Lukașenco vrea să devină președintele Belarusului pentru a cincea oară

Președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, și-a depus ieri candidatura pentru încă un mandat prezidențial pe care dorește să-l obțină în urma alegerilor de pe 11 octombrie, notează Realitatea.

El a prezentat Comisiei Electorale Centrale cele 1,76 de milioane de semnături, minimul prevăzut de lege fiind de 100 de mii de semnături.

În prezent, în vârstă de 61 de ani, Lukașenko a câștigat toate cele patru scrutinuri prezidențiale începând din anul 1994, în anul 2004 convocând și un referendum prin care a eliminat din Constituție prevederea ce îi dădea dreptul la cel mult două mandate consecutive.

Pentru scrutinul de pe 11 octombrie și-au mai depus candidatura Serghei Gaidukevici, eternul aspirant la postul de președinte, dar care nu-și ascunde loialitatea față de Lukașenko, liderul cosacilor din Belarus, Mikola Ulaiovici, și activista Tatiana Korotkevici.

Aceasta din urmă este prima femeie care se prezintă la un scrutin prezidențial în Belarus și în același timp singura reprezentantă a opoziției democratice. Ea susține normalizarea relațiilor cu Occidentul, afectate de caracterul autoritar al regimului Lukașenko și de recenta condamnare a șase deținuți politici, inclusiv fostul candidat le președinție Mikola Statkevici.

La ultimele alegeri, în anul 2010, Lukașenko a obținut aproape 80% din sufragii, dar scrutinul a fost marcat de o represiune violentă împotriva opoziției, care a denunțat fraude.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.