Maia Sandu acuză CEC de duble standarde: Au fost înregistraţi mai mulți candidați-căpuşă

Preşedinta Partidului Acțiune și Solidaritate Maia Sandu acuză Comisia Electorală Centrală de duble standarde şi de lipsă de corectitudine la examinarea dosarelor ultimilor opt candidaţi la funcţia de preşedinte. Potrivit ei, CEC a admis mai mulți concurenți căpuşă care vor fura voturile opoziției.

În această campanie, guvernarea nu vine cu un singur candidat. Vine cu câțiva candidați declarați – Lupu, Ghimpu și Leancă – și unul nedeclarat – Dodon. Guvernarea are însă și o serie de candidați căpușe, clone, scopul cărora nu este de a obține voturi pentru sine, ci a fura voturile altora”, a declarat vineri, 7 octombrie, Maia Sandu la o conferinţă de presă.

Ea a menţionat că este foarte grav câ în această situaţie este atestată implicarea Comisiei Electorale Centrale. “Cunoaștem că oamenii PD au colectat semnături până în ultima zi, chiar dacă candidatul lor fusese înregistrat de mult timp. Totuși, se pare că PD nu a reușit să colecteze suficiente semnături autentice pentru candidații căpușe, astfel a fost nevoie și de CEC pentru a-i valida” a declarat Sandu.

Lidera PAS a mai spus că, candidații înregistrați cu încălcarea legislației sunt Valeriu Ghilețchi, Ana Guțu, Maia Lagura și Silvia Radu.

Potrivit Maiei Sandu, în listele de subscripție prezentate de candidatul Maia Laguta au fost găsite liste ale lui Roman Mihăieș.

Probabil, semnăturile pentru ambii candidați au fost colectate de aceleași persoane. CEC a tolerat această procedură ilegală. Tot Maia Laguta a prezentat liste de subscripție necompletate, dar care erau ștampilate de primari”, a menţionat Sandu.

În final, preşedinta PAS a spus că “această guvernare se dovedește a fi și lașă”. “Necutezând să lupte corect, prin candidați proprii, dar furându-mi identitatea, cu speranța că mă vor împiedica să continui lupta de deoligarhizare a țării”, a spus la încheiere Maia Sandu.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.