Istoria mozaicurilor monumentale din Republica Moldova este strâns legată de perioada sovietică. Acestea fac parte dintr-un fenomen artistic ce a atins apogeul între anii 1960 și 1980. Această formă de artă a fost utilizată masiv ca instrument de decorare a edificiilor publice mult prea sobre și gri, dar și ca vector principal de propagandă ideologică.
Conducerea sovietică afirma că arta trebuia să servească „muncitorului” și să-l „educe”, mai cu seamă, să-i impună doctrina sovietică. De aceea loialitatea față de stat era consolidată prin imagini care glorificau munca, familia și creșterea copiilor, dar și prin reprezentări ale liderilor de la Moscova. „Sarcinile puse în fața artiștilor plastici erau de a transmite prin lucrările lor convingerile în spiritul socialismului. Tendința de a crea compoziții solemne și triumfale, dar și cu un patetism exagerat… În această perioadă au început să activeze pictori cu studii în domeniul picturii monumentale, cum au fost: Vladislav Obuh, Gavriil Vașcenco şi Mihai Burea”, scrie în lucrarea sa de doctorat „Pictura monumentală din RSS Moldovenească”, profesoara Natalia Podlesnaia.
După 1990, lovit de o criză economică acută, noul stat avea alte priorități, iar finanțarea pentru astfel de proiecte monumentale a încetat brusc. Astfel, orice mozaic realizat după independență tinde să fie o lucrare privată sau artistică de dimensiuni mici și diferite de programul monumentalist al erei sovietice.
Patrimoniu material, dar fără statut
Deși sunt zeci de mozaicuri împrăștiate prin întreaga țară, în registrul Monumentelor de For Public sunt incluse doar 13. Majoritatea sunt pe fațadele clădirilor, care sunt și ele parte a patrimoniului material. Astfel, celelalte rămân fie în grija autorităților publice locale, fie a celor care au cumpărat terenurile pe care se află. Iar asta, de cele mai multe ori duce la degradarea mozaicurilor și transformarea lor în ruine sovietice.
Totuși, există inițiative civice, precum „Mosaics of Moldova“, care au creat o bază de date și o hartă online, pentru a identifica și a conserva mozaicurile rămase, descriind și starea în care se află acestea. În același timp, mozaicul „Arta” din Chișinău arată că salvarea acestor lucrări este posibilă, dacă se implică mai mulți actori. De asemenea, sunt lansate aplicații, care ne ajută să privim din nou spre aceste „fragmente de istorie” și să le înțelegem valoarea, dincolo de încărcătura lor ideologică.
De asemenea, în aprilie anul trecut, Guvernul a aprobat modificări la Legea privind Fondul Național al Culturii, care permit chiar și persoanelor fizice sau entităților din sectorul privat să acceseze fonduri pentru proiecte de valorificare și restaurare a monumentelor culturale. Aceste schimbări pot oferi o nouă șansă „de viață” capodoperelor artistice adunate din cubulețe de smalț și plăcuțe de ceramică frumos colorate care încearcă decenii la rând să-ți atragă privirile.
