Nicu Popescu, expertul Institutului European pentru Studii de Securitate de la Paris, spune că în acest moment situația în regiune este una foarte fluidă și greu de pronosticat. Totuși, Republica Moldova a reușit în 2014 să arunce mai multe ancore menite să o mențină pe viitor pe un curs european.
Nicu Popescu: Situaţia este foarte fluidă. Ştiţi bine cum acum câteva luni Rusia credea că se află într-un fel de victorie în cazul Ucrainei: Crimeea anexată, Ucraina pe brânci… Și iată că brusc economia Rusiei se deteriorează, preţul petrolului scade… Nu prea putem vorbi cu careva certitudini atunci când ne referim la nişte state precum Republica Moldova, Ucraina sau Rusia. Și aceasta este un mare dezavantaj. Evident, din punct de vedere strategic, situaţia României, a Lituaniei sau a Poloniei este mult mai previzibilă şi mult mai ireversibilă pe un făgaş cât decât bun decât în cazul Republicii Moldova sau Ucrainei.
Pe de altă parte, da, Republica Moldova a făcut câţiva paşi fermi, dacă doriţi a aruncat câteva ancore destul de puternice în spaţiul european. Este vorba de liberalizarea vizelor și, pentru viitorul pe termen lung, dacă guvernările de la Chişinău nu vor face mari prostii de politică externă sau internă, faptul că cetăţenii Republicii Moldova vor putea călători fără vize în UE va ancora societatea moldovenească în spaţiul european pentru încă mult timp. Și acesta este un lucru important.
O altă ancoră foarte puternică este Acordul de liber schimb cu Uniunea Europeană. Acordul de Asociere şi Zona de liber schimb cu UE sunt o mare oportunitate. Deja s-au observat câteva efecte pozitive prin creşterea exporturilor de produse agricole către Uniunea Europeană. Dar vă asigur că niciun investitor major occidental nu va veni în Republica Moldova doar pentru faptul că s-a semnat Acordul de Asociere, fără ca acesta să ducă la o îmbunătăţire substanţială a mediului de afaceri, la combaterea corupţiei şi reformarea justiţiei.
Un alt efect al Acordului de Asociere este faptul că pentru Republica Moldova, inclusiv pentru o eventuală guvernare de stânga peste 5, sau 10, sau 3 ani, acesta va face mult mai dificilă, practic imposibilă, reorientarea spre Uniunea Eurasiatică în condiţiile în care peste jumătate din comerţul Republicii Moldova este cu Uniunea Europeană, dar și în condiţiile în care Ucraina nu va adera în viitorul previzibil la Uniunea Eurasiatică din cauza situaţiei sale de război de facto cu Rusia. Toate aceste circumstanţe creează nişte legături pentru Republica Moldova care fac aproape imposibilă reorientarea reală spre Asia. Orice guvernare va trebui să ţină cont de aceste ancore economice şi politice pe care le-a aruncat Republica Moldova şi guvernarea pro-europeană în ultimii ani în spaţiul UE.
Lina Grâu: Dumneavoastră vorbiţi de ancore, dar, pe de altă parte, există şi pericole pentru Republica Moldova în acest parcurs european. Care ar fi principalele lucruri care ar putea, în cel mai rău scenariu, să compromită acest parcurs?
Nicu Popescu: Cred că principalele pericole sunt de natură internă. Ele ţin de faptul că statul Republica Moldova, instituţiile statului sunt, în mare parte, putrede. Anumite instituţii şi-au îmbunătăţit funcţionalitatea în ultimii ani, însă cazurile de succes ale reformelor instituţionale rămân, mai degrabă, minoritare. Republica Moldova continuă să fie un stat putred: putred de corupţie, putred de o clasă politică şi pe dreapta, şi pe stânga destul de decredibilizată în ochii populaţiei, cu un sistem de justiţie putred, cu un sistem ineficient de gestionare a colectării impozitelor, cu un sistem deficitar de asigurare a oamenilor de afaceri cu condiţii de lucru fără presiuni excesive.
Deci, din toate aceste puncte de vedere, statul rămâne destul de putred, ceea ce creează multe oportunităţi pentru complicaţii de ordin intern – dezamăgirea populaţiei, creşterea popularităţii iluziei eurasiatice, dorinţa unei mari părți a populaţiei de a vedea un lider puternic de tipul lui Putin, de tipul lui Lukaşenko…
Iar toate aceste probleme de ordin intern creează oportunităţi pentru factorii externi. În primul rând, s-o spunem de faţă, este vorba de Federaţia Rusă care investeşte şi va continua să investească în acest vis de construcţie eurasiatic, de reintegrare post-sovietică. Și, evident, în acest proces Rusia foloseşte slăbiciunile interne ale statelor post-sovietice. S-a văzut ce a făcut Rusia în Ucraina în ultimul an: şi anexarea Crimeii, şi infiltrarea Donbassului, dar şi legături bazate pe corupţie cu regimul Ianukovici. Însă toate aceste lucruri au fost posibile pentru că Ucraina era un stat putred, corupt, care oferea oportunităţi ample Rusiei să exploateze aceste slăbiciuni ucrainene.
Lucrurile sunt foarte diferite în statele Baltice, care au o rezistenţă instituţională mult mai mare faţă de Rusia. Acest lucru este valabil chiar şi în Georgia, datorită eforturilor lui Saakaşvili care a reformat şi poliţia, şi serviciile speciale, inclusiv contra-spionajul şi armata. Capacităţile Rusiei de a infiltra şi influenţa pe interior situaţia într-un stat ca Georgia sau Lituania sunt mult mai reduse decât capacităţile Rusiei de a influenţa situaţia internă şi politica internă dintr-un stat ca Ucraina sau Moldova. Şi în acest sens factorii externi recurg la manipulări, atunci când acest lucru li se permite de către o clasă politică afectată de corupţie şi de nişte instituţii ale statului nereformate. Așadar, acestea oferă actorilor externi posibilităţi de manipulare geopolitică.
Lina Grâu: Ceea ce spuneaţi dumneavoastră înseamnă că pentru Republica Moldova, chiar şi pe fundalul unei Rusii destul de slăbite din cauza problemelor economice, continuă să existe, inclusiv pentru anul 2015, ameninţarea de destabilizare a situaţiei, de încercare de manipulare a sferei politice, inclusiv în perspectiva alegerilor locale din vara anului următor?
Nicu Popescu: Există. Bine, practic întregul an 2014 atenția Rusiei a fost orientată către Ucraina – la cel mai înalt nivel, la nivelul resurselor de politică externă, al serviciilor speciale, al armatei, al politicienilor. Evident, acest lucru a însemnat că Rusia nu s-a ocupat de alte state post-sovietice cu aceeaşi determinare ca în cazul Ucrainei. Și acest lucru a oferit şi Republicii Moldova, dar şi altor state, un pic mai mult răgaz să-şi continue politicile interne sau externe aşa cum au fost ele determinate de către consensul politic intern.
Pe de altă parte, este puţin probabil că Rusia va invada Republica Moldova deschis, însă nişte mecanisme mai subtile și până la urmă mai ieftine, cu resurse mult mai puţine decât intervenţia Rusiei în Ucraina, pot fi utilizate şi în cazul Republicii Moldova. Acest lucru s-a văzut parţial și în campania electorală: presiuni, presă, intervenţii mediatice, propaganda canalelor ruseşti, sprijinul deschis al unor forţe politice, parteneriate cu alte forţe politice din Republica Moldova, nu neapărat deschise… Deci toate aceste metode de proiectare a influenţei Rusia le-a aplicat în cazul Republicii Moldova în ultimii peste 20 de ani și le va aplica şi în continuare.
Și în acest sens adevăratul răspuns pentru securitatea şi stabilitatea Republicii Moldova constă nu atât în speranţa că Rusia va înceta să facă acest tip de intervenţii de politică externă, cât în creşterea imunităţii Republicii Moldova la acești „viruși geopolitici”. Or, această imunitate se face, iarăşi, prin reforma poliţiei, prin reforma armatei, prin transparenţa finanţării partidelor, rezistenţa sistemului bancar… Deci, mai puţine acuzaţii în direcția factorilor externi – toate marile puteri vor să-și extindă influenţa şi vor să aibă o diplomaţie activă, însă principala întrebare pe care trebuie să şi-o pună Republica Moldova este: în ce măsură elitele sale se ocupă de auto-curăţare şi de întărirea organismului Republicii Moldova?
