Actorul şi regizorul Ion Ungureanu, care a îndeplinit funcţia de ministru al culturii şi cultelor al Republicii Moldova (1990-1994) răspunde la întrebarea pusă de corespondentul săptămânalului Literatura si Arta "Cu ce sentimente vă despărţiţi de anul 2008? Ce aşteptaţi de la 2009?":
"Mă despart de anul 2008 cu sentimentul unui osândit căruia i-a fost amânată pedeapsa capitală, amânată, dar nu suspendată. Fulgerul imperial, pregătit să lovească în noi, s-a dezlănţuit asupra Georgiei, care, naivă, “a muşcat” din momeala plasată iscusit de ruşi. Şi… poftim! – Aproape că în mod legitim (şi justificat moral!) au fost smulse două bucăţi din străvechiul teritoriu gruzin. Asistăm la prima acţiune de refacere a imperiului rus prin forţă! Vor urma şi altele – mai camuflate, cum ar fi, de exemplu, Uniunea Rusia-Bielarusi sau Planul Kozak – 2 sau 3 (n-are importanţă al câtelea, ruşii ştiu să aştepte). Acest plan de federalizare a Republicii Moldova ne va fi din nou impus. Şi, desigur va fi implementat, aşa cum a fost aplicată directiva lui Stalin din 1924 când s-a creat artificial RASSM cu scopul de a ocupa Basarabia. Şi în 1940 – peste 16 ani! – Raptul s-a săvârşit.
În esenţa lui Planul Kozak nu e altceva decât o anexă, o completare a Protocolului adiţional secret din Pactul Ribbentrop-Molotov.
Dacă nu se înţelege asta înseamnă că suntem retardaţi mental. Lucrul ăsta nu-l vede nici miopul Occident. Dacă el acceptă Planul Kozak asta ar însemna un nou München. Consecinţele acelei cedări sunt cunoscute. Ele au fost tragice nu doar pentru Cehoslovacia, ci şi pentru întreaga Europă.
Dar mai e un aspect: de data aceasta o mare parte a vinii o purtăm noi, basarabenii, dezbinarea noastră, tragica noastră dezbinare. Pentru că spre deosebire de Ţările Baltice care au dat dovadă de tărie de caracter şi s-au salvat, noi creăm impresia că suntem o pradă uşoară. Şi chiar suntem. Asta îl încurajează pe răpitor! Iată de ce eu unul nu aştept nimic bun nici în 2009, nici în anii care urmează. Şi nici un miracol nu ne mai poate salva, aşa cum s-a întâmplat în binecuvântatul an 1918. Tare mă tem că Eminescu a avut dreptate atunci când scria cu durere că “Basarabia e pierdută pentru totdeauna în neagra străinătate”. Degradarea morală ce-a urmat după Marile Adunări Naţionale este înspăimântătoare. Parcă am fi nişte mutanţi, apăruţi dintr-o noapte istorică de coşmar. Sucul gastric imperial ne-a desfigurat fiinţa naţională, ne-a mutilat-o într-un asemenea hal că am încetat de a ne mai recunoaşte unii pe alţii. Dacă nu facem un efort supraomenesc de a ne salva înseamnă că am pierdut şi ultima redută – simţul pericolului – şi suntem condamnaţi la dispariţie totală, la pieire.
Da’ treziţi-vă odată, oameni buni, ce Dumnezeu!"
