PLDM solicită eliminarea termenului de prescripție pentru Dosarul 7 aprilie. Colegii de Coaliție încă nu au decis

În ajunul aniversări evenimentelor din 7 aprilie 2009, fracțiunea parlamentară a PLDM propune eliminarea termenului de prescripție pentru cercetarea și pedepsirea persoanelor care poartă vina pentru crimele și abuzurile săvârșite acum cinci ani.

Inițiativa urmează să fie examinată de Legislativ în regim de urgență, a declarat, într-o conferință de presă, liderul PLDM, Vlad Filat:

[blockquote style=”1″]Proiectul de lege urmează să fie examinat în regim de urgență, adoptat, promulgat și publicat, astfel ca pe 7 aprilie 2014 legea să intre în vigoare și cei care se fac vinovați de deturnarea protestelor pașnice din aprilie 2009, adevărații criminali și provocatori să poată fi trași la răspundere şi să nu beneficieze sub nicio formă de efectele prescrierii juridice sau penale.[/blockquote]

Deputații PLDM au și înregistrat în Parlament un proiect de modificare a Codului Penal, care prevede că prescripția tragerii la răspundere penală “nu se aplică persoanelor care au săvârșit infracțiuni de abuz, exces de putere, de serviciu ori depășirea atribuțiilor de serviciu, în timpul evenimentelor din 7 aprilie 2009, sau care au legătură cu aceste evenimente”.

Solicitat de Moldova.ORG, președintele de onoare al PD, Dumitru Diacov, s-a arătat sceptic față de propunerea PLDM, numind-o controversată, deși spune că ideea este una bună și logică, întrucât vinovații trebuie căutați. El a precizat că:

[blockquote style=”1″]Eu nu știu ce au făcut acești 4-5 ani pentru a găsi vinovații și nu se știe dacă o să îi găsească în următorii ani. Subiectul nu s-a discutat în coaliție. PLDM urmează să convingă colegii de coaliție despre necesitatea acestor modificări.[/blockquote]

În același timp, inițiativa liberal-democraților este susținută de deputații Partidului Liberal-Reformator. Președintele PLR a declarat pentru Moldova.ORG că:[blockquote style=”1″]Ideea este binevenită și coincide cu aspirațiile de a afla adevărul. Noi întotdeauna am pledat pentru găsirea celor vinovaților. Ancheta trebuie să continue.E necesar vot solidar în acest sens, care îl poate da numai Coaliția Proeuropeană.[/blockquote]

De cealaltă parte, comuniștii au evitat orice comentarii. Deputatul PCM, Grigori Petrenco, ne-a spus doar că nu a văzut încă proiectul de lege propus de PLDM.

Termenul de prescripție de 5 ani al “dosarului 7 aprilie” ar urma să expire în câteva zile, altfel spus ancheta va fi oprită iar vinovații de abuzul de putere sau abuzul de serviciu, excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu, neglijenţa în serviciu, tortura şi tratamentele inumane vor rămâne nesancționați.

Numărul victimelor în urma violențelor din aprilie, potrivit datelor neoficiale se cifrează la 600 de oameni. Până acum 29 de polițiști au fost condamnați de instanță, dar pentru 27 dintre ei sentința este cu suspendare.  Alți 34 de polițiști au fost achitați. Pentru dezordini în masă și jafuri au fost sancționați 27 de oameni.

sursa imaginii: REUTERS

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.