Lina Grâu: Alegerile parlamentare care au avut loc la sfârşitul anului, pe 30 noiembrie, au fost mult comentate inclusiv în sensul că votul dat de cetăţenii moldoveni a fost nu atât unul de susţinere a guvernării din ultimii ani, cât de susţinere a parcursului european. Faptul că până la sfârşitul anului nu a existat un anunţ de formare a unei coaliţii, au existat discuţii privind atragerea în coaliţia partidului comuniştilor, ce spune asta despre clasa politică din Republica Moldova şi în ce măsură lucrurile se pot schimba în țară cu această clasă politică?
Nicu Popescu: Faptul că negocierea unei noi coaliţii durează câteva săptămâni după alegeri nu este un lucru nou, nici în cazul Republicii Moldova, nici în plan regional. Însăşi viteza cu care se face acest lucru nu mă preocupă atât de mult, chiar dacă, evident, în special în condiţiile Republicii Moldova un acord mai rapid ar fi fost, probabil, benefic.
Până la urmă, ceea ce contează este să vedem dacă clasa politică a înţeles, pe de o parte, lecţia Ucrainei, iar pe de altă parte – lecţia alegerilor parlamentare din Republica Moldova.
Lecţia Ucrainei constă în faptul că un stat putred, disfuncţional şi corupt invită şi oferă oportunităţi forţelor externe, dar şi forţelor interne care, până la urmă, pot pune sub semnul întrebării existenţa acestui stat. Eu personal nu am văzut o schimbare semnificativă de traiectorie în politica internă a Republicii Moldova între martie, când a avut loc anexarea Crimeii, şi noiembrie. Nu am văzut intensificarea luptei cu corupţia, a eforturilor de reformare, nu am văzut în campania electorală viziuni noi apărute de reformare. Toate forţele politice, în loc să pună accent pe analiză şi autoperfecţionarea politicilor interne, au mizat pe cartea geopolitică, destul de simplistă: Est sau Vest. Asta este lecţia ucraineană.
Iar a doua lecţie pe care, nu ştiu, rămâne să vedem dacă o va însuși noua guvernare de centru-dreapta – care, eventual, va oferi şi Partidului Comuniștilor un grad de participare la guvernare – este lecţia faptului că popularitatea ideii de integrare europeană în Republica Moldova nu poate fi considerată ca fiind una ireversibilă la nivel de opinie publică şi că eşecurile guvernării, inclusiv şi eşecul de a combate corupţia duce la discreditarea politicilor de integrare europeană, creând probleme structurale pe viitor.
Până la urmă, cred că toate partidele de centru-dreapta – PD, PLDM şi PL – au nevoie de o resetare internă foarte, foarte serioasă. S-a văzut, pe ultima sută de metri, că mulţi din reprezentanţii acestor partide îşi pierduseră energia şi dorinţa de a continua reformele.
În 2009 populaţia îşi dorea o schimbare, iar schimbarea de atunci era întruchipată de partidele de centru-dreapta. Iar acum populaţia Republicii Moldova din nou îşi doreşte o schimbare pentru că, în ultimii ani, guvernarea nu a răspuns la mai multe întrebări cruciale, inclusiv și probabil în primul rând sub aspectul nivelului de corupţie din Republica Moldova. Așadar, populaţia Republicii Moldova continuă să-şi dorească schimbarea, însă de această dată schimbarea a venit din direcţia lui Dodon și Usatîi, ceea ce este un lucru foarte periculos.
Or, dacă în următorii unu-doi ani partidele de centru-dreapta nu oferă cetăţenilor Republicii Moldova o adevărată schimbare, acest lucru va însemna că în următorul ciclu electoral există riscul serios ca „schimbarea eurasiatică” să creeze pericole sistemice pentru Republica Moldova.
Lina Grâu: Tot în contextul schimbării calității guvernării, vedem exemplul Ucrainei unde în Executiv au fost atrași miniștri cu cetățenie europeană și americană. Credeți că în condițiile Republicii Moldova este posibilă o astfel de evoluție?
