Pe cine serveşte Serviciul de Informatii şi Securitate din Republica Moldova ?

De Mihai Ciubotaru

Partida europeană bazată pe interesul naţional ar trebui să cunoască că poţi ajunge în Uniunea Europeană doar ca un aliat de nădejde şi dacă îndeplineşti condiţii la foarte multe capitole, iar una din condiţiile principale este reformarea Serviciul de Informaţii şi Securitate din Republica Moldova. Iată de ce societatea civilă trebuie într-un mod foarte strict şi principial să supervizeze politica şi activitatea respectivei instituţii de stat. Va avea Basarabia un Serviciu de Informaţii şi Securitate bazat pe un interes naţional românesc ori va continua să fie unul cu faţadă naţională, dar în principiu cel vechi, educat în spiritul KGB-ului cu relaţii secrete la FSB-ul actual al Federaţiei Ruse. Au trecut 19 ani de la declaraţia de Independenţă a R. Moldova, dar o reformă de orientare occidentală aşa şi nu s-a produs la Serviciul de Informaţii şi Securitate.

Pe la această instituţie s-au perindat ofiţeri în postura de şefi şcoliţi în perioada KGB-ului sovietic. Până şi astăzi tot din aceştia conduc această instituţie.

În plan informativ, la Chişinău în 8 ani pe vremea lui Voronin. SIS a fost condus timp de doi ani de către Artur Reşetnicov, nepotul soţiei lui Vladimir Voronin, un jurist în vîrstă de 35 de ani, fost şef al Direcţiei Drept şi Relaţii Publice a aparatului prezidenţial al Basarabiei. Mihail Boldean, adjunctul lui Reşetnicov la comanda SIS, a absolvit şcoala superioară pentru corpul de conducere al Comitetului Securităţii de Stat (KBG) a URSS, din Taşkent, Uzbekistan. A activat ca ofiţer KGB în fosta URSS, iar din anul 2002 a condus Direcţia municipală Chişinău a SIS. În 2009, la 25 septembrie Parlamentul Basarabiei l-a numit pe Gheorghe Mihai în funcţia de director al SIS, în locul lui Artur Reşetnicov. În 1978 a fost recrutat în serviciul militar, în cadrul organelor Securităţii de Stat. În 1979, după absolvirea cursurilor superioare specializate din Minsk, a activat în calitate de împuternicit operativ – aşa se numeşte ofiţerul operativ KGB în Basarabia – şi împuternicit operativ superior în secţia raională Briceni. În 1985, a absolvit Facultatea de pregătire a cadrelor de conducere a şcolii Superioare a Comitetului Securităţii de Stat (KBG) al fostei URSS din Moscova, după care a deţinut diferite funcţii de conducere în cadrul KGB şi de şef de direcţie generală din cadrul SIS. Adjunctul său Valentin Dediu a fost ofiţer KGB începînd din 1977, iar celălalt adjunct, Valeriu Furdui, a fost împuternicit operativ (ofiţer operativ KBG) începînd din 1982.
Noul director al Serviciului Grăniceri (fost directorat KGB în fosta URSS), generalul de brigadă Alexei Roibu, a absolvit cursurile Comitetului Securităţii de Stat al URSS şi a fost împuternicit operativ pînă în noiembrie 1991, cînd KGB a fost desfiinţat în urma tentativei de lovitură de stat a generalului Vladimir Kriucikov. Victor Catan, ministrul Afacerilor Interne, a fost ofiţer de Miliţie, cît şi „împuternicit operativ“ în fosta URSS.
O schimbare structurala a Serviciul de Informaţii şi Securitate nu s-a produs. Nu s-a produs o reforma radicala a justitiei.O stabilitate pe vector european poate avea loc doar in cazul unei reforme structurale profunde a tuturor instituţiilor de stat .

