Președintele CSJ, Mihai Poalelungi, susține ca anume necesitatea de a motiva hotărârile adoptate de instanțele de judecată reprezintă cea mai mare problemă a judecătorilor și un impediment major pentru ca aceștia să se concentreze asupra calității actului de justiție. Timpul și resursele limitate de care dispune un judecător implică un compromis/o alegere între a petrece o oră în plus motivând de ce s-a decis într-un fel și nu în altul sau, pentru judecătorul responsabil de caz, să depună un efort suplimentar pentru a înțelege argumentele prezentate de justițiabili și, prin urmare, să ofere o decizie mai justă, susţin specialiştii de la Expert Grup.
Totuși, privită din perspectiva responsabilizării judecătorilor fata de societate, precum și sporirii încrederii cetățenilor în sistemul judecătoresc, motivarea hotărârilor este un exercițiu absolut necesar. Atunci când o instanța de judecată este obligată să publice deciziile, precum și argumentele individuale ale fiecărui judecător pe marginea cazului dat, devierea de la legislație este mai costisitoare pentru judecători. Mai mult decât atât și contrar intuiției generale, deoarece judecătorul este obligat să motiveze hotărârea adoptată, acesta este mai predispus sa facă apel la diverse surse și argumente de drept, precum și la experți în domeniul cazului adjudecat pentru a oferi un suport solid hotărârii. O argumentare solida poate determina ca hotărârea dată să nu fie atacată în instanțele superioare și eventual răsturnată. Prin urmare, calitatea actului de justiție nu poate fi nicidecum văzut ca corelând negativ cu necesitatea de a motiva hotărârea adoptata. Chiar din contra. Statele europene și în particular statele nordice cu un sistem de justiție performant acordă o atenție deosebită atât calității deciziei propriu-zise, cât și argumentării riguroase ce suportă hotărârea adoptată.
Decidenții de politici dispun de unele pârghii pentru a spori calitatea actului de justiție, însa intervenția acestora nu trebuie sa contravină principiului de responsabilitate a judecătorilor față de societate. În acest sens, la luarea de decizii publice este necesar ca decidenții de politici să considere cu mare grijă atât beneficiile, cât și costurile ce țin de implementarea unei politici. Dezvoltarea mecanismelor alternative de soluționare a conflictelor, precum și sporirea certitudinii legale, a încrederii în sistemul de justiție (inclusiv prin dezvoltarea și publicarea online a hotărârilor adoptate) ar contribui substanțial la diminuarea sarcinii de cauze per judecător și, în ultimă instanță, la sporirea calității și imparțialității actului de justiție.
Pentru a concluziona, inițiativa Președintelui Curții Supreme de Justiție ar putea să contribuie la reducerea poverii asupra fiecărui judecător în parte, dar impactul asupra calității și credibilității actului de justiție în ansamblu ar putea fi unul dezastruos.
