„Uniunea Europeană va apăra drepturile opoziţiei democrate, ale ONG-urilor, ale celor reţinuţi şi ucişi în închisorile din R. Moldova. Din punctul acesta de vedere, nu vom face compromisuri. Dar nu ne putem conduce politica estică prin izolare”, declara ieri, europarlamentarul polonez Jacek Wolski.
Cuvintele sale au fost imediat completate de poziţia şefului Afacerilor Externe din România, Cristian Diaconescu: „Parteneriatul Estic ar trebui să proiecteze stabilitate, normele şi valorile comunitare în vecinătatea estică a Uniunii. Nu văd de ce n-am include şi ţările problematice”.
EUobserver scrie astăzi că Parlamentul European este aşteptat să întărească poziţiile exprimate, ieri, în cadrul întrunirii sale plenare de săptămâna viitoare, în „ceea ce ar putea fi o lovitură fatală dată activiştilor opoziţiei din Moldova”. Şi nu va fi singura. Este aproape sigur că, pe 7 mai, la summit-ul de la Praga dedicat Parteneriatului Estic, responsabilii UE vor decide întărirea relaţiilor cu şase ţări ex-sovietice: Belarus, Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Ucraina şi Moldova.
În context, se ridică o problemă interesantă. Pe cine va invita Bruxelles-ul la masa
negocierilor? Într-o Moldovă în care, în ciuda lozincilor pro-europene ale puterii, respectarea drepturilor omului rămâne o sintagmă de manual, orice prezenţă a liderilor comunitari în proximitatea unui înalt oficial al Chişinăului ar valida indirect acţiunile regimului Voronin.
Întrebarea este însă dacă mai contează cu adevărat, în faţa provocărilor strategice din zonă, legitimarea unor guvernări incriminate. Răspunsul pare mai degrabă negativ şi este susţinut de o ultimă tuşă diplomatică: pe 22 aprilie, Mirek Topolanek, actualul prim-ministru al ţării care deţine preşedinţia Uniunii, va întreprinde o vizită oficială în R. Moldova.
