Iurie Leancă şi Cătălin Predoiu pun bazele noilor relaţii RM-RO

Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Cătălin Predoiu, a avut astăzi, 12 noiembrie 2009, o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, Iurie Leancă, prima întâlnire de acest gen după instalarea noii administraţii la Chişinău. În cadrul întrevederii, cei doi miniştri au abordat spectrul larg de aspecte ale relaţiilor dintre România şi Republica Moldova, exprimându-şi disponibilitatea şi angajamentul pentru relansarea cooperării bilaterale, la toate nivelele.

„Relaţia bilaterală şi susţinerea parcursului european al R. Moldova constituie priorităţi absolute ale politicii externe a României. În acest context, salutăm deschiderea arătată de noua administraţie de la Chişinău în relaţia sa cu România şi cu UE (…) În plan imediat, avem în vedere realizarea unor paşi importanţi. Mâine cei doi premieri vor semna Acordul privind Micul Trafic de Frontieră. Tot mâine, împreună cu domnul ministru Leancă, voi semna Acordul interguvernamental bilateral cu privire la punctele de trecere a frontierei de stat dintre România şi Republica Moldova şi Protocolul de amendare a Acordului interguvernamental, semnat în 1992, la Bucureşti privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor”, a declarat ministrul interimar al afacerilor externe, Cătălin Predoiu, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la finalul întrevederii.

„Am transmis domnului ministru Leancă un mesaj puternic de sprijin pentru aspiraţiile europene ale R. Moldova, într-un moment important pentru evoluţia relaţiei dintre R. Moldova – UE. Am asigurat de angajamentul nostru total pentru aprofundarea relaţiei administraţiei de la Chişinău cu UE. R. Moldova poate fi „povestea de succes” a dimensiunii estice a Politicii Europene de Vecinătate. Viitorul său este în interiorul UE şi România pledează constant pentru oferirea unei perspective de aderare pentru R. Moldova”, a mai declarat ministrul.

Cătălin Predoiu a mulţumit autorităţilor de la Chişinău pentru acceptul dat privind deschiderea Consulatelor Generale ale României la Cahul şi Bălţi, care vor amplifica posibilităţile de procesare a cererilor de vize şi vor asigura facilităţi suplimentare în domeniul circulaţiei persoanelor.

La rândul său, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova a mulţumit pentru demararea dialogului bilateral şi pentru discuţiile substanţiale, atât din cadrul întâlnirii din această seară, cât şi din cadrul reuniunii Iniţiativei Central-Europene.

Iurie Leancă a mai precizat că „Ministerul Afacerilor Externe de la Chişinău a luat decizia de a declara nule şi de a revoca notele prin care mai mulţi diplomaţi de la ambasada României din Chişinău, inclusiv domnul ambasador Filip Teodorescu, au fost declaraţi anterior persona non-grata. Cred că împărtăşiţi opinia că acestea au fost nişte gesturi pozitive, reparatorii”.

„Vreau să îl citez pe marele diplomat român, Nicolae Titulescu, care afirma metaforic, că cel mai bun vecin al României este Marea Neagră. Contextul de astăzi de interes este altul, dar cred că Republica Moldova poate şi trebuie să devină cel mai bun vecin al României. Aceasta este viziunea noastră asupra relaţiilor dintre Chişinău şi Bucureşti şi mă bucur că astăzi am găsit o înţelegere deplină pentru asemenea abordare”, a declarat la finalul conferinţei de presa ministrul Iurie Leancă.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.