Statul rus a fost în centrul atenției în cadrul sesiunii de toamnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (1-5 octombrie). Deputații acestei instituții pan-europene au criticat și au blamat autoritățile ruse într-o serie de dosare, începând cu drepturile omului (în special cu privire la persecutarea minorităților sexuale) și termininând cu tezaurul României din perioada primului Război Mondial, aflat în posesia Moscovei (în valoare de cel puțin 3,2 mld. euro).
Din tot amalgamul de acuzații adresate autorităților ruse, câteva au vizat problematica transnistreană și anume imperativul evacuării forțelor ruse și a echipamentului militar din regiunea transnistreană, cuprins într-o Rezoluție amplă privind onorarea obligațiunilor și angajamentelor de către Rusia (Nr. 1896). Adoptat de către majoritatea deputaților APCE, documentul a fost disconsiderat de către partea rusă, fiind calificat drept unul “politizat” și necorespunzător obligațiilor asumate de Rusia în momentul aderării la Consiliul Europei.
În timp ce Moscova a evitat să comenteze pe larg rezoluția APCE, reprezentanții administrației de la Tiraspol au decis să-l transforme în prilej inedit pentru formularea unor propuneri controversate, capabile să clatine echilibrul firav existent în procesul de negocieri restabilit după plecarea lui Igor Smirnov.
Partea transnistreană a rămas intactă la obiecțiile față de faptul că Rusia neglijează suveranitatea Republicii Moldova, oferind pașapoarte populației din regiunea separatistă (în condiții lipsite de transparență) și implicând-o în procesele electorale ruse fără acordul oficial al Chișinăului. Altceva însă a provocat o reacție imediată și precipitată din partea Tiraspolului, și anume discutarea status-quo-ului forțelor ruse staționate în raioanele de Est ale RM, care potrivit multor voci din APCE reprezintă un pericol pentru securitatea regională (luând în calcul experiența Georgiei din august 2008).
Responsabila pentru afacerile externe din cadrul administrației separatiste, Nina Ștanschi, a scris pe una din rețelele de socializare că nu este de acord cu ideea evacuării potențialului militar rus, propunând din contra creșterea prezenței militare ruse. Considerată un negociator sensibil la început, Ștanschi a încercat mereu să demonstreze opiniei publice că este un actor puternic și că trebuie să fie luată în serios fără nicio rezervă. Într-o manieră intransigentă, la finele lunii septembrie, “doamna de fier” a trasat câteva repere fundamentale pentru direcția de politică externă a regiunii separatiste, într-un interviu pentru presa irlandeză.
În primul rând, Ștanschi a subliniat că independența Transnistriei ar fi deja un proiect complet și ireversibil, iar statutul regiunii nu poate constitui obiectul negocierilor.
În continuare, responsabila de relațiile externe a regiunii separatiste a insistat pe rolul benefic care l-a avut Federația Rusă, referindu-se la păstrarea păcii în regiune.
Pornind de la premisa că malul drept (în realitatte, subdezvoltat, pauperizat, abandonat de proprii cetățeni etc.) reprezintă un pericol pentru Tiraspol, Ștanschi tinde să legifereze prezența militară lipsită de orice legitimitate internațională și contrară normelor dreptului internațional.
În realitate, toate argumentele folosite de reprezentanta administrației separatiste demonstrează că armata rusă este unul din puținele elemente ce poate asigura păstrarea și fortificarea identității artificiale și iluzorii a Republicii Moldovenești Nistrene (Transnistria), create în jurul factorului rusesc, pe baza unor valori post-sovietice și a fobiei inventate privind pericolul imaginar emanat de malul drept.
Dacă trecem peste fobiile inventate și derizorii care mișcă cu administrația de la Tiraspol observăm cât de fictivă, fragilă și difuză este construcția separatistă din raioanele de Est ale Republicii Moldova. Temerile legate de posibilitatea dispariției factorului militar rusesc indică incapacitatea regimului transnistrean de a-și adjudeca în mod autonom independența.
Or, prezența pacificatorilor ruși constituie un canal sigur și permanent de comunicare cu Moscova, garantează efectuarea unor tranzacții financiare și paritatea mult-dorită în negocierile cu Chișinăul, dar și cu Occidentul. Fără aceasta regimul de Tiraspolul nu valorează nimic și nu poate supraviețui, de aceea, acesta luptă acerb pentru menținerea și perpetuarea tutelei rusești.
