Eduard Muşuc îşi lasă partidul

Cinci membri ai Biroului Politic al Partidului Social Democrat (PSD), inclusiv secretarul general Eduard Muşuc, şi-au anunţat demisia din rândurile partidului.

„PSD este un partid antidemocratic, care nu-şi respectă statutul şi programul, este un partid antinaţional, deoarece susţine această poziţie care intră în contradicţie cu interesele naţionale ale Republicii Moldova”, a declarat Muