Autor: Dan Dungaciu // Flux
Lupta pentru spatiul mediatic
Domnule Dungaciu, dupa asa numitul „scandal al vizelor”, asistam astazi la un „scandal al televiziunii”. Se vorbeste tot mai insistent despre sistarea retransmiterii postului public de televiziune in Basarabia. Ce se intampla, de fapt?
Dincolo de confruntarile directe la care asistam, legate de statutul TVR in R. Moldova, dar si cele legate de ierarhiile din CCA, avem de-a face cu o etapa noua, dar decisiva, in parcursul spre democratizare al R. Moldova. Este vorba despre batalia pentru spatiul mediatic in R. Moldova. Pentru prima data si cu adevarat incepe sa se desfasoare aceasta batalie, iar ce contemplam noi astazi in presa este doar varful de aisberg al acestei confruntari. Pe de-o parte, guvernantii isi ling ranile si realizeaza acum ca media este un instrument pe care trebuie sau sa il controleze sau sa-l anihileze, pe de alt parte, opozantii inteleg ca fara asta nu se mai poate. Actorii politici ne-guvernanti constientizeaza ca, de acum inainte, pe masura ce dominatia si capacitatea de dominatie a comunistilor va scadea – si fenomenul este inevitabil! – vor avea nevoie sa patrunda tot mai puternic in spatiul media pentru a deveni si jucatori mediatici importanti sau afiliati cu unele institutii media de impact. Iar cele mai de impact institutii media, peste tot, sunt televiziunile.
Dincolo de toate aceste tensiuni insa, trebuie sa sesizam ca de aici incolo spatiul public al R. Moldova incepe sa se contureze, incearca sa devina pluralist, cu timpul democratic, iar aici un loc principal il vor juca televiziunile. Aceasta batalie pentru va marca R. Moldova pana la alegerile din 2009. Concret, vom asista de acum inainte la o lupta acerba care se va concretiza cel mai probabil in aparitia de noi televiziuni, de crestere a importantei acestora, de schimbari de proprietate la acest nivel etc. Spatiul mediatic din R. Moldova devine miza principala in perspectiva alegerilor parlamentare din 2009!
Este un fenomen specific R. Moldova?
In nici un caz. Specific este doar momentul in care el se desfasoara (dincolo de unele contexte de pe teren): cu circa 10 ani intarziere fata de Romania, de exemplul. In Romania fenomenul aceasta de reconfigurare democratica a spatiului public s-a petrecut la inceputul anilor 90, cand au mijit primele televiziuni private, iar presa scrisa s-a diversificat cu adevarat (in termeni de tiraje, adica). Multa lume isi aminteste cu nostalgie de televiziunea SOTI, prima televiziune care incepuse sa „concureze” televiziunea de stat… Dupa aceea au aparut altele, iar TVR a devenit o televiziune ca oricare alta, deseori gafaind cu greu dupa televiziunile private, mult mai profesioniste si mai dinamice.
Acum lucrurile s-au echilibrat, piata s-a structurat, au aparut televiziunile de nisa, iar Romania are cu adevarat un spatiu public, pluralist, care este etalonul cel mai clar al unei democratii… Din pacate, R. Moldova nu este la stadiul acesta. Procesul de constituire al spatiului public abia incepe aici.
„Spatiul public” este etalonul democratiei
Ce inseamna spatiul public si de ce este importanta libertatea presei in R. Moldova?
Scurt spus, „spatiul public” este etalonul oricarei democratii. Ca sa intelegem despre ce e vorba, trebuie pornit, obligatoriu, de la un sociolog german, Juergen Habermas. Toata opera lui pivoteaza, practic, in jurul acestui ax conceptual: „spatiu publica”. Ideea este urmatoarea. Preluand din psihanaliza sintagma „discurs distorsionat” si definind-o, in plan social, ca ideologie, Habermas ajunge sa o defineasca pe cea din urma drept „comunicare distorsionata sistematic”. Este ceea ce caracterizeaza societatile ne-libere. In societatile ne-libere, ideologizam public – caci numai asta avem voie! -, nu comunicam sau schimbam argumente! In opozitie, Habermas propune conceptul de „situatia discursului ideal”, ca un tip de comunicare libera, nedistorsionata, lipsita de constrangeri si intruziuni externe. Toate vocile trebuie lasate sa vorbeasca intr-o asemenea conjunctura, toate trebuie lasate pe scena, iar decizia trebuie luata prin schimb de argumente si „agreement”-uri rezonabile, fara – in nici un caz! – recurgere la forta.
