De Gheorghe Budeanu
Săptămâna trecută a avut loc un eveniment fără precedent în lumea contemporană: comitetul legislativ din sovietul suprem al autoproclamatei republici transnistrene a aprobat iniţiativa de folosire a drapelului Rusiei ca „drapel naţional”, alături de cel al enclavei separatiste. Iniţiativa de a oficializa în stânga Nistrului tricolorul alb-albastru-roşu al Rusiei a venit din partea deputaţilor din fracţiunea partidului „Obnovlenie”, care deţine majoritatea în legislativul de la Tiraspol şi-i condus de spicherul parlamentului din regiunea secesionistă.
Un comunicat al sovietului suprem explică gestul prin faptul că drapelul rusesc este simbolul de stat al Federaţie Ruse, stat succesor al URSS şi stat garant, „cu care poporul transnistrean şi-a exprimat dorinţa de reunificare”. Şi preşedintele comitetului legislativ, Galina Antiufeev, soţia şefului KGB din regiunea secesionistă, susţine că drapelul naţional al Transnistriei va fi o copie a drapelului rus. Iată o sfidare deschisă a Chişinăului şi a tuturor organismelor internaţionale implicate în procesul de reglementare a diferendului transnistrean.
Mass-media rusească, în special „Kommersant”, a difuzat masiv reacţiile oficialităţilor de la Moscova pe marginea acestui caz, preluate şi de presa de la Chişinău. Reprezentanţi ai MAE din Rusia susţin că au rămas şocaţi de o asemenea decizie, că este incorectă şi cere o expertiză juridică. Ar râde de ei chiar şi Daniel Ortega, liderul prorus din Nicaragua, singurul în această lume care a recunoscut independenţa Osetiei de Sud după atacul Rusiei asupra Georgiei în august 2008. Toţi înţeleg făţărnicia Rusiei, a cărei politică totdeauna s-a bazat pe minciuni, pe machiavelism. Adevărul e că, în ultimul timp, după ce a lăsat Georgia însângerată, Rusia tatonează tot mai insistent terenul în regiunea geopolitică de la porţile Balcanilor. Pe de o parte, ea a sugerat şi a susţinut atacurile antiromâneşti ale lui Voronin împotriva României, iar pe de alta – îşi fortifică prezenţa pe malul stâng al Nistrului. Drapelul Rusiei pe instituţiile de stat ale autoproclamatei republici înseamnă că Moscova vrea să demonstreze deschis cine este stăpân în estul R. Moldova.
Un străin s-ar cruci, văzând că Chişinăul oficial tace. Nici şeful statului în exerciţiu, nici Ministerul de Externe n-a luat atitudine pentru a-i pune la punct pe autorii diversiunii, dar şi pentru a arăta lumii întregi că Moscova şi liderii secesionişti de la Tiraspol îşi manifestă deschis obrăznicia şi agresivitatea împotriva statului şi poporului moldovenesc. Noi însă am văzut – tot mai des în ultimii ani – că liderul partidului de guvernământ de la Chişinău este titirezul intereselor ruseşti la Nistru. Se roteşte după sfârla Moscovei. Nu va îndrăzni să-i reproşeze ambasadorului rus la Chişinău, care este şi unul dintre consultanţii regimului separatist de la Tiraspol. Mai mult: tot săptămâna trecută, Valeri Kuzmin a cerut oficializarea limbii ruse drept a doua limbă de stat în R. Moldova. Dar Voronin nu-l fugăreşte pe acesta din republică, precum a făcut-o cu ambasadorul României, învinuit de amestec în treburile interne ale R. Moldova. N-o să acuze Rusia la Bruxelles de faptul că îşi arborează drapelele pe instituţiile oficiale din ţara sa, precum a făcut-o, odată cu evenimentele din 7 aprilie, împotriva României. Asta înseamnă că, prin acţiuni sincronizate cu Moscova, Voronin lucrează împreună cu Smirnov la transnistrizarea R. Moldova, adică la rusificarea teritoriului românesc din stânga Prutului…
