De Constantin Tănase
De când pe noul site timpul.md au început să apară comentarii la materialele noastre, am aflat şi opinia unor cititori despre modestele mele texte. Şi titlul articolului de astăzi e luat dintr-un comentariu de pe pagina web a TIMPULUI…
Sincer să fiu, aceste opinii nici nu mă măgulesc, nici nu mă jignesc; sunt opinii care au dreptul la viaţă şi nu voi încerca să le comentez. Ceea ce deranjează în aceste opinii e „curajul” cu care se dau note proaste presei, în general. Nimeni nu neagă că presa din RM are unele probleme. Dar le are şi presa din România, şi cea din Rusia, şi din America… Mult apreciatul Andrei Pleşu de la Bucureşti supunea recent presa din România unui rechizitoriu necruţător. Iată un fragment din acesta. „Fie că se întâmplă lucruri, fie că nu se întâmplă, presa veghează şi lucrează. Amplifică, inventează, suspectează, demolează, restaurează, analizează, rumegă, reconstituie, interpretează, înnegreşte, albeşte, despoaie, camuflează, insistă, execută, ia peste picior, nu iartă. Nu manevrează realităţi, ci subînţelesuri. Nu informaţii, ci zvonuri. Nu vrea să înţeleagă, ci să judece. Nu vrea fapte verificabile, ci dezvăluiri spectaculoase. Când ceri o opinie, eşti servit cu anecdotică. Invers, când ceri date concrete, ţi se livrează opinii”. E o oglindă în care ne vedem şi pe noi, ziariştii de la Chişinău. Numai că nu vreau să pun punct aici.
Mi se pare că în opiniile despre presa noastră, exprimate în comentariile la articolele noastre, presa şi jurnaliştii, care cu adevărat au unele păcate, sunt acuzaţi de alte păcate decât cele adevărate. Nu accept acuzaţii „la modul general”, de genul „presa din Moldova a uitat de codul deontologic, de moralitate” pentru că, pur şi simplu, nu sunt motivate. Mai sunt jurnalişti în Moldova care mai au, vorba aceluiaşi Pleşu, „mici insomnii deontologice”. Însă adevărata problemă a presei din Moldova, din punctul meu de vedere, constă în faptul că e prea ancorată în politic. „Ancorată” e un fel de eufemism, pentru că presa noastră e, de fapt, învinsă de politic. Politicul e doar o mică parte a vieţii noastre, lumea trăieşte de fapt cu alte probleme, şi anume aceste „alte probleme” lipsesc din presa noastră. Din presa noastră practic a dispărut… omul mic, aşa-zisul cetăţean simplu, locul lui fiind ocupat de… cetăţeanul compus – politicianul, transformat în vedetă şi carte de vizită a societăţii noastre contemporane. Omul simplu, omul mic cu problemele lui „mici” nu aduce rating, nu face audienţă. Eroi de presă, vip-uri şi vedete sunt politicienii şi oamenii de afaceri (mulţi dintre ei, cu grave probleme la capitolele moralitate şi onestitate). Adevărata viaţă a moldovenilor a fost înghesuită în rubricile „Cronica criminală” şi „Fapt divers”. Moldovenii şi moldovencele simpli – ţărani, agricultori, profesori de la ţară ş.a.m.d., cei care ţin pe umerii lor această ţărişoară – nu sunt eroi de presă. Am citit o ştire zguduitoare, despre crima de la Grimăncăuţi: finul şi-a împuşcat naşii. Într-o ştire pe această temă am reţinut o frază care m-a cutremurat: „Potrivit politiei, ucigaşul a tras în direcţia bărbatului şi, deoarece femeia a încercat să-şi acopere soţul, glontele a fost fatal pentru ambii soţi”. Aşadar, femeia şi-a acoperit soţul, primind ea glontele criminal. A mai crezut cineva că mai pot exista în lumea noastră şi asemenea femei? Nu doresc să generalizez, dar vedetele şi vip-urile , promovate obsesiv de presa noastră, ar fi fost (sunt) în stare la un asemenea gest? Societatea noastră e aşa cum e şi din cauza că modelele morale şi culturale promovate de presa noastră sunt vedetele care pozează goale prin reviste, dar nu o modestă Ana Lipan din „Baltagul” lui Sadoveanu, nu femeia din Grimăncăuţi care şi-a acoperit soţul, primind ea glontele morţii.
Aici e buba: presa noastră, mai ales televiziunile, aleargă după Voronin şi „Lealecika”, dar nu după băciţa din Dereneu. Într-un cuvânt, învinsă de politic, presa noastră pluteşte în alte realităţi – în realităţi imaginare, create de ea şi pentru ea, dar nu coboară în lumea reală cu dramele şi tragediile ei adevărate. Acesta ar fi răspunsul meu la unele opinii despre presă, exprimate de unii cititori de ai noştri.
