Filip: Nevoia unui proiect de țară este una dintre lecțiile învățate ale ultimilor 25 ani

În cei 25 de ani de Independență Republica Moldova a reușit, pe unde mai bine, pe unde mai rău, să se consolideze ca stat. Acum, pentru a se putea dezvolta mai departe, pentru un viitor sigur și stabil Republica Moldova are nevoie e un proiect de țară – integrarea europeană, declară premierul Pavel Filip într-un interviu acordat ziarului Timpul.

“Nevoia unui proiect de țară este una dintre lecțiile învățate ale ultimilor 25 ani. De aceea, eu, ca prim-ministru, am vorbit în repetate rânduri despre integrarea europeană ca fiind proiectul de țară, ca fiind acel lucru care să ne dea motivația să mergem drept pe calea reformelor și să aducem acea schimbare în bine pe care o așteaptă oamenii de la noi, politicienii. Noi vrem în UE pentru că acest lucru înseamnă oportunități pentru cetățenii noștri, înseamnă bani pentru drumuri, școli și spitale, înseamnă susținerea directă a celor mai puternice țări ale continentului”, a menționat premierul.

Pavel Filip amintește că a făcut și un apel către societate să se solidarizeze în jurul acestui obiectiv fundamental, deoarece șansa Moldovei este să se integreze în UE. “Cred că o Moldovă demnă în Europa este un proiect care poate vindeca diviziunile care există astăzi în politica și societatea moldovenească. Sper foarte mult ca realizările acestui Guvern să îi convingă chiar și pe cei mai sceptici, că putem reuși în obiectivele pe care ni le propunem. Singura noastră șansă la dezvoltare și la un trai decent trece prin Europa. Stă doar în puterea noastră să ne respectăm angajamentele și să ne ocupăm locul pe care îl merităm”, susține Pavel Filip.

Republica Moldova se confruntă cu multiple probleme – conflictul din Transnistria, instituțiile nu sunt suficient de puternice, sărăcia, migrația. În aceste condiții, este nevoie de accelerarea investițiilor în infrastructură, în educație și în sănătate, dar și de o reformă din temelii a felului în care se face politică în Moldova – mai puțin scandal, mai multă seriozitate, iar asta înseamnă mai multe măsuri care pun accent pe problemele oamenilor și pe reforme bine gândite, menționează premierul.

“Anume această atitudine încercăm să o promovăm în activitatea noastră. Alături de membrii Guvernului și de Parlament, de partenerii de dezvoltare din UE, prin intermediul acordului pe care îl vom semna cu FMI, prin politicile de reformă importante pe care le punem în aplicare, lucrăm la întărirea statului și la respectarea contractului social pe care îl avem cu cetățenii Republicii Moldova. Iar acest lucru, vă asigur, ne va face mai puternici și va consolida independența noastră”, spune Pavel Filip.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.