Kremlinul “unge pâinea cu unt” la Chişinău

De Victoria Ungureanu

Viceministrul rus de Externe, Grigorii Karasin, a sosit la Chişinău ca să mai “ungă unt pe pâine” şi să mai liniştească spiritele, cât şi actuala guvernare cu aceleaşi promisiuni, privind soluţionarea problemei transnistrene.

În cadrul întâlnirii cu Victori Osipov, vicepremierul rus, a declarat că pledează în continuare pentru reluarea negocierilor oficiale în formatul 5+2, iar Rusia este cea care susţine această negociere.  Oficialulu rus, a menţionat că depinde atât de Chişinău, cât şi de Tiraspol.

Este evident că soarta RM, cât şi a Transnistriei depind de deciziile pe care le vor lua pe viitor, dar şi mai evident este că autorităţile de la Chişinău “dău din coate şi din picioare”, pe când Tiraspolul stă cu fruntea “la soare”.  Autorităţilor transnistrene le convine totul, armata de pe teritoriu, instabilitatea şi neînţelegerile cu guvernarea de la Chişinău. Rusia simţind că actuala guvernare moldovenească ia “foc”, s-a decis să-l trimită pe Karasin, să mai demonstreze, încă o dată că Rusia de fapt, vrea problema transnistreană rezolvată.

Viceministrul rus de Externe, a apreciat ca situaţia în problema transnistreană nu a degradat. Dacă e să ne gândim mai bine, de fapt, Karasin se bucură că problema trasnistreană continuă să fie nerezolvată, autorităţile de la Tiraspol ignora discuţiile cu Chişinăul, iar armata rusă continuă să “joace” pe teritoriul transnistrean şi conform Constituţiei RM şi pe teritoriul, inclusiv al ţării noastre.

O doză de optimism, însă s-a accentuat în următoarea declaraţie a lui Karasin: “Incertitudinea nu poate dura la nesfârşit, este necesar să ne mişcăm înainte”.Totuşi mă îndoiesc că puterea de la Kremlin şi-ar dori o oarecare schimbare, mişcare a problemei transnistrene. Totul ce e acum în Transnistria, e pe placul Kremlinului şi de ce tocmai acum, după atâta “stabilitate” Rusia să cedeze?
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.