(Foto) A crescut cu 50% numărul de persoane cu traumatisme care se adresează la urgență

Din 8 ianuarie, numărul persoanelor care s-au adresat la Institutul de medicină Urgentă cu traumatisme cauzate de ghețuș a crescut cu 50%. Jumătate din persoanele spitalizate în această perioadă au fost din cauza acestor traumatisme.

Dorina Arsene, purtătoare de cuvânt de la Institutul de Medicină Urgentă, a precizat că din 8 ianuarie la Departamentul de Primiri Urgențe de la Institutul de Medicină Urgentă s-au adresat 1669 de persoane. Deși numărul total al adresărilor la urgență nu a crescut semnificativ, cele mai multe adresări au fost la medicii traumatologi, ortopezi și chirurgi.

„Ei au avut un număr extrem de mare de lucru, anume din cauza persoanelor cu fracturi, entorse sau traumatisme”, a spus ea. Din cele 1669 de persoane care au ajuns la Urgență 672 de persoane au fost cu traumatisme. În total au fost spitalizate 592 de persoane, iar 209 dintre acestea – din cauza traumatismelor.

Dorina Arsene a mai precizat că 70% din cei care s-au adresat cu traumatisme la Urgențe au fost persoanele peste 45 de ani. „Medicii spun că nivelul energetic este mai scăzut și de aceasta ei sunt mult ușor expuși riscului unor astfel de traumatisme”, a mai spus ea. 

De asemenea, în această perioadă la Urgență au ajuns și 13 persoane cu degerături sau hipotermie. 

Pentru a vedea cum este să mergi pe drumurile din Chișinău, am ieșit pentru câteva ore la plimbare cu aparatul foto ieri seara și astăzi dimineața:

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.