De Andrei Brezianu si Vlad Spânu
Moldova — o fasie de pamant fara iesire la mare, desprinsa din fostul Imperiu Sovietic — e astazi condusa de Vladimir Voronin, un fost nomenclaturist comunist, cunoscut pentru unele remarci aruncate de el in treacat, sub forma unor butade. Una dintre acestea, care a facut oarecare valva nu demult, a fost indemnul ca frumoasele fotomodele reprezentate pe panourile publicitare de pe sosele sa poarte indicata corect nationalitatea lor: moldovence.
Recent, tot el a facut aluzie la un soi de “Moldova Mare”, ceea ce, logic, nu s-ar putea realiza decat pe spezele Romaniei, astazi stat membru al UE si NATO.
”Ar trebui sa fim socati daca pe parcursul ultimilor 150 de ani, moldovenii din Romania ar fi putut da uitarii propriul lor stat,” a declarat recent dl. Voronin agentiei de stat Moldpres, dand de inteles ca conducerea de la Chisinau ar putea sa solicite recunoasterea unei identitati etnice moldovenesti, dincolo de granitele Republicii Moldova, in conformitate cu criteriile UE.
Trebuie sa recunoastem ca a numi limba vorbita de cetatenii Moldovei “moldoveneasca”, si nu romana, e la fel de absurd ca pretentia de neimaginat ca limba spaniola vorbita in Venezuela sa fie obligatoriu numita “venezueleana”. Deci, pana la urma, ce se intampla acolo?
Intemeiata ca principat in secolul 14, Moldova si-a pastrat statalitatea, o buna parte din timp sub suzeranitate otomana, pana cand, in 1812, vechiul stat al Moldovei a fost rupt in doua. In 1859, jumatatea dinspre Apus a Moldovei s-a unit cu Tara Romaneasca pentru a alcatui impreuna cu aceasta Romania moderna, devenita, incepand din 1862, subiect recunoscut in dreptul international.
Rusia tarista si-a insusit partea de est a principatului Moldovei, rebotezata de ea Basarabia, unde a practicat o politica de ingradire severa a folosirii limbii locale. N-a fost un targ fericit. La sfarsitul Primului Razboi Mondial, intr-o tentativa de ultima ora de a evita sovietizarea, Basarabia s-a unit cu Romania. Nu peste mult timp, Pactul Ribbentrop-Molotov avea sa incurce insa lucrurile si mai mult. In iunie 1940 in virtutea intelegerii dintre Stalin si Hitler, acesta din urma a oferit URSS-ului pe tava, nu o republica — ca in cazul statelor baltice –, ci o jumatate de provincie din Romania, devenita “ Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca” (RSSM).
Vladimir Voronin este un produs al culturii politice a acestei foste republici sovietice, mai exact al culturii politice dintr-un mic tinut al fostei republici, astazi protectoratul patronat de Rusia al “Republicii Moldovenesti Transnistrene”, teritoriu secesionist, unde presedintele Voronin s-a nascut cu 58 de ani in urma. In 1990 acest teritoriu s-a separat de Moldova.
Relatarile despre decesul URSS-ului — asa cum ne reaminteste frecvent presedintele Vladimir Putin –, sunt exagerate. Voronin este secretar general al Partidului Comunistilor din Moldova, si presedinte al unui stat apasat de saracie, crima organizata, coruptie si caracterizat, pe de alta parte, printr-un neglijabil coeficient de atentie acordat drepturilor fundamentale ale omului. Produsele sale cele mai vizibile la export par sa fie bratele de munca ieftine si un trafic infloritor de fiinte umane.
A aduce artificial in discutie tema unor vechi imparatii defuncte poate desigur contribui la distragerea atentiei de la problemele stringente ale unei societati caracterizate prin carenta de real progres in directia unei integrari in UE. Interesele Rusiei sunt insa ceva mai subtile si mai sinistre. Acordand sprijin unei cârmuiri cu o retorica atat de agresiva la hotarele Uniunii Europene are printre altele drept efect mentinerea unui mesaj deranjant la adresa Romaniei, pe care Rusiei nu i-ar displace s-o vada urmand exemplele recente ale fostei Cehoslovacii si fostei Iugoslavii.
Reactia Vestului ar trebui sa trimita un semnal clar ca reanimarea unor nazuinte de coloratura imperiala, chiar exprimate sub forma de remarci facute in treacat, ca butada, sunt departe de a servi interesele Republicii Moldova, mai ales daca aceasta cultiva la modul serios intentia de a se alatura candva in viitor Uniunii Europene.
—-
Articolul este semnat de Andrei Brezianu si Vlad Spânu si a fost publicat in ziarul "European Voice", o publicatie a revistei The Economist, din 19 aprilie 2007:
http://www.europeanvoice.com/current/article.asp?id=27852