Adica libertatea cuvantului…
Nu numai libertatea cuvantului, dar si posibilitatea de exprimare a cuvantului… Adica nu numai sa fii liber sa spui ce vrei, dar sa si ai posibilitatea sa o spui asa incat sa fii auzit! Asta e democratia functionala! Comunitatea – sau unele sectiuni ale ei – comunica, trimite si primeste mesaje, le discuta, le compara, le contesta rational, accepta argumente si, inca o data, nu recurge la alte „argument” – la cele de „forta”, generic vorbind. Spatiul public devine acum locul unde se poate obtine consens (sau nu) prin actiuni discursive. Prin forta cuvantului, nu cea a pumnului, „pumn” putand insemna aici orice, respectiv orice intruziune de ordin politic, economic etc.
In acest sens spuneti ca „spatiul public” este etalonul oricarei democrati!
Exact! Ati intuit bine sansa conceptului de a deveni etalon esential pentru „evaluarea” functionarii oricarei democrati. Si asta prin apel la instrumentul de comunicare publica predilect: media. Caci democratie, in aceasta perspectiva, nu mai insemna existenta unui spatiu public cantitativ, pe hartie, un inventar inert de realizari bune de raportat. Nu este suficient sa existe intr-o societate un anumit numar de ziare, reviste, posturi de radio sau de televiziune. Acesta este un criteriu pur cantitativ! Ceea ce conteaza mai mult este maniera in care acestea se structureaza, gradul de acces in spatiul public, posibilitatea reala de a comunica eficace cu publicul si, in plus, de a-i da sansa acestuia sa se manifeste adecvat in polis. Criteriul devine acum calitativ, fara ca cel cantitativ sa fie neglijat. Doar ca, cel din urma fara cel dintai devine caduc, mai mult, risca sa justifice tocmai lipsa de democratie pe care, initial, trebuia sa o dezvalui!
Cazul R. Moldova este emblematic din acest punct de vedere.
Libertate fara spatiul public
In ce sens? Nu exista presa libera in R. Moldova?
In R. Moldova media exista. Este indubitabil. Da, exista ziare, posturi de radio, televiziuni. Orice oficial sau functionar public, din Chisinau, Bruxelles sau Washington care face o statistica sau o dare de seama poate zambi satisfacut la finalul ei. (Precum in gluma aceea faimoasa din vremea comunismului despre recoltele agricole: „am terminat de recoltat in ziare, mai avem sa terminam la radio si la televizor.) Sigur, exista, si cine ar putea contesta asta. Dar, daca luam in serios ideea „spatiului public” invocata anterior, lucrurile nu pot fi – si nu sunt – atat de simple.
Adica nu e suficient ca ele sa existe…
Nu este suficient ca ele sa existe, trebuie sa vedem cum functioneaza in realitate. Conform tuturor sondajelor de opinie publica lansate le Chisinau de cativa ani incoace (surse: Barometrul de Opinie Publica lansate de IPP, Chisinau, Sondajele IRI / Gallup etc.), presa scrisa este principala sursa de informare politica pentru circa 7-8 % dintre subiecti la nivelul intregii tari. Daca ne uitam la mediul rural, vom sesiza ca, in ceea ce priveste consumul de presa scrisa, cifrele sunt mult mai reduse decat media pe republica. Pe tara, radioul urca undeva la 11% ca sursa principala de informare, iar televiziunea domina copios: 60-80%, depinde de sondaje. Televiziune nationala a R. Moldova este, practic, actor unic pe piata stirilor politice cu un procent de circa 70% de incredere partiala sau deplina. In plus, o cercetare de opinie publica girata de IDIS Viitorul (octombrie 2004) ne dezvaluie un lucru frapant: „pluralismul de opinii” este sintagma care, ca prima optiune, reda cel mai bine guvernarea democratica doar pentru 4% dintre respondenti (a doua optiune 3%), iar „presa libera si independenta” doar pentru 2% (a doua optiune 3%).
Ce spun aceste cifre celui care vrea sa inteleaga functionarea democratica din R. Moldova?
Functionarea sau nefunctionarea democratica…. Trebuie spus, intr-o prima instanta, ca diferentele dintre presa scrisa si audio-vizual sunt vizibile in orice tara democratica din lume. Deci, R. Moldova se inscrie intr-un trend. Si observatia ar fi exacta, dar nu ar fi adevarata. Caci, daca asa stau lucrurile, statistic vorbind, in tarile democratice, exista acolo o curea de legatura intre cele doua componente ale media: televiziunile sau radiourile sunt cutii de rezonanta pentru multe din subiectele livrate publicului de catre presa scrisa. Altminteri spus, agenda presei scrise devine si agenda audio-vizualului, iar diferentele cantitative (procentuale) dintre ce apare in ziare si ce se spune la televizor se diminueaza sau devin irelevante.
