Aproape opt luni din ultimele 24, Republica Moldova s-a aflat în mod oficial în campanii electorale, iar în celelalte 16 luni nu s-a vorbit despre altceva decât de alegeri. Duminică cetăţenii acestei ţări sunt chemaţi pentru a patra oară la urne în anii 2009-2010, în timp ce nimeni nu poate spune cu certitudine că criza politică va fi depăşită, deşi atât politicienii, cât şi analiştii se arată destul de optimişti. Trei parlamente au fost dizolvate din aprilie 2009 până în septembrie 2010, între timp fiind organizat şi un referendum de modificare a constituţiei, care însă a eşuat.
Criza politică de la Chişinău a început încă din luna aprilie 2009, imediat după alegerile parlamentare, ale căror rezultate au fost contestate de opoziţia de atunci, în timp ce Partidul Comuniştilor, care era la guvernare din 2001, a obţinut 60 de mandate de deputat din 101. Zeci de mii de oameni au protestat câteva zile la Chişinău, fiind înregistrate violenţe atât din partea protestatarilor, cât şi a poliţiei. Clădirile parlamentului şi preşedinţiei au fost incendiate. În acest context, opoziţia a refuzat să susţină candidatul comuniştilor la funcţia de preşedinte – Zinaida Greceanîi, căreia i-a lipsit un singur vot (pentru alegerea preşedintelui sunt necesare 61 de voturi, adică 3/5).
Preşedintele de atunci, Vladimir Voronin, a dizolvat parlamentul şi a convocat alegeri parlamentare anticipate pentru 29 iulie, dar comuniştii au pierdut majoritatea parlamentară, iar patru formaţiuni – Partidul Liberal Democrat (PLDM), Partidul Liberal (PL), Partidul Democrat (PDM) şi Alianţa Moldova Noastră (AMN) – au constituit Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE), majoritară, însă cu 53 de mandate, adică mai puţin decât minimul necesare pentru alegerea şefului statului.
AIE îl propune pe Marian Lupu la funcţia de preşedinte, dar cele două tentative din 10 noiembrie şi 7 decembrie 2009 se soldează din nou cu eşec, din cauza refuzului comuniştilor de a-l susţine.
AIE a avut câteva tentative de a debloca criza politică, iniţiind o modificare mai largă a Constituţiei, care însă nu este susţinută de toate partidele componente, dar şi un referendum constituţional, menit să modifice procedura de alegere a preşedintelui, eşuat şi acesta din cauza prezenţei reduse la urne.
Noile alegeri vin în contextul unei lupte strânse între Partidul Comuniştilor, care rămâne cea mai influentă forţă politică, şi partidele din AIE, care însă se confruntă cu neînţelegeri tot mai vizibile, odată cu apropierea alegerilor.
39 de concurenţi electorali participă la alegerile de duminică, dintre care 20 de partide şi 19 candidaţi independenţi, cu mult mai mulţi decât la ultimele 4-5 scrutine parlamentare, o explicaţie fiind şi reducerea pragului electoral de la 5% la 4% pentru partide şi de la 3% la 2% pentru independenţi. În ajunul alegerilor au fost efectuate şi alte modificări ale Codului electoral, o mare parte dintre care ar putea favoriza partidele din AIE. Este vorba în special de modificarea modului de redistribuire a voturilor şi mandatelor rămase de la concurenţii care nu au trecut pragul electoral: distribuirea egală, succesiv, câte unul fiecărui concurent electoral care a intrat în parlament (anterior mandatele se distribuiau proporţional, partidul cu mai multe voturi fiind avantajat). În urma acestei modificări, comuniştii ar putea pierde 3-4 mandate de deputat.
Majoritatea sondajelor prognozează accederea doar a patru partide în viitorul parlament – PCRM, PLDM, PDM şi PL – , în timp ce alte cercetări sociologice cotează cu şanse şi AMN, precum şi Partidul Umanist din Moldova.
Partidul Comuniştilor (PCRM), de stânga, condus de fostul preşedinte Vladimir Voronin, rămâne cea mai influentă forţă politică din ţară, la fel ca în ultimii 12-13 ani, bucurându-se la ultimele cinci scrutine parlamentare de cea mai largă susţinere a populaţiei, iar la trei dintre acestea (2001, 2005 şi 5 aprilie 2009) a obţinut chiar majoritatea parlamentară.
Comuniştii au pornit din start cu obiectivul de a câştiga alegerile şi de a obţine majoritatea parlamentară, având şi câteva atuuri în acest sens. Pornind de la faptul că au fost în ultimul an în opoziţie, au accentuat insuccesele şi gafele actualei guvernări, în special majorarea tarifelor la utilităţi, stagnarea salariilor şi pensiilor, certurile din cadrul Alianţei etc. În acelaşi timp au şi anumite dezavantaje – pierderea controlului asupra televiziunii şi radioului public, imposibilitatea de a utiliza resursele administrative, precum şi modificarea Codului electoral privind revizuirea modului de redistribuire a voturilor şi mandatelor rămase de la concurenţii care nu au trecut pragul electoral, care ar putea duce la pierderea a între două şi cinci mandate de deputaţi. În plus, pe segmentul de centru-stânga s-au revigorat câteva formaţiuni, precum Partidul Moldova Unită, Partidul Umanist şi Partidul Social Democrat, care ar putea ‘rupe’ o oarecare parte din voturi de la comunişti.
