aer uriașa svastică de pe stadionul Nürnberg, locul fostelor mitinguri naziste;
- cultul lui Hitler a fost discreditat: fostul lider german era prezentat ca un ucigaș în masă, maniac ale cărui politici au dus la distrugerea Germaniei;
- distribuirea propagandei naziste continuă să fie ilegală chiar și astăzi.
La 8 august 1945, Aliații au semnat un acord prin care s-au angajat să informeze cetățenii germani despre procesele de la Nürnberg. În acest sens, au fost ridicate panouri publicitare înfățișând fotografii ale atrocităților naziste, completate cu textul „aceste atrocități: vina ta” și filmate documentare despre ororile lagărelor de concentrare. Asta se făcea pentru că majoritatea germanilor fie negau că ar fi susținut vreodată Partidul Nazist, fie repetau același refren: „wir konnten nichts tun” (nu puteam face nimic, trad.).
„Odată cu încheierea războiului, asumarea responsabilității pentru un teribil război mondial și o masă de crime de război a fost primul lucru pe care a trebuit să-l facă germanii. Iar asta nu a fost deloc ușor, pentru că atât Germania, cât și Aliații au comis propriile crime”, ne spune istoricul german Gerd Koenen.
Cu toate acestea, discuția despre Holocaust a dispărut practic din sfera publică din Germania încă în anii 1960. Manualele școlare abia dacă menționau crimele de război germane, iar foștii naziști s-au alăturat societății civile, mulți reluând poziții similare cu cele pe care le-au ocupat sub regimul lui Hitler. Iar germanii au făcut tot posibilul să uite trecutul sângeros, concentrându-se pe restabilirea economiei.
Cum se vorbește despre trecut în școli
Predarea materiei despre Holocaust și epoca nazistă este obligatorie în școlile germane. Suplimentar, se organizează excursii la muzeul Holocaustului sau la un lagăr de concentrare. Cu toate acestea, un sondaj privind istoria Germaniei din 2005 a arătat că fiecare al doilea tânăr german nu știe aproape nimic despre Holocaust – subiect despre care, de multe ori, se tace.
Acest lucru l-a aflat și Natalia Mogâldea, moldoveancă stabilită în Germania deja de cinci ani. Pe parcursul acestei perioade, a observat că tema războiului este evitată, în special de tineri. „Cu colegii de la facultate nu puteam să discut despre asta, deși eram extrem de curioasă. Îmi imaginam că vom filozofa ore întregi, dar răspunsul era tăcere sau un zâmbet politicos.”
Cu toate acestea, Natalia spune că atrocitățile din timpul războiului nu au fost date uitării, însă acesta rămâne un subiect nedorit, supus tăcerii. „Când am început să vorbesc germana, am fost atenționată să pun delicat întrebările referitoare la tema războiului, pentru ca nu cumva să rănesc pe cineva. Timpul a șters imaginea morală pătată a germanilor și generațiile noi sunt responsabile pentru ceea ce se întâmplă acum, dar nu pentru greșelile strămoșilor lor. De aceea, ei nu vor să dezgroape această durere”, constată tânăra.
Și-au spălat păcatele sau nu?
Potrivit Bloomberg News, 42% dintre germani consideră că țara lor a reparat greșelile din trecut.
„L-am întrebat pe colegul meu dacă nu este deranjat că prin taxele sale continuă să plătească despăgubirile, iar el mi-a spus: «Nu, că doar evreii au muncit cândva fără a fi plătiți pentru asta, deci totul este corect!…»”, povestește Natalia Mogâldea. Ea spune că doar un grup mic de cetățeni din estul Germaniei se arată deranjat de achitarea acestor despăgubiri, „dar ei sunt aproape mereu împotrivă, indiferent de subiect”.
Cum plătește Germania despăgubiri
La doar câteva luni după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, liderii evrei au cerut „reparații” (despăgubiri, n.red.). Astfel, Germania a început să facă plăți către supraviețuitorii Holocaustului încă din anii 1950 și continuă să ofere aceste despăgubiri și astăzi. În Germania, programul de despăgubiri se numește Wiedergutmachung (a face binele din nou, trad.). În Israel, se numește Shilumim (plățile, trad.). În 2019, aproximativ 400.000 de evrei care au supraviețuit crimelor naziste erau încă în viață.
„Începând cu anii 1980, responsabilitatea germană pentru consecințele Holocaustului a fost asumată prin oferirea de „îndatoriri speciale” și prin declararea că „Mai mult niciodată”. Acesta, desigur, a fost un progres, dar unul dificil – pentru că putea fi folosit pentru a diminua crimele de război și pentru că a produs un confort moral”, susține istoricul Gerd Koenen.
Cu toate acestea, istoricul german ne spune că a fost nevoie de două, trei decenii și de multă presiune din partea descendenților victimelor naziste pentru a recompensa măcar o parte din bunurile și averile jefuite. „Pentru că cei cu minți înguste, atunci când li se vorbea despre crimele comise în al Doilea Război Mondial, susțineau: „toți am suferit”.
În 1988, Germania a decis, de asemenea, ca supraviețuitorii Holocaustului să primească 290 de dolari pe lună pentru tot restul vieții. Cei din urmă au formulat, de asemenea, plângeri împotriva companiilor care au profitat de pe urma muncii forțate în timpul războiului, inclusiv Deutsche Bank, Siemens, BMW, Volkswagen, Ford și Opel. Astfel, la începutul anului 1999, guvernul german a anunțat un program de ajutorare a supraviețuitorilor Holocaustului, finanțat de aceste companii.
În 2020, guvernul german a oferit 662 de milioane de dolari supraviețuitorilor Holocaustului care erau afectați de pandemie, persecuție și vârsta lor.
Să nu uite
Germania a făcut tot posibilul pentru a se asigura că cetățenii săi nu vor uita niciodată ce s-a întâmplat. Clădirile unde se decidea soarta tragică a evreilor, locurile unde au fost uciși mii de oameni și lagărele de concentrare au fost transformate în monumente sau muzee:
- La 60 de ani după încheierea războiului, lângă Poarta Brandenburg din Berlin, a fost inaugurat Memorialul Holocaustului. Arhitectul Peter Eisenman a creat un câmp cu 2.711 plăci de beton în memoria evreilor uciși.
- Casa Wannsee din Berlin a fost locul unde 15 membri ai guvernului nazist s-au întâlnit la 20 ianuarie 1942, pentru a concepe ceea ce a devenit cunoscut sub numele de „Soluția finală” – deportarea și exterminarea tuturor evreilor din teritoriul ocupat de germani. În 1992, vila a fost transformată într-un memorial și muzeu.
- Clădirea Bendlerblock din Berlin a fost transformată într-un Centru memorial al rezistenței, după ce la 20 iulie 1944, un grup de ofițeri a încercat să-l asasineze pe Hitler, dar a eșuat. În aceeași noapte, ofițerii au fost împușcați în curtea Bendlerblock.
- Buchenwald a fost unul dintre cele mai mari lagăre de concentrare din Germania. Din 1937 până în aprilie 1945, național-socialiștii au deportat în lagăr aproximativ 270.000 de oameni din toată Europa și au ucis 64.000 dintre ei. Situl servește acum ca Memorial pentru victime.
Ce zile legate de război sunt marcate de Germania
La 8 mai, în Germania, are loc comemorarea celor care au luptat împotriva nazismului și și-au pierdut viața în al Doilea Război Mondial. De asemenea, este marcată și Ziua Eliberării. În această zi nu sunt agățate steaguri sau ghirlande și nici oamenii nu se adună la parade, cum se face în multe alte țări. Cu toate acestea, sunt organizate evenimente oficiale dedicate comemorării soldaților celui de-al Doilea Război Mondial. Oamenii depun coroane de flori la memoriale.
O altă zi extrem de importantă, marcată în Germania, este 27 ianuarie. Pe această dată sunt comemorate victimele național-socialismului, pentru că în 1945, supraviețuitorii au fost eliberați din lagărul de exterminare de la Auschwitz.
Retorica rusă – nu e vina noastră
„Odată cu venirea la putere a lui Vladimir Putin, totul s-a redus la narațiunea trecutului glorios al Rusiei mereu învingătoare – cu Stalin drept Marele Mântuitor și chiar Sfânt”, remarcă istoricul german.
Întrebat dacă exemplul Germaniei ar putea fi urmat de Federația Rusă odată ce se va încheia războiul acesteia împotriva Ucrainei, Gerd Koenen ne-a atras atenția la faptul că poporul rus își va asuma mult mai greu responsabilitatea pentru teribilele evenimente din istoria lor. Mai mult, acesta consideră că este prea devreme să vorbim dacă Federația Rusă își va asuma responsabilitatea pentru crimele comise în Ucraina, întrucât liderii ruși nu au făcut niciodată acest lucru.
„După cel de-al Doilea Război Mondial, întreaga lume a fost împotriva Germaniei. Poporul a fost nevoit să recunoască vina pentru crimele comise sub conducerea lui Adolf Hitler, lucru pe care nu l-a făcut și URSS, care se face vinovată de colectivizare, Holodomor, Marea Teroare, lagărele Gulag, deportările minorităților etnice înainte și în timpul războiului. Aceste crime au fost continuate și extinse după război împotriva propriilor cetățeni, care adesea au fost cei mai buni, cei mai capabili și mai educați oameni din propria lor țară”, încheie Gerd Koenen.
Sursa foto: Reuters
Ilustrație: Ecaterina Buruiană