Si aici apare diferenta cruciala dintre media din R. Moldova si media din democratiile functionale (Romania, de pilda). In R. Moldova, cureaua de legatura dintre presa scrisa si televiziune (in special cea nationala) nu exista. Avem de-a face, de cele mai multe ori, cu discursuri paralele, care nu se intalnesc niciodata si, practic, nu se confrunta la nivel national in nici un fel.
Fenomenul cutiei negre
Si ce concluzie putem trage?
In termenii in care discutam aici, aceea dupa care „spatiul public” din R. Moldova nu exista. Cel putin deocamdata. Nu exista acel acces liber – in sensul „ideal-tipurilor” weberiene – la discursul public, nu exista acces egal al actorilor sau al opiniilor, nu exista un spatiu in care actorii si opiniile se pot intalni si, in urma intalnirii, al dezbaterii, al dialogului, sa rezulte, in final, puncte de vedere si decizii. In lipsa acestui spatiu public – caci nu poti compara ponderea presei scrise cu cea a televiziunilor, mai ales al celei nationale -, nu avem discursuri publice, ci monologuri cu forta de impact net diferite: una se scrie la gazete, alta se spune la televizor. Argumentul si justificare unei decizii sunt de cele mai multe ori pur politice, fara sa treaca prin furcile caudine ale dialogului public (de aici si cvasi-inexistenta institutiei talk-show-ului).
Deci nu exista dezbateri in R. Moldova, doar monologuri, desi exista si presa privata.
Inca o data. Presa libera exista in R. Moldova. Dar asta nu trebuie sa ne pacaleasca! Caci mecanismele structurale care exista si sunt perpetuate la nivelul societatii pulverizeaza pur si simplu ideea de diversitate, caci ponderile discursurilor publice sunt incomparabile. Daca cineva apare la televiziunea publica vorbeste, statistic, la circa 70% din publicul din R. Moldova, pe cand cineva care scrie un articol la o revista, indiferent cit de libera, se va adresa la circa 7-8% din public! De aici aparentul paradox: desi exista presa libera (iar multi jurnalisti pot scrie absolut ce vor in gazetele lor), nu exista „spatiu public”, deci, in consecinta, nu exista pluralism media real. Avem de-a face cu o democratie media de vitrina, in care discursurile publice neacreditate sau neacceptate aprioric de o instanta politica – adica instanta politica care controleaza mass-media si mai ales televiziunile! – au un acces limitat: circula libere intr-o cutie neagra din care nu pot iesi cu nici un chip. Sunt autori si ziare care se adreseaza, calcandu-se pe picioare, aceluiasi public, putin numeros si constrans, si el, din ratiuni economice, sa cumpere tot mai putine gazete. Televiziunea este si mai comoda si mai ieftina!
In ultima instanta, aparentul paradox se poate exprima asa: in R. Moldova exista presa libera, dar nu exista democratizarea spatiului public.
Societatea civila – prezenta absenta
Acum este mai clar…. Cum este afectata viata democratica din R. Moldova?
In multe feluri. De exemplul, unul dintre actorii principali care ar trebui sa populeze si sa configureze in mod fundamental spatiul comunicarii publice este societatea civila. Si invers: existenta spatiului public ar trebui sa defineasca si sa contureze ceea ce numim astazi „societate civila”, adica acel spatiu social in care se coaguleaza, liber, asociatii, identitati, interese, diferente etc. dincolo de – nu neaparat impotriva! – spatiul coercitiv al politicului si al guvernarii.
Nu exista societate civila in R. Moldova?
Despre „societate civila” se vorbeste abundent la Chisinau. Dar din prisma a ceea ce am discutat pana aici, prezenta acesteia in R. Moldova este doar virtuala. Este o prezenta absenta.
Este o „prezenta”, caci exista actori care sa o ilustreze, actori temeinici, multi dintre ei, de calitate (oameni si institutii), multi dintre ei, capabili sa intre in dialog cu institutii occidentale care ii acrediteaza, finanteaza si bifeaza ca parteneri de dialog. Si nu e nimic rau aici, doar ca, in realitate, dispersia de la nivelul „societatii civile” o neutralizeaza. O face absenta.
Este o prezenta absenta, pentru ca, in lipsa spatiului civic in care trebuie sa se manifeste si pe care trebuie sa il configureze in raport cu nevoile unei societati al carui (si) purtator de cuvant este, societatea civila nu exista la Chisinau. Este doar suma de actori disparati, autarhici si fara impact public relevant. Precum in presa scrisa, asistam si aici la un fenomen de vitrina sau la unul de „cutie neagra”. Asociatiile se stiu intre ele, se cunosc, – uneori se si recunosc! -, se sprijina sau se invidiaza, dar aproape nimeni nu stie de ele in afara acestui cerc.
Care sunt consecintele?
Doua, in principal. Prima: in lipsa unui spatiu public in care discursurile sa se manifeste sau confrunte si, astfel, sa ajunga la public, cel mai utilizat instrument de comunicare publica in R. Moldova a fost, pana nu demult, strada. O societate exasperata de lipsa unui „microfon” public (televiziuni, radio, publicatii cu difuzare larga) se vede nevoita sa coboare in piata publica pentru a fi, daca nu ascultata, cel putin auzita. Fenomenul e specific multor tari din Rasarit dupa 1990, chiar Romania l-a experimentat si utilizat copios.
A doua consecinta: data fiind politizarea excesiva si structurala a societatii din R. Moldova, singura sansa de manifestare a societatii civile era canalul… politic. Alt paradox: pentru a se manifesta in spatiul public, societatea civica in R. Moldova trebuie sa devina politica. Doar imbracand haina politica, deci asumandu-si miza de acest tip, societatea civica s-a putut coaliza si transmite, coerent, un mesaj relativ unanim. De aici constatarea ca „victoriile” societatii civile in R: Moldova au fost, in ciuda aerului civic, politice. Prima: batalia pentru limba si istorie, declansata in 1995, continuata in 2002 si cu final imprevizibil. A doua: batalia impotriva federalizarii din 2002-2004, confruntare acerba in care societatea civila s-a mobilizat exemplar, dar a carei miza si finalitate politica nu pot fi ignorat.
Exista vreo solutie?
Solutia la toate contradictiile si paradoxurile discutate aici nu este decat cea a democratizarii, caci asta inseamna, in fapt, crearea unui spatiu real de comunicare publica. Democratizarea institutiilor publice, de-politizarea lor, de-personalizarea lor, accesul liber la mijloacele de comunicare in masa a tuturor argumentelor, toate acestea vor genera aceea dezbatere atat de necesara si de care, cu adevarat, R. Moldova nu are parte astazi. Deocamdata nu argumentele sau bunul simt au vorbit sau vorbesc la Chisinau in multe chestiuni, ci deciziile politice. Dar pentru ucazuri, numai democratizarea e un remediu. Si asta o stim din toata experienta rasariteana! Pentru ca o democratie reala nu s-a constituit inca la Chisinau, nici in ceea ce priveste dialogul, nici in ceea ce priveste luarea deciziei, R. Moldova ramane pana azi o societate in care domina puterea – sensul nu este aici numai politic! -, nu relatia civic / politic care structureaza democratiile occidentale consacrate si validate de spatiul euro-atlantic.
Dar lucrurile incep sa se schimbe.
Un razboi subteran cu consecinte la suprafata democratica a societatii
In ce sens? Revenind la prima parte a discutiei noastre: ce se intampla acum in R. Moldova este de bun augur?
Cu siguranta. Dincolo de semnificatia alegerilor locale din 2007, aceasta lupta pentru spatiul mediatic la care asistam astazi va continua cu siguranta. Si aceasta batalie va genera pluralismul mediatic care, deocamdata, nu exista aici. Sistemul autoritar din R. Moldova a primit o lovitura dura odata cu alegerile locale. Verticala puterii s-a fisurat decisiv. Si, ca o consecinta, si monopolul pe care partidul de guvernamant l-a avut si il mai are inca asupra spatiului public intra cu necesitate in criza. Pe acest fond de criza incepe batalia pentru acapararea discursului public sau pentru un plasament cat mai bun in acest spatiu. Iar instrumentul cel mai eficient este, cum aratam si mai sus in discutia noastra, televiziunea. Ma astept din acest punct de vedere sa apara din ce in ce mai multe tentative de a crea televiziuni, nu toate reusite, desigur. Dar o presiune va exista. Aceasta confruntare care sta sa vina nu va fi un spectacol neaparat frumos de privit, dar e cu siguranta de bun augur pentru democratizarea spatiului public, si de aici democratizarea reala a intregii societati.
Una dintre expresiile acestei confruntari este si episodul de la CCA?
Cu certitudine. CCA-ul va deveni o institutie cu adevarat strategica in orizontul lui 2009. Este evident ca Partidul de guvernamant a inteles asta foarte bine, de aici blocajul care s-a instituit acolo. Faptul ca exista un presedinte de facto, dar nu de iure, arata limpede ca batalia pentru CCA nu este usoara. Nimeni nu este dispus sa cedeze si se pare ca mijloacele nu vor fi dintre cele mai curate. Cine vrea sa inteleaga evolutia politica din R. Moldova de acum inainte trebuie sa stea cu ochii pe aceasta institutie. Repet, devenita institutie strategica in orizontul alegerilor parlamentare.
