Troica UE-RM a accentuat necesitatea finalizării negocierilor asupra Acordului cu privire la facilitarea regimului de vize

Moldova.ORG — În cadrul reuniunii Troicii UE – R. Moldova a fost accentuată necesitatea finalizării negocierilor asupra Acordului cu privire la facilitarea regimului de vize.

Potrivit unui comunicat al Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al R. Moldova, viceministrul moldovean de Externe Valeriu Ostalep a abordat, în cadrul discuţiilor, problematica obţinerii de către cetăţenii moldoveni a vizelor pentru statele UE, importanţa pentru R. Moldova de obţinere a preferinţelor comerciale asimetrice şi perspectiva de dezvoltare a relaţiilor dintre R. Moldova şi Uniunea Europeană după expirarea termenului de implementare a Planului de Acţiuni RM-UE.

Delegaţia europeană a subliniat importanţa pe care o are economia de piaţă şi implementarea eficientă a prevederilor Panului de Acţiuni ca bază pentru continuarea discuţiilor despre viitoarele relaţii dintre RM şi UE. Totodată UE şi-a manifestat disponibilitatea prelungirii, pentru un termen de doi ani, a mandatului Misiunii UE de control la frontiera moldo-ucraineană (EUBAM), precum şi interesul pe care îl are pentru finanţarea unor proiecte în cadrul cooperării la Marea Neagră.

Discuţiile s-au axat pe cinci direcţii prioritare asupra cărora părţile au efectuat un schimb amplu de păreri: reformele interne în Moldova, conflictul transnistrean, EUBAM, conflictele îngheţate şi cooperarea la Marea Neagră. O atenţie deosebită a fost acordată procesului de implementare a reformelor din ţară.

Reuniunea Troicii UE – R. Moldova la nivel de viceministru/director politic a avut loc marţi, 27 februarie, la Berlin, în sediul MAE Germaniei. R. Moldova a fost reprezentată de Valeriu Ostalep, de viceministrul Reintegrării, Ion Stăvilă, şi de ambasadorul R. Moldova la Berlin, Igor Corman.

Delegaţia Uniunii Europene a inclus Directorul Politic al MAE federal, Michael Schäfer, şefa Direcţiei politice a Secretariatului Consiliului, Helga Schmid, directorul politic adjunct al Comisiei UE, Lars-Erik Lundin, şi directorul politic al MAE al Portugaliei, Vasco Bramao Ramos.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.