Eurocomunistul euromincinos

Optimismul pe care l-a afişat Voronin după revenirea din Bruxelles trebuie să ne pună pe gânduri, fiindcă trădează două din una: fie că Voronin nu a înţeles nimic din ce s-a vorbit acolo, fie că procedează la o nouă operaţiune de aburire a opiniei publice, folosind autoritatea UE în scopuri electorale. Personal, sunt convins că e vorba de a doua variantă: trâmbiţând despre „succesele” înregistrate în opera de integrare europeană, Voronin speră să păstreze simpatiile unei părţi a electoratului proeuropean, subţiind astfel electoratele partidelor de opoziţie.

Lungeşte, Doamne, boala…
În discursul său lăbărţat şi parfumat din şedinţa de miercuri a guvernului, Voronin a lăsat să se înţeleagă că vizita sa la Bruxelles este un adevărat triumf diplomatic al Chişinăului pe frontul de Vest. În realitate, lucrurile nu stau deloc aşa. Comisarul european pentru relaţii externe şi politica europeană de vecinătate, Benita Ferrero-Waldner, după câteva laude, mai mult ritualice, aduse RM, a subliniat, în mod expres, „necesitatea acordării unei atenţii sporite reformelor în justiţie, poliţie, combaterea corupţiei, iar în contextul anului preelectoral – în special, libertăţii mass-media” (subl. n). Perspectivele relaţiei RM cu UE depind anume de mersul acestor reforme. Astfel, deocamdată, UE poate promite RM doar „posibilitatea să se anunţe despre lansarea reflecţiilor în cadrul UE referitor la viitorul document de colaborare care va fi semnat între RM şi UE”, „să fie demarate discuţii” între Comisia Europeană şi RM despre conţinutul viitorului acord. Într-un cuvânt, lungeşte, Doamne, boala până se va coace poama…

„Cele mai înalte rigori democratice”
Mesajul Bruxellesului este foarte clar: UE nu va semna niciun document cu RM până la alegerile din 2009 şi că totul depinde cât de democratice vor fi aceste alegeri şi cum vor continua reformele în domeniile justiţiei, combaterii corupţiei şi al libertăţii mass-media. Călcat pe bătătură, Voronin a promis în bine cunoscutul său stil eurodemagogic că „autorităţile RM vor depune eforturi maxime pentru ca scrutinul parlamentar din 2009 să fie organizat şi desfăşurat conform celor mai înalte rigori democratice”. Mă mir cum de Voronin s-a reţinut şi nu l-a umflat râsul după aceste promisiuni… „Cele mai înalte rigori democratice” ar însemna că Voronin, brusc, îşi schimbă năravul: nu mai hărţuieşte partidele din opoziţie, presa independentă, nu mai foloseşte resursa administrativă, interzice deplasările electorale ale guvernului în teritoriu, asigură accesul nestingherit al opoziţiei la televiziunea publică, nu mai apare la televiziunea prezidenţială NIT, folosită de el drept tribună de luptă împotriva opoziţiei ş.a.m.d. Apropo, vizavi de presa din RM Voronin a declarat, cu optimism: „La capitolul libertatea presei, legislaţia pe care funcţionează instituţiile mass-media este proeuropeană şi sunt standardizate în cadrul european. Majoritatea presei din Moldova este particulară. Toate celelalte televiziuni şi radio, în afară de cele publice, sunt private. Dar majoritatea jurnaliştilor din opoziţie, spun în continuare că nu sunt respectate toate libertăţile. Noi analizăm şi ne întâlnim cu jurnaliştii şi reprezentanţii mass-media să discutăm aceste probleme şi cred că le vom depăşi”. Nu am înţeles ce înseamnă „instituţiile mass-media… sunt standardizate în cadrul european” sau ce înseamnă „jurnaliştii din opoziţie” – aceştia unde activează: în presa „particulară”, privată sau în cea publică?

Ce fel de presă există în RM
Voronin îi minte cu neruşinare pe oficialii europeni. El nu spune ceea ce ştie toată lumea, şi anume că în RM presa se împarte în prezidenţială (care constituie majoritatea) şi independentă (care există mai mult simbolic!), reprezentată de două-trei ziare şi un post de radio, discriminate în permanenţă cu cruzime bolşevică. Voronin nu spune că televiziunile şi posturile de radio (publice şi private) sunt controlate de partidul de guvernământ, că la ele nu are acces opoziţia. Voronin minte şi când afirmă că „noi analizăm şi ne întâlnim cu jurnaliştii”, pentru că nu spune cu care jurnalişti şi unde se întâlneşte, ce analizează şi cum analizează… Voronin, de când e preşedinte, nu s-a întâlnit NICIODATĂ cu vreun jurnalist „din opoziţie”, cum îi numeşte el, NICIODATĂ un jurnalist… „din opoziţie” nu a fost inclus în vreo delegaţie guvernamentală, n-a acordat NICIODATĂ un interviu unui jurnalist „din opoziţie”. Dimpotrivă, jurnaliştii „din opoziţie” sunt în permanenţă atacaţi în stil stalinist, denigraţi, satanizaţi în presa prezidenţială de bulevard, declaraţi duşmani ai statalităţii, agenţi plătiţi de peste hotare, publicaţiile unde ei activează sunt în permanenţă hărţuite – Voronin personal a dat comandă SIS-ului să se „ocupe” de ele. Se va schimba Voronin după revenirea din Bruxelles? S-o creadă mutu’…

În loc de concluzii
…Presupun că înalţii oficiali europeni ştiu mai multe decât crede Voronin. De aceea, există speranţa că nu se vor lăsa aburiţi de promisiunile lui privind libertatea presei şi respectarea în viitoarele alegeri parlamentare a „celor mai înalte rigori democratice”. Voronin minte. Voronin cel de mâine va fi la fel ca cel de ieri şi de astăzi. Cu o mică deosebire: Voronin nu va mai fi un simplu mincinos comunist de „producţie” sovietică, ci un euromincinos eurocomunist!

P.S. Voronin a propus ca cei care s-au remarcat în opera de integrare europeană, inclusiv din sânul opoziţiei, să fie menţionaţi cu premii şi distincţii de stat. Cam bănuiesc eu cine şi din care „opoziţie” va fi premiat şi decorat. Mă gândesc însă la altceva: moldovenii fug peste hotare prin păduri, prin munţi şi pe sub ape, guvernul nu vrea să semneze Convenţia privind micul trafic de frontieră cu România, ţară-membră a UE, RM a fost transformată într-un fel de lagăr de concentrare şi pentru aceste „merite” miniştrii şi deputaţii „mai activi” să fie decoraţi? Chiar că sunt curios, vreau s-o mai văd şi pe asta… (Constantin Tanase). //www.timpul.md

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.