Democratizarea matura si reala a R. Moldova va incepe in 2009
De ce considerati totusi ca spatiul mediatic va fi atat de important pe viitor?
In perspectiva generala, pentru ca aici se joaca miza democratizarii reale si efective a R. Moldova. Pe termen scurt, controlul spatiului public, al televiziunilor, va fi decisiv, mai ales pentru viitorul partidului de guvernamant.
Un singur exemplul. Se tot vorbeste despre crearea a doua noi partide, unul dintre le fiind o factiune rupta – cu acordul presedintelui Voronin sau nu – de la comunisti. Nimeni nu duce insa rationamentul mai departe. Chiar presupunand ca o atare factiune s-ar rupe de la PCM si va deveni o factiune social-democrata, europeana etc., cine si cum ar afla de existenta ei? Si nu ma refer aici la publicul din Chisinau, ci la publicul din restul tarii. Expus mediatic aproape in exclusivitate la televiziunea de stat – numai ca acum nu va fi clar cu cine va merge televiziunea de stat? Cu asa zisa noua factiune sau cu vechiul PCM? Cum va afla publicul de schimbarile operate la centru, de noile partide si noii lideri, de noua sigla pe care trebuie pusa stampila, de noua denumire, cum se va face disocierea unor lideri de PCM si asocierea lor cu un alt partid? Un an si jumatate este un termen scurt pentru a impune un partid! Ai nevoie de televiziune, presa. De unde va lua „noul” partid asa ceva? Deocamdata, televiziunile cu acoperire nationala sunt mai degraba apanajul actualei conduceri comuniste. Ce se va intampla? Se vor imparti televiziunile intre ele? Sau se va imparti TV Moldova in doua? Sau va exista un boicot al noii factiuni, presupunand ca aceasta ar fi cu adevarat dizidenta? Vom vedea. Cert este insa ca e nevoie de o prezenta constanta si eficace in spatiul mediatic, adica de televiziuni, pentru a impune noi partide intr-un interval atat de scurt. Si asta este valabil nu doar pentru eventuale scindare din PCM, dar si in cazul unor noi formatiuni de opozitie.
Deci separarea eventuala a PCM-ului va avea si consecinte in spatiul mediatic al R. Moldova!
Exact! Consecinte semnificative. In eventualitatea ca ea se va produce, indiferent daca e reala sau jucata, este nevoie de media pentru a o impune. Trebuie sa joci, sa mimezi, cel putin, separarea. Fara asta nu se poate. Aceasta situatie va genera, volens nolens, un soi de „pluralism” chiar la nivelul puterii. Repet, jucat sau genuin. Acestui „pluralism” i se vor ratasa apoi si alti actori politic, sau se vor raporta la el. Efectul avalansei sau efectul bulgarului de zapada in ceea ce priveste pluralismul mediatic se va accentua, chiar daca intentia initiala a guvernantilor sau a tehnologiilor politici ai PCM nu a fost asta! Pe fondul erodarii puterii si a capacitatii de control al comunistilor, pe fondul prasirii corabiei de catre unii lideri al PCM, pe fondul presiunii din partea partidelor democratice, este evident ca lupta pentru democratizarea spatiului public si, in consecinta, pentru controlul spatiului mediatic, va incepe cu adevarat. Din acest punt de vedere, anul 2007 inseamna o cotitura.
Cu ce consecinte?
Consecinta va fi schimbarea inevitabila a spatiului politic din R. Moldova in 2009. Parlamentul din 2007 va fi o adunare pestrita de partide fara ca unul dintre ele sa domine cu adevarat. Intr-un fel, cam ce se petrece acum in CMC! Spectacolul nu va fii in nici un caz unul elegant sau frumos de privit. Dar va fi de buna seama de bun augur pentru democratizarea R. Moldova. Caci inapoi nu se mai poate merge. Despre o reintoarcere a comunistilor dupa un eventual esec al Parlamentului din 2007 nu se poate vorbi. Caci societatea, ea insasi, din mai multe motive, de la demografie la pluralism mediatic real, va arata altfel. Chiar daca, prin absurd, comunistii s-ar intoarce la putere, ei nu vor mai putea guverna in nici un caz cum au facut in intervalul 2001-2007. Aceste vremuri vor apune definitiv. Abia atunci parcursul democratic al R. Moldova va capata maturitate.
