The Economist: Rusia vrea să cucerească Basarabia ucraineană pentru a avea acces la granița României

Regiunea izolată a Basarabiei ucrainene, cunoscută și sub numele de Bugeac, a devenit unul dintre ultimele locuri ce au atras atenția observatorilor crizei din Ucraina, ce au remarcat importanța strategică a acestui teritoriu în contextul temerilor că Moscova ar putea încerca să creeze un coridor terestru care să lege Rusia de România, trecând prin Crimeea și Odessa, scrie săptămânalul britanic The Economist, citat de EVZ.ro.

Basarabia ucraineană se învecinează la vest și nord cu Republica Moldova, inclusiv cu regiunea separatistă prorusă Transnistria, în sud cu România, iar în est și sud-est cu Marea Neagră, fiind legată de Ucraina numai de o mică fâșie de pământ cu două șosele. Nu există poduri peste Dunăre sau drumuri care să o lege de România, iar dacă podurile de peste Nistru ar fi aruncate în aer, atunci Bugeacul s-ar găsi practic izolat.

The Economist subliniază că mai puțin de jumătate din cei 570.000 de locuitori sunt ucraineni, restul fiind bulgari, ruși, „moldoveni”, găgăuzi și albanezi. Mulți au opinii favorabile Rusiei care le-a dat strămoșilor lor pământ acum două secole, în timp ce se plâng că Ucraina nu a făcut mare lucru pentru ei.

Totuși, în ciuda simpatiilor pentru Moscova și speranța vagă că Vladimir Putin le-ar putea rezolva problemele, locuitorii din regiune prefer integritatea teritorială a Ucrainei. Orice declarație de independență a regiunii ar pulveriza-o, dată fiind structura etnică complexă, susține Serghei Dibrov, un jurnalist din Odesa.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.