Nicu Popescu: Cred că tehnic acest lucru ar fi posibil în Republica Moldova și chiar ar fi mai simplu decât în cazul Ucrainei. Ucraina nu recunoaște dubla cetățenie și acești noi miniștrii ucraineni au renunțat la cetățenie lor anterioare – lituaniană, americană și georgiană – pentru a lua cetățenia Ucrainei. În Republica Moldova nu ar apărea la o astfel de problemă, pentru că aici dubla cetățenie este permisă.
Sincer să fiu, impresia mea este că clasa politică de la Chișinău nu este gata și nu-și dorește o re-startare și o accelerare a reformelor care ar veni la pachet cu niște numiri eventuale de acest tip. Mai este și un alt aspect: până la urmă, dacă chiar îți dorești niște reforme profunde, acest lucru poate fi făcut nu neapărat cu străini, dar prin atragerea mai multor cetățeni moldoveni, din Republica Moldova sau din afară, cu viziune, cu experiență – în business, în mediul de afaceri, în bănci mari internaționale. Există mii și mii de moldoveni care lucrează pentru cele mai mari companii din lume, cu foarte multă experiență.
Dar impresia mea nu este că actuala clasă politică chiar își dorește o schimbare principială a metodelor de guvernare. Au existat câteva excepții, de exemplu ministrul Educației, Maia Sandu, este o astfel o excepție pozitivă. Însă, până la urmă, eu nu văd ca Partidul Liberal, Partidul Democrat și Partidul Liberal Democrat chiar să deschidă motorul guvernării pentru a asigura o guvernare cu fețe mai noi, potențial mai competente și mai puțin corupte decât am văzut în ultimi ani.
Și, până la urmă nu este neapărat să ne focalizăm doar pe ministere. De exemplu, de ce nu, s-ar putea discuta reformarea metodelor de gestionare a patru instituții cheie din stat: pe de o parte fiscul: Inspectoratul fiscal și vama, dar și Procuratura generală și Centrul Național Anticorupție. Scoaterea acestor patru instituții din sistemul de departajare politică a funcțiilor, numirea în aceste posturi a unor persoane cu credibilitate, indiferent de faptul dacă sunt originari sau nu din Republica Moldova, ar putea schimba foarte serios modul cum a fost guvernată Republica Moldova până acum. Mod care – am văzut acest lucru acum la ultimele alegeri – nu inspiră foarte multă încredere practic majorității cetățenilor.
Lina Grâu: Unul dintre lucrurile importante care ar urma să se producă în 2015 este summitul de la Riga, unde Republica Moldova ar vrea să depună o cerere de aderare la UE. Este fezabil acest obiectiv? Care ar fi prioritățile care trebuie punctate în așa fel încât parcursul european să devină fezabil?
Nicu Popescu: Răspunsul de la Bruxelles către această cerere de aderare nu se va face în funcție de simbolismul sau calendarul acestei depuneri, ci în funcție de cât a făcut Republica Moldova pentru a se apropia de standardele europene pentru a implementa Acordul de Asociere.
Or, foarte multe lucruri din Republica Moldova ridică mari semne de întrebare în Uniunea Europeană: și situația din jurul concesionării aeroportului, și situația din jurul Băncii de Economii, și spălarea prin Republica Moldova 17 miliarde dolari, dar și multe, multe alte situații care nu ar trebui să se întâmple în condițiile unui stat funcțional. Or, nimeni nu-și dorește în interiorul Uniunii Europene un stat disfuncțional.
Și în acest sens, da, Republica Moldova poate să depună o cerere de aderare, dar adevăratul răspuns la aceasta Uniunea Europeană îl va da peste câțiva ani, după ce va analiza dacă Republica Moldova și-a îmbunătățit guvernarea, dacă există mai puțină corupție, dacă investitorii europeni se ciocnesc de mai puține probleme cu instituțiile statului Republica Moldova.
Interviul a fost publicat în Newsletter-ul Asociaţiei pentru Politică Externă (APE) în comun cu Friedrich-Ebert-Stiftung (FES). Materialele sunt realizate de Lina Grâu – expert pe politică externă și relații internaționale, coordonator de programe APE.