Nu e de mirare de ce piaţa mass-media din R. Moldova e dominată de mass-media rusească. Nu e de mirare de ce comunismul nu a fost condamnat până astăzi şi legea lustraţiei nu a fost adoptată. Nu e de mirare de ce investiţiile străine nu vin într-un spaţiu care face parte din Comunitatea Statelor Independependente. Nu e de mirare participarea delegaţiei Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova la Consfătuirea conducătorilor serviciilor de informaţii externe ale statelor – membre ale CSI. Recent în perioada 14-16 septembrie curent, delegaţia Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, condusă de directorul instituţiei, dl. Gheorghe MIHAI, a participat la lucrările Consfătuirii a XI-a a conducătorilor serviciilor de informaţii externe ale ţărilor-membre ale Comunităţii Statelor Independente, desfăşurată în or. Baku, Azerbaidjan. În cadrul Reuniunii, participanţii au realizat un schimb de informaţii vizavi de problemele prioritare privind asigurarea climatului regional şi general de securitate. Părţile au convenit să-şi conjuge eforturile prin evaluarea tendinţelor şi noilor forme de manifestare a unor riscuri şi provocări pentru securitatea europeană cum ar fi terorismul internaţional, extremismul, proliferarea armelor de distrugere în masă etc.
Aflîndu-se la Baku, Directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate, dl. Gheorghe MIHAI, a avut o serie de întrevederi bilaterale cu conducătorii serviciilor speciale, unde au fost abordate aspecte de interacţiune informativă şi alte subiecte de interes comun.
Şefii serviciilor de informaţii şi-au confirmat poziţia de a intensifica cooperarea între serviciile secrete prin extinderea spectrului de forme şi metode de colaborare multilaterală întru contracararea eficientă a pericolelor existente la adresa securităţii naţionale şi internaţionale.
Dar e de mirare faptul cum un ofiţer de formaţie veche, un ofiţer operativ KGB, precum este directorul SIS, Gh. MIHAI, va efectua în contextul aspiraţiilor de integrare europeană, transformarea şi dezvoltarea Serviciului cu scopul de a spori eficienţa activităţii instituţionale şi racordarea ei la standardele ţărilor cu democraţie avansată, va edifica un serviciu special modern, bazat pe principiile legalităţii, democratismului şi profesionalismului, eficient şi flexibil, capabil să se adapteze la schimbările mediului de securitate, cu o bază materială consolidată şi cu un personal de calificare înaltă.

Interesant cine va face desovietizarea, decomunizarea şi dekaghebizarea R. Moldova, care sunt nişte măsuri arhiimportante pentru europenizarea Basarabiei. Când se cere adoptarea legii lustraţiei de către societatea civilă, ni se spune că în luna aprilie a anului 1990, conducerea Ministerului Securităţii Naţionale (MSN) a Republicii Moldova (Tudor Botnaru, Demian Munteanu), sub pretextul că există pericolul ca localul KGB al RSSM să fie atacat de către “extremiştii” Frontului Popular din Moldova, a hotărât să transporte Arhiva KGB-ului RSSM de la Chişinău la Tiraspol, unde se află şi în prezent, astfel că este imposibil de a face investigaţii mai ample din această cauză.
Nu trebuie să ne mire faptul că mai mulţi deputaţi din Partidul Comuniştilor nu cunosc limba română pe care nici nu vor s-o înveţe. Nu trebuie să ne mire faptul că Vladimir Voronin, un Kim Ir-Sen moldovenesc se poartă ca un Ţar-Batiuşca, ignorând orice lege şi chiar bunul simţ.

Şi de ce unii ziarişti care se presupune ca sunt agenti sub acoperire, murdaresc in continuare actuala guvernare, de parca nu ar fi si ei in serviciul statului. Mai grav ataca unele state donatoare, vecine R.M. si provoaca scandaluri internationale. Ce facem cu legea privind SIS-ul domnule Director SIS? E permis ca agentii din presa sa lucreze sub acoperire pentru un anumit partid de opozitie? Nu trebuie să ne mire faptul că o serie de partide duc deschis o diversiune antiromânească, fără a li se cere socoteală. Este asta faţa adevărată a Serviciului de Informaţii şi Securitate al R. Moldova ?
De ce e nevoie de reforma serviciilor de informatii – din organ represiv de securitate, organ cu atributii in cercetare si urmarire penala in organism de furnizare a informatiilor clasificate catre persoanele cu drept de acces la acestea, depolitizarea sa si eliminarea dublelor subordonari, controlul strict al angajatilor pentru a putea realiza un adevarat serviciu national de informatii, etc – democratizarea si controlul civil asupra acestor institutii, control parlamentar real si control juridic asupra actiunilor ce pot aduce atingere drepturilor omului, de ce e nevoia de legea lustraţiei? Ar fi o garanţie că R. Moldova va merge sincer pe drumul european, va crea un stat de drept, iar clasa politică. va avea mai multă încredere.
Va fi serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, care are ca principală atribuţie asigurarea securităţii de stat, un Serviciu modern, flexibil şi european, care să se poată adapta permanent la noile provocări ale mediului internaţional de securitate ? Va fi acesta unul naţional-românesc ? Timpul este marele arbitru.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.