Pe banii noștri: Pandemie de românism la PSRM

Săptămâna asta am început-o cu un președinte și am terminat-o cu doi. Cel puțin, asta va fi situația până pe 24 decembrie, când Maia Sandu va depune jurământul în fața poporului, după care va lua flex-ul și barosul și se va apuca de dărâmat gardul de la președinție. Igor Dodon, la rândul său va stinge luminile albastre de la președinție și va muta ghirlandele la sediul PSRM.

Luni, 7 decembrie

Săptămâna a început cu o ședință a Parlamentului. La ședința convocată în această zi urma să se discute un singur subiect, și anume, moțiunea simplă înaintată Ministrului de Interne, Pavel Voicu. În moțiune se menționa despre răpirile cetățenilor moldoveni de către miliția transnistreană. Totuși, la ședință au venit doar deputații din opoziție, iar PSRM și grupul Pentru Moldova-Șor, care nu se află într-o alianță, au lipsit concertat de la ședință. Prin urmare, procedura s-a considerat ca o moțiune respinsă.

PSRM și Șor au organizat însă în această zi consultări. În cadrul acestora, aceștia au vorbit doar și numai despre un singur subiect: anticipatele. Asta pentru primele 5 minute, pentru că din cauza antagonismului dintre aceste două grupări, discuția și cearta dintre ei a degenerat ulterior în discuții constructive despre cum să mai împartă proiectele de legi de la următoarele ședințe și alte voturi comune, care, încă o dată, nu sunt ale unei alianțe, ci doar a unor forțe politice ale căror interese coincid 100%.

Marți, 8 decembrie

De la Curtea Constituțională au venit vești. De această dată, judecătorii au pus pe hold câteva proiecte votate de Parlament pe fundal de proteste și microfoane rupte. Sub această lumină a suspendării este legea ce prevede ca Stadionul să proprietate publică din nou (dar, dat sub masă lui Ilan Șor pentru un Orheiland 2) și legea care prevede ca SIS-ul să treacă în subordinea Parlamentului, acolo unde Igor Dodon nu se află, dar se află în schimb Ilan Șor.

Acum, nu știm dacă la Curtea Constituțională bate un vânt mai specific în ultima perioadă, dar am putea sesiza că judecătorii fie sunt împotriva lui Dodon prea tare, fie oamenii subordonați lui Dodon încalcă prea mult legea.

Prim-ministrul Ion Chicu anunță că are COVID. Deocamdată nu se știe dacă a mai fost o nuntă sau petrecere de unde s-a molipsit premierul, dar cert este că luni, la ora 9:00 a avut loc tradiționala întrevedere între Ion Chicu, Zinaida Greceanîi și Igor Dodon. Nu sugerăm nimic.

Miercuri, 9 decembrie

Este anunțat oficial că săptămâna asta la Parlament nu vor fi ședințe. Este un lucru cel puțin curios, mai ales că, în ultima perioadă, deputații au votat foarte multe proiecte de legi, iar aceștia, brusc, se opresc. Tot ciudat este că ultima dată când deputații au lipsit de la ședință, am avut la final un nou președinte, așa că, cine știe, poate data asta tot acest caz va fi.

Mai mulți deputați PDM au acuzat că asupra partidului lor sunt făcute presiuni bandidești. Asta după ce mai mulți membri ai unor organizații teritoriale au părăsit partidul. În anii 2015-2019, PDM a crescut de la 20% din primari și consilieri raionali până la aproape 70%. Curios, atunci nimeni din PDM nu vorbea de metode banditești la venire. Aparent în PDM e ca în KGB - intrarea este te costă o rublă, iar ieșirea două.

Joi, 10 decembrie

Curtea Constituțională a validat mandatul președintei alese, Maia Sandu. Din acest moment și până pe 24 decembrie, Moldova va avea cel puțin doi președinți în funcție. Unul se pregătește să vină, iar celălalt se pregătește să plece. Cea mai mare bătălie se dă însă, pe cea mai importantă piesă de mobilier din președinție - standul cela verde, ca la Vladimir Putin. Maia Sandu spune că ar prefera să nu fie în jurul ei deoarece culoarea verde îi aduce aminte de experiențe neplăcute. Culoarea verde și orice mobilier de stejar. Igor Dodon, la rândul său, spune că această culoare este prea verde și prea apropiată de „culiok”, iar lui nu îi place culoarea pe exterior a culiokului, ci mai degrabă, cea de pe interior.

Vineri, 11 decembrie

Pandemie la PSRM unde, deja al doilea membru apropiat lui Igor Dodon acuză simtome de românism. După ce anterior Ion Ceban scria pe canalul său de telegram că orașul Chișinău „este al doilea ca mărime în spațiul românesc”, bașcana Găgăuziei, Irina Vlah, spune că vorbește și învață limba română. Savanții din PSRM au câțiva suspecți care ar fi adus acest virus de românism. Primul pe listă e Bogdan Țîrdea - din cauza studiilor sale la SNSPA București, Vlad Bătrâncea, din cauza că a rupt harta României Mari (posibil, cauzată de o reacție adversă dură față de niște trăiri interioare sincere) sau oricare din cei 7 deputați PSRM despre care se știe că au jurat credință României și au pașapoarte europene în buzunar.

Între timp, în Moldova

Săptămâna aceasta a murit cel de al 2500-lea moldovean de COVID. Suntem în continuare în plin „vârf statistic”, iar săptămâna asta a fost depășit din nou recordul de cazuri de COVID - 1766, marți, 9 decembrie. Totuși, acest număr probabil ar fi fost mai mare, întrucât numărul de cazuri pozitive este de peste 50%. (Pentru reminder - OMS consideră situație alarmantă dacă rata de teste pozitive depășește de 8%).

Scrie despre politică într-un mod unic în Moldova - neserios, serios! Nu-i prea scapă nimic din actualitate și știe să o explice pe limba tuturor.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.