Avem sau nu bucătărie tradițională? Dacă nu, Nata Albot este de părerea că ea ar trebui inventată! De când locuiește pe continentul nord-american, ea a înțeles că misiunea generației actuale este de a contribui la construirea identități noastre gastronomice. „Când te afli printre chinezi, columbieni, mexicani, înțelegi că noi nu suntem nici cei mai buni, nici cei mai proști decât toți ceilalți”, spune Nata Albot.
***
Acum doi ani, Nata Albot lansa prima sa carte „Moldova în bucătăria mamei mele”, iar astăzi, cu lecții învățate, alături de mama sa Alexandra Surduleac, lucrează deja la a doua. „Prima carte este exact ca primul copil – pe el înveți meseria de părinte, faci toate greșelile, ulterior poate regreți, dar al doilea copil deja se bucură de un părinte mai experimentat. Așa a fost și la noi, ne-am băgat pe-un tărâm pe care nici noi nu-l cunoșteam. Am făcut o sumedenie de greșeli, în special în privința fotografiilor. Eu, în ruptul capului, nu mi-am dorit o carte lustruită. În gospodăriile noastre nu suntem așa, nu avem levănțici pe policioare. Noi suntem foarte rustici de felul nostru. Dacă intri într-o bucătărie de la țară noi o să găsim condiții nu din cele mai bune”, explică Nata Albot. Aceasta ne asigură că cea de-a doua carte va fi una surprinzătoare. Mai mult, aceasta nu va conține doar rețete culinare, ci și recomandări cu privire la cele mai fascinante destinații de pe teritoriul Republicii Moldova, unde poți avea cele mai fascinante experiențe gastronomice din țară. „Cel mai important este, însă, că noi am salvat rețetele noastre. Gata! ele sunt tipărite și eu nu mai trebuie să-mi fac griji că, într-o bună zi, fetele mele o să ducă dorul la ceva. Ți-i dor, ai deschis cartea și ți-ai gătit”, spune Nata Albot.
[/fullscreen]
„Chiar dacă bucătăria noastră tradițională nu ar exista, ea ar trebui inventată. De aceea, de fiecare dată când văd oameni văicărindu-se că noi nu avem bucătărie tradițională, eu pot să spun un singur lucru – „Voi pur și simplu nu ați gustat-o și nu o cunoașteți!”. De cele mai multe ori, din necunoaștere sau ignoranță, oamenii sunt dispuși să spună că asta nu există. Totuși, dacă ai un pic posibilitatea să călătorești, ai șansa să cunoști cultura altor popoare și să vezi cum unii din nimic își construiesc identitatea. În special, după ce înțelegi motivația lor, începi să vezi un pic altfel lucrurile. Avem un mare talent noi să ne auto-biciuim, să ne auto-urâm, să ni se pară mereu că peste gard e mai bine, să ni se pară că suntem cei mai săraci, cei mai bătuți de soartă. De când locuiesc printre străini, am înțeles că scopul nostru primar și misiunea generației actuale este contribuim cu toții la construirea acestei identități. Când te afli printre chinezi, columbieni, mexicani, înțelegi că noi nu suntem nici cei mai buni, nici cei mai proști decât toți ceilalți.”
„În anul 2002, popoarele scandinave și-au propus, prin intermediul bucătarilor lor, să reinventeze bucătăria tradițională. Acest lucru s-a întâmplat pentru că s-au găsit niște bucătari șefi: „Măi, noi suntem aici, suntem de-ai locului, suntem un popor de vikingi, car au căutat mereu să mănânce cartofi, carne, aluat, ca să reziste tuturor condițiilor climaterice severe. Dar oare doar asta ne reprezintă pe noi?”, s-au întrebat ei și au intrat în laborator. și au cercetat bucătăria. Deci ei nu au găsit niște cărți de bucate de la bunica, ci au cercetat, au mers în păduri, au studiat bazele copacilor, au descoperit lichenii, au descoperit coaja de mesteacăn, au descoperit furnicile! Apoi le-au introdus pe toate astea în bucătărie, ele fiind reprezentative pentru zona lor. Ceea ce au făcut bucătarii scandinavi a fost un exemplu elocvent pentru mine de voință, voința locală de a construi ceva pe loc gol – astfel încât ei au devenit generatorii curentului noii bucătării nordice. Respectiv, noi trebuie să ne punem întrebarea „Noi vrem să avem bucătărie tradițională?”. Noi avem din ce s-o construim, avem o bază extraordinară, care vine de la bunicile noastre, de la mamele noastre, iar restul depinde de noi.”
„Străinii ne asociază cu balcanicii la nivel de culinărie, datorită utilizării cărnii, legumelor, lactatelor, usturoiului. Pentru foarte mulți este o ciudățenie să mănânci atâta usturoi, cât mâncăm noi. Pentru mine, asta este parte din identitatea noastră locală. Atunci când tu mănânci o bucată de mămăligă și o-nmoi în usturoi și după aia îți miroase gura, dar ești cel mai fericit om de pe pământ, pentru că ai avut o explozie în gură de brânză, mujdei, mămăligă, tocană, scrob, murături! Eu nu pot să-mi închipui dacă există cineva din moldovenii noștri, care poate să zică, după ce a gustat toate astea, că noi nu avem identitate locală la gastronomie. Cum nu? Numai noi suntem capabil să amestecăm în gură opt feluri de mâncare și să fim fericiți de la asta!
Pentru străini asta este ciudat să mănânce harbuz murat, prune uscate, pe care el le folosesc doar ca să se deconstipe. Dar noi le mâncăm și în desert, și la o rață, și la o bucată de vită. Pentru ei este ciudat să mănânci vișine, pentru că ele-s acre, dar noi le mâncăm și ele-s parte din bucătăria noastră.”
Abia după ce a traversat oceanul, Nata Albot a înțeles că ei nu știu de vișină. Ei nu plantează vișini, nu culeg vișine, nu le conservează, pentru ei vișina este cireașa acră, reprezentativă pentru cultura est-europeană. Iată de ce o găsim doar în magazinele rusești din Canada.
„De aceea, e surprinzătoare bucătăria noastră, e gustoasă, e foarte generoasă. Noi nu avem nicio cultură a servitului mâncării. Iar lipsa ei, este și asta o cultură. Noi trântim tot ce avem pe masă, nu avem porții mici. Dar poate nici nu trebuie? Poate trebuie să ne întoarcem la rădăcini, să înțelegem de ce mâncăm așa? Cum se explică faptul că noi avem nevoie de acest exhibiționism gastronomic? Așa cum avem nevoie să cumpărăm mașini scumpe, la fel și cu mâncare – am căutat, prin mâncare, să arătăm cât de bine, în casa noastră, merg lucrurile…”
