Transnistria acceptă schema UE pentru lansarea trenului Chişinău-Odesa

Căile Ferate din Transnistria (CFT) acceptă schema propusă de UE pentru lansarea trenului-diesel Chişinău-Odesa. Despre aceasta a anunţat directorul general al CFT, Serghei Marţinko.

După cum transmite INFOTAG cu referire la un interviu pentru agenţia "Novîi region-2", Marţinko a spus că UE propune crearea în Transnistria a unei firme, care se va ocupa de transportul feroviar pe cursa Chişinău-Odesa. Firma trebuie să obţină certificat de înregistrare temporară la Chişinău şi că încheie contract atât cu Căile Ferate ale Moldovei (CFM), cât şi cu CFT privind tehnologiile de transportare pe rusă şi acordarea infrastructurii.

Potrivit directorului, Uniunea Europeană propune această schemă pentru a plasa pe un plan secundar relaţiile proaste dintre CFM şi CFT şi pentru a obţine astfel rezultate practice.

"Europenii consideră că în condiţiile actuale între cele două întreprinderi ar putea exista anumite relaţii, însă nu directe".

Totodată, el consideră că CFM va opune rezistenţă oricăror iniţiative, deoarece întreprinderii îi convine ca trenurile să circule cât mai mult pe teritoriul republicii.

Potrivit lui Marţinko, în timpul apropiat experţii europeni vor elabora paşaportul segmentului transnistrean de cale ferată, pentru a confirma că nu există nici un fel de probleme tehnice, iar circulaţia trenului-diesel Chişinău-Odesa este foarte posibilă.

El afirmă că situaţia la CFT continuă să se înrăutăţească, volumul tranzitului şi al mărfurilor de import-export scade încontinuu.

"Reducerea volumelor de transport cu peste două treimi, comparativ cu anul 2008 înainte de criză, a dus la reducerea personalului şi la faptul că la moment întreprinderea lucrează doar patru zile pe săptămână", a spus Marţinko.

INFOTAG precizează: Întreprinderea Căile Ferate ale Transnistriei a fost fondată în 2004, după ce autorităţile autoproclamatei RMN au declarat că bunurile întreprinderii de stat "Căile Ferate ale Moldovei" aflate pe teritoriul regiunii reprezintă proprietatea sa. În martie 2006 a fost sistată circulaţie feroviară pe porţiunea transnistreană cu o lungime de 42 km din cauza că Moldova nu poate asigura controlul în regiune.

În prezent pe teritoriul regiunii circulă doar un singur tren de pasageri pe traseul Moscova-Chişinău-Moscova şi trenurile marfare de tranzit care aparţin Rusiei şi Ucrainei. Exportul mărfurilor transnistrene pe calea feroviară se realizează numai prin Moldova ocolind regiunea. La întrevederile grupurilor de experţi CFM a înaintat mai multe condiţii pentru reluarea circulaţiei trenurilor , printre care reîntoarcerea în proprietatea sa a materialului rulant reţinut de Tiraspol, comercializarea biletelor de călătorie în lei, accesul controlorilor moldoveni în trenuri. CFM consideră că CFT trebuie să intre în componenţa sa în calitate de filială.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.