De Andrei Munteanu
Chişinău (Moldova.ORG) — Chiar dacă cele vorbite de Sergiu Mocanu sună a fi totuşi extrem de neobişnuite pentru R.M., şi dacă „purtătorul de cuvânt al lui Plahotniuc neagă acuzaţiile şi îi sugerează lui Mocanu să… scrie epigrame”, conform unei ştiri de pe pagina Pro-tv.md, susţinerile d-lui primului din ei par a fi credibile. Nu am avut acces la surse de informaţii, nici la dosare, etc., dar ca şi cetăţean al R.M. cu drepturi egale – voi face uz de dreptul la liberă gândire. Pe de altă parte, este firesc să admitem, că la astfel de discuţii au dreptul orice cetăţean al R.M. indiferent dacă o face în formă orală sau în scris.
Istoria cu Vlad Plahotniuc pare să fie credibilă nu atât prin faptul că în R.M. nu ar fi posibil să se îmbogăţească un om în măsura în care pare să fie subiectul intrigii acestui scandal, ci mai mult indirect – faptul cum se comportă Marian Lupu în campania electorală, faptul că din echipa d-lui au ieşit oameni care într-adevăr sunt demni de toată încrederea (de ex., Oazu Nantoi), şi valorile de la care Lupu tot mai mult pare să se distanţeze, prin faptul că PDM ia tot mai mult o caracteristică de – duplicitate – care este riscantă pentru viitorul politic şi social al R.M.
Nu ar fi o noutate de premieră absolută în R.M., că între cercurile de oameni de afaceri şi politicieni ar putea exista „coaliţii” nedeclarate oficial, pornite de la anumite interese economice şi de clan, aşa cum nu este nici o îndoială că „banii nu miroase”, însă marea întrebare care apare este – în ce măsură? Ceea ce contează este ce viitor ne aşteaptă dacă într-adevăr starea de lucruri stă anume aşa cum o descrie Sergiu Mocanu, dar şi mai grav este că… pare destul de credibil. Un alt argument forte care mă face să cred în declaraţiile d-lui este că d-lui nu este singur, că are o echipă, care par să vorbească mesaje coerente şi logice. Ei arată bine calificaţi şi, nu mai puţin important pentru logica mea – aderarea d-lui Gheorghe Susarenco, Vice-ministrul Justiției, la echipa lui Mocanu. Oamenii sinceri şi cu integritate se observă prin luările de atitudine şi prin esenţa şi logica vorbelor. D-l Gheorge Susarenco dintotdeauna a inspirat încredere mie şi cercului meu de interlocutori.
Situaţia este cu adevărat tensionată, pentru că unii lideri pretind că ar comite „sacrificiul suprem”, prin declaraţii că: „Suntem într-un război politic permanent…”, cum ar fi Iurie Roşca (pro-tv.md), şi nici de cum nu ar adia pe la ideea – cine-l roagă la un astfel de sacrificiu? Dacă se poate oferi cu atâta sacrificiu, şi are atâtea „capacităţi” de a „rezolva” problema Moldovei, de ce nu a făcut-o până acum? Oare chiar el crede că fără el R.M. s-ar pierde? Astfel de mesaje, cred eu pot fi citite numai indirect – el nu are nici idei moderne şi nici metode moderne de a şi le promova… E un model tipic de mesaj cu interes mercantil.
Nu aş fi abordat acest subiect în genere dacă aş fi avut senzaţie că este o problemă „strict internă a R.M., şi nu aş fi avut oportunitatea de a citi chiar foarte recent un articol: „STRATFOR’s geopolitical journey”/ „Turneul geopolitic al STRATFOR” subsemnat de d-l George Friedman, Şef Executiv şi fondator al organizaţiei cu acelaşi nume. Printre altele, cu privire la regiunea din care face parte şi R.M., se găseşte fraza: „Ceea ce nu mă aştept să fie – e o regiune de pace perpetuă. Nu a fost nici o dată anterior şi nu va fi aşa nici în viitor. Vreau să înţeleg paradigma conflictului care va fi în viitor”.
Trebuie să recunoaştem că în istoria conflictelor mari structurile „misterioase” de genul bolşevicilor, nici o dată nu au fost organizaţii patriotice, aşa cum au declarat cu voci tari şi cu mauzerele-n mâini, au fost structuri criminale care au avut nimic mai mult decât interesul de a face majoritatea să se teamă de ororile comise de ei, astfel încât faptele lor să rămână nediscutate, ne-analizate şi ne-supuse unor procese de judecată adecvată. De pe urma la astfel de situaţii suferă marile majorităţi ale ţărilor în care astfel de „politicieni” s-au cuibărit, au folosit şi … plecat în momentul „cuvenit”.
Cu toate acestea, nu mi-aş permite să fiu dogmatic în abordarea că „istoria se repetă”. Aceasta este o scuză ieftină, de care fac uz anumite cercuri de interese. Oamenii continuă să comită greşeli foarte asemănătoare ca manifestare şi implicaţii; ceea ce se repetă este indiferenţa oamenilor, dar şi uşurinţa cu care nimeresc în disperare. Ceea ce se repetă este indiferenţa care din motive de (i) educaţie neadecvată şi/s-au (ii) ne-dorinţa unor „lideri înflăcăraţi” de a face acces extins şi liber la educaţie de calitate, vor face tot ce le stă în puteri pentru ca educaţia să fie tot mai greu accesibilă, ca oamenii să continue să „stea în disperare” când merge vorba de educaţie de calitate, astfel încât pe fundalul ignoranţei să apară şi tot felul de manifestări, inclusiv de genul celor menţionate de Sergiu Mocanu, oricare nu ar fi faţeta adevărată a acestora.
Scopul acestei luări de atitudine nu este de „a face pe judecătorul”. Dar în virtutea faptului că R.M. este în vizorul unor experţi de talie mondială în probleme de geopolitică şi analiză de situaţii simptomatice, esenţial este ca populaţia să manifeste suficientă seriozitate pentru a analiza mesajele concurenţilor electorali astfel încât susţinere politică, din partea cetăţenilor, să obţină cea/sau cele mai, destoinice formaţiuni politice astfel încât să nu ne fie ruşine pentru banii care s-au cheltuit în campania electorală, nici în faţa generaţiilor care vin, nici în faţa stranierilor care vin cu intenţii bune în R.M., nici în faţa celor care vin cu intenţii diferite decât cele nobile, astfel încât să încheiem cu „lamentările”, şi să ne apucăm de lucruri mai serioase.