PCRM, promotor al moldovenismului, a continuat aceeaşi politică şi în cadrul acestei campanii, dovadă fiind şi reluarea acuzaţiilor de implicare în politica internă a ţării, aduse la adresa României. În plus, comuniştii şi-au reevaluat şi priorităţile politicii externe, pronunţându-se pentru revigorarea Comunităţii Statelor Independente (CSI) şi aderarea la Uniunea vamală Rusia-Kazahstan-Belarus, după ce mai mulţi ani a promovat integrarea europeană a ţării.
Cea mai mare formaţiune din AIE şi care este pe un trend ascendent, potrivit sondajelor, este Partidul Liberal Democrat (PLDM) de centru-dreapta, condus de actualul premier Vlad Filat. Partidul şi-a întărit rândurile în ultimul an, atrăgând numeroase personalităţi din diferite domenii, în timp ce ratingul liderului Vlad Filat a crescut simţitor în ultimul an, ajungând a fi similar celui al lui Vladimir Voronin.
PLDM, formaţiune care se pronunţă univoc pentru aderarea la UE, a pus accentul pe realizările actualului guvern, în frunte cu Filat, precum depăşirea stagnării economice (cel puţin din punct de vedere oficial), realizările pe plan extern, în special în relaţiile cu Bruxellesul, precum începerea negocierilor pentru Acordul de asociere, liberalizarea regimului de vize, etc.
Partidul Liberal de dreapta, condus de preşedintele interimar Mihai Ghimpu, este promotorul unor relaţii speciale cu România, al aderării Republicii Moldova la UE şi NATO. Ultima opţiune însă a fost făcută mai puţin vizibilă în ultimul timp, în contextul în care unele formaţiuni din AIE se declară împotriva acesteia.
PL contează în special pe tineri şi intelectualitatea de la oraşe, bucurându-se şi de susţinerea alegătorilor din afara ţării, care însă participă destul de pasiv la alegeri. În viitorul parlament, PL exclude orice alianţă cu comuniştii.
Partidul Democrat din Moldova, de centru stânga, condus de Marian Lupu a avut probabil cel mai mult de pierdut din cauza neînţelegerilor din AIE şi a unor declaraţii şi acţiuni contradictorii din partea anumitor lideri ai acesteia (refuzul preşedintelui interimar Mihai Ghimpu de a merge la parada de la Moscova de la 9 mai, semnarea unui decret privind ocupaţia sovietică, etc).
Formaţiunea, care îşi propune relaţii bune atât cu UE, cât şi cu Rusia va avea un rol extrem de important şi în viitorul parlament, întrucât evită să ofere un răspuns clar dacă va prefera o nouă alianţă anticomunistă sau va merge cu PCRM pentru a forma o alianţă de guvernare.
Alianţa Moldova Noastră (AMN) este cea de-a patra formaţiune componentă a AIE, al cărei rating este în continuă scădere în ultimul timp. De la aproape 10% acumulate la 5 aprilie 2009, a ajuns la ceva mai mult de 7% la 29 iulie, iar potrivit sondajelor are şanse slabe de a acumula minimul necesar de 4% pentru a accede în viitorul parlament. Formaţiunea s-a confruntat şi cu câteva sciziuni în ultimul an, iar alegătorii săi sunt ‘furaţi’ în special de PLDM şi PDM.
Cert este că toate sondajele arată o scădere semnificativă a PCRM, între 35% şi 40%, faţă de aproape 45% la ultimele alegeri. Totuşi, comuniştii rămân principala forţă politică. O creştere semnificativă este înregistrată de PLDM, cotat cu 20%-23%, faţă de 16,5% la precedentele alegeri. PDM şi PL, sunt cotate cu câte 10%-15%.
Însă, chiar dacă toate sondajele arată o reducere a numărului votanţilor comuniştilor, încă nu este clar dacă formaţiunile din AIE vor acumula numărul suficient de voturi pentru a obţine 61 de mandate, necesare pentru alegerea preşedintelui. O altă întrebare importantă, la care nu există răspuns clar este comportamentul partidelor după alegeri şi în special al PDM, care încă nu a anunţat dacă va prefera reactivarea AIE, în pofida certurilor din campanie, sau dacă va prefera o alianţă cu comuniştii, aşa cum vehiculează unele mass-media.
Liderii PL, PLDM şi AMN au declarat în interviuri acordate Agerpres că exclud orice alianţă cu comuniştii şi optează pentru reactivarea AIE, în timp ce Marian Lupu a anunţat că va dialoga cu toate partidele parlamentare şi că va crea o alianţă cu cei care vor respecta principiile formaţiunii sale.
În acelaşi timp, analiştii politici sunt de părere că cel mai probabil scenariu este relansarea AIE, în pofida divergenţelor dintre partidele membre.
Una dintre mizele acestor alegeri este şi orientarea geopolitică a ţării, astfel că în cazul unei victorii a comuniştilor, ţara ar putea să-şi reorienteze vectorul politicii externe spre est, în timp ce victoria AIE asigură continuarea politicii de integrare europeană şi a reformelor democratice.
