De Vlad Cubreacov / Chişinău / — Scriam încă la 12 februarie 2010 în FLUX despre dezastrul cronic şi acutizat din sistemul diplomatic al Republicii Moldova sub conducerea ministrului Iurie Leancă, numărul 2 în PLDM. În articolul „Criză la Externe. 4/5 din ambasade sunt decapitate” am încercat să arătăm amploarea acelui dezastru. Pentru a readuce subiectul în atenţie, reluăm unele intertitluri care ilustrau, nici pe departe complet, fenomenul: Stat slab şi corupt – diplomaţie slabă, politizată şi nepotism; Diplomaţie pe 1/5 sau ţara cu doar 5 ambasadori la post; Ce ambasadori au fost rechemaţi din misiune?; Ambasadorii „buni”, păstraţi de Centrala de la Chişinău; Consulatele generale, un subiect aparte; Cine conduc totuşi misiunile diplomatice?; Ce nume de ambasadori „buni” şi „de carieră” ne mai amintim?; Criterii „de merit” sau criterii de competenţă?; SIS şi diplomaţia moldoveană; Algoritmul ca piedică în promovarea ambasadorilor. Mai amintim că arătam cu acea ocazie că materialul „nu este decât o scurtă aruncare de privire asupra tărâmului diplomatic moldovean, nu o radiografie a tuturor sechelelor sistemului. Anatomia şi luarea lor sub microscop trebuie făcută aparte, dacă ne preocupă la modul serios sănătatea şi randamentul acestui organism”.
Constatăm acum, la distanţă de un an şi jumătate de la publicarea materialului nostru, că situaţia, chiar dacă a evoluat cumva şi pe alocuri, rămâne în continuare proastă. Aproape un sfert dintre posturile de ambasadori ai Republicii Moldova rămân în mod nejustificat vacante. De mai multă vreme sunt decapitate ambasadele noastre din Marea Britanie, Spania, Israel şi Turcia, iar în fruntea ambasadelor de la Moscova şi Roma se află aceiaşi „diplomaţi” desemnaţi de guvernarea PCRM – Andrei Neguţa şi, respectiv, Gheorghe Rusnac. Şi asta în pofida asigurărilor date de vicepremierul Leancă, încă la 29 septembrie 2009, că „în cel mult o lună şi jumătate vom face curăţenie în Ministerul de Externe, inclusiv în ambasade”. Iată că au trecut doi ani de zile şi „curăţenia” promisă nu a fost făcută nici la ambasada de la Moscova, nici la cea de la Roma, dar nici la alte misiuni diplomatice şi nici la Centrală, unde colcăie de nechemaţi, securişti şi parveniţi. Asta dovedeşte că vicepremierul Leancă este neserios şi nu-şi ţine cuvântul.
Potrivit surselor noastre sigure şi bine documentate, sub ministrul Iurie Leancă sistemul de clanuri de familie a rămas neschimbat atât la Centrala din Chişinău, cât şi în puţinele misiuni diplomatice pe bilaterală sau de pe lângă organismele şi instituţiile regionale sau internaţionale. Să dăm exemple? Probabil că nu este cazul, întrucât sunt rare, cât se poate de rare, excepţiile în care cineva este promovat în sistem fără protecţia rudelor sus-puse, ori fără cea a serviciului secret (SIS). Nepotismul e în floare, ca şi pe timpul comuniştilor. Mai ales că mulţi dintre cei promovaţi de clanuri în sistem au fost doar vânturaţi niţel, mutaţi din loc în loc, fără a fi înlocuiţi de persoane selectate pe criterii de competenţă.
Unii scot acum în evidenţă faptul că ministrul Iurie Leancă l-a promovat în funcţia de ambasador al Republicii Moldova în Bulgaria pe Alexandru Prigorschi, care îi este nici mai mult nici mai puţin decât cumnat. O fi. Nu ştim dacă este aşa sau nu şi nici nu avem căderea să răscolim acum detaliile cazului. Căci cazuri asemănătoare au fost şi sunt şi prin alte părţi. Gurile rele insinuează, bunăoară, că şi ambasadorul României la Chişinău, Marius Lazurca ar fi înrudit prin alianţă cu ministrul Afacerilor Externe de la Bucureşti, Teodor Baconschi. Şi dacă ministrul Baconschi are un fin de cununie ca ambasadorul Marius Lazurca, de ce nu ar avea şi ministrul Afacerilor Externe de la Chişinău un cumnat drept ca ambasadorul Alexandru Prigorschi? Lăsaţi, domnilor, de ce să fie Chişinăul mai prejos ca Bucureştiul?
Vorbiţi de nepotism la Externe? Care nepotism? Nu e vorba de simple şi izolate cazuri de nepotism, ci de un nepotism prin excelenţă (prin exelenţe!), adus la desăvârşire şi endemic. Termenul de „nepotism” a fost inventat de strămoşii noştri latini. Cu scurgerea timpului însă, neamul nostru de pe ambele maluri ale Prutului a dezvoltat noţiunea creator, astfel încât astăzi, pe lângă „nepotism”, avem în română termeni de nuanţă ca „nănăşism”, „cumătrism”, „cumnătism”, imposibil de tradus în alte limbi europene sau de pe aiurea. Din păcate, aceşti termeni de nuanţă au devenit şi de tradiţie. Tradiţia guvernului AIE-2 o continuă pe cea a guvernului AIE-1, care, la rândul său, a continuat-o pe cea a guvernului PCRM şi tot aşa înapoi până la cinstita guvernare a fostului Partid Democrat Agrar din Moldova. Clanuri peste clanuri, rude peste rude, încât ministerul Afacerilor Externe şi al Integrării Europene, cu tot corpul său funcţionăresc şi diplomatic, a ajuns o mare familie în care se regăsesc, se împletesc şi-şi dau mâna, spre binele ţării, evident, şi regimul Snegur, şi regimul Lucinschi, şi regimul Voronin, şi regimul fără nume al interimarilor Ghimpu şi Lupu. Nu veţi găsi nici într-un alt minister de la Chişinău atâta suprapunere de clanuri, atâta îngemănare de generaţii întregi de rudenii şi de securişti vechi şi noi, atâta parteneriat pentru pacea dintre fostele regimuri şi cel actual ca la Externele domnului Leancă!
Îngemănarea şi parteneriatul pentru pacea tuturor regimurilor politice moldoveneşti este atât de mare, încât, de fiecare dată, funcţiile de ambasadori, de consuli, de secretari ai ambasadelor şi până la cele de simpli şoferi ai misiunilor noastre diplomatice sunt aprig şi îndelung (uneori cu anii!) disputate între exponenţii respectivelor clanuri de familie şi politice. Anume aici trebuie căutat adevăratul motiv al faptului că ambasadele Republicii Moldova din Marea Britanie, Spania, Turcia sau Israel rămân în continuare şi nejustificat decapitate. Inflaţia de pretendenţi este atât de mare, încât ministrul şi vicepremierul Leancă, pus în faţa fenomenului, este lovit de perplexitate, neridicându-i-se mâna să semneze propunerile pentru desemnarea titularilor. Şi uite aşa ne integrăm în Europa!
Vom reveni cu siguranţă la acest subiect. Şi ştiţi de ce? Pentru că sunt şanse slabe ca domnul Leancă „să facă curăţenie” în sistem, de vreme ce timp de doi ani s-a arătat neputincios, ca şi întreaga guvernare a (dez)integrării noastre europene.
