„S-a stricat televizorul”, „ce număr are serviciul de taxi?”. Jumătate din apelurile la 112 nu sunt urgențe 

Foto: Ecaterina Buruiană

— Alo, bună seara, mă simt foarte rău.
— Ce vă doare? Ce vă deranjează la moment?
— Amețesc. Sunt dureri de cap.
—Așteptați ambulanța. 

Această chemare a ambulanței a fost făcută de un tânăr popular pe rețelele sociale, pentru că fusese provocat într-un joc online. Acesta a mințit Serviciul național unic pentru apelurile de urgență, a solicitat ambulanța care a venit la fața locului și i-a pus o injecție. Tânărul a filmat chiar și interiorul ambulanței. 

În comentarii oamenii au fost revoltați: „eu am chemat ambulanța și am așteptat 40 de minute și nu venea. Am fost nevoită să duc soțul singură că a avut un micro-insult. Dar ei? 😳😳😳😳”; 

„El cred că nu a avut niciodată nevoie să stea la două noaptea în ploaie, să aștepte salvarea aproape o oră”, a scris alt utilizator al platformei pe care a jucat.  

Cât ne costă chemarea ambulanței 

Asemenea cazuri sunt rare și ar trebui amendate pentru chemare falsă, ne explică Carolina Sclifos, șefa Centrului de preluare a apelurilor de urgență. Pentru ca persoana să fie sancționată este nevoie ca angajații care au fost la acea chemare să scrie o plângere la poliție, adaugă specialista, întrucât operatorii nu pot depista asemenea falsuri la telefon. 

Apelurile false se sancționează cu o amendă de la 1500 – 3000 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 40 la 60 de ore. 

În 2022, Poliția a depistat 953 de chemări false a serviciilor specializate. Dintre ele, în 405 de cazuri s-au pus amenzi în sumă de aproape 650 de mii de lei. 

Pentru o chemare a ambulanței, Compania Națională de Asigurări în Medicină a plătit 1 315 lei în anul 2022.

Totuși, aproape jumătate din apelurile făcute la 112 nu sunt urgente. Oamenii apelează la serviciul de urgență și spun că „nu îmi lucrează internetul”; „s-a stricat televizorul”; „ce număr de telefon are serviciul de taxi?”. „Majoritatea apelurilor non-urgente sunt de acest fel. Mai există persoane care, pur și simplu, înjură operatorul. Din păcate, noi nu avem lege ca să tragem la răspundere persoanele care fac apeluri non-urgente”, explică Sclifos. 

La numărul 112 se apelează atunci când există un pericol imediat asupra vieții sau sănătății persoanelor, a proprietății sau a mediului înconjurător, care a provocat pierderea de viață, daune sănătății, proprietății sau a mediului. „Dacă cineva solicită ambulanța pentru febra 37 și se poate duce la medicul de familie, noi îi direcționăm spre el”, explică șefa Centrului de preluare a apelurilor de urgență. 

Carolina Sclifos. Foto: Europa Liberă Moldova

Tot mai puține apeluri non-urgente 

Cu toate acestea, Carolina Sclifos spune că oamenii s-au responsabilizat. „Când am început a lucra în 2018, cifra de apeluri non-urgente era mai mare decât acum. Acum cifra parcă e în scădere și ne bucurăm. Ni se pare că cetățenii cunosc mai bine și probabil că vom mai face campanii de informare.” 

La serviciul de urgență 112 lucrează 82 de operatori, divizați în 2 direcții de preluare a apelurilor de urgență. Operatorii lucrează în câteva schimburi. Paralel, câte 16 operatori sunt la locul de muncă ca să facă față tuturor apelurilor care intră în sistem. Specialista spune că apelurile nu durează mai mult de un minut, întrucât este crucial ca operatorii să poată răspundă la toate apelurile și să direcționeze serviciile necesare. „Ar fi bine ca persoanele care nu au urgență să nu sune, să nu deranjeze, ca să reușim să salvăm cât mai rapid alte persoane.” 

Foto: Ecaterina Buruiană

2500 de apeluri din cauza ghețușului 

Din cauza ghețușului, s-a atestat un număr ridicat de apeluri la urgență. De la începutul anului până pe 22 ianuarie, au fost înregistrate aproape 2.500 de apeluri în care oamenii au solicitat ambulanța, pentru că s-au lovit la cap, la mână, la picior și și-au fracturat vreun membru.  

Citește și: A crescut cu 50% numărul de persoane cu traumatisme care se adresează la urgență 

În afară de asta, pe parcursul anului, cel mai frecvent motiv pentru care oamenii solicită ambulanța este hipertensiunea arterială. „Avem foarte multe persoane cu tensiune care stau la evidența medicului. Cetățenii au stare de rău, amețeli, dureri de cap, slăbiciuni și atunci ambulanța pleacă rapid la ei”, explică Sclifos.

Următoarele probleme pentru care oamenii solicită ambulanța prin intermediul 112 sunt: copil bolnav, boală nediagnosticată, dureri abdominale sau de spate și afecțiuni respiratorii. 

În 2022, mai mult de jumătate din oamenii care au ajuns la Departamentul Clinic de Medicină Urgentă s-au adresat de sine stătător.  

Infografice de Dana Dubălaru

Din 2016 scriu despre drepturile femeilor, violența domestică și hărțuire sexuală. Apoi mă concentrez pe democrația locală, reforma administrației publice și pe cum oamenii din sate pot avea condiții mai bune de trai. Îmi pun întrebări despre ce ne doare pe noi, ce iubim și ce ne face mai puternici, iar răspunsurile le găsesc în istoriile umane care apar pe Moldova.org.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.