Igor Dodon anunţă că este gata să coopereze cu guvernarea. Iată în ce problemă

Preşedintele Igor Dodon, care anterior s-a declarat în opoziţie faţă de actuala coaliţie de guvernare, a anunţat sâmbătă, 4 februarie, că este gata să coopereze cu aceasta pentru a identifica soluții optime de soluţionare a diferendului transnistrean.

O declaraţie în acest sens a fost făcută la o întrevedere a şefului statului cu Sebastian Kurz, preşedintele în exerciţiu al OSCE, ministrul federal pentru Europa, Integrare și Afaceri Externe al Republicii Austria, aflat în vizită la Chișinău.

Igor Dodon a declarat că „procesul de soluționare a diferendului transnistrean trebuie să finalizeze prin reintegrarea Moldovei cu Transnistria, cea din urmă având un statut special în cadrul țării”.

„Deși avem diferite viziuni cu Guvernarea asupra multor subiecte de politica interna si externa, în ceea ce ține de reintegrarea țării pledez pentru o abordare în format comun și cooperare pentru a găsi soluții optime în beneficiul oamenilor de pe ambele maluri ale Nistrului”, a menţionat preşedintele Dodon.

El a subliniat, în cadrul întrevederii cu oficialul european, că Președinția pledează pentru abordarea problemei la pachet: soluționarea a 4 subiecte de importanță majoră pentru cetățenii de o parte și de altă parte a malurilor Nistrului.

„Am comunicat despre intenția de a organiza și desfășura, în comun cu OSCE, la finele anului 2017, la Chișinău, o Conferință Internațională cu tema: „Republica Moldova – teritoriu de stabilitate şi dezvoltare sau o nouă provocare în relaţiile dintre Est şi Vest””, a adăugat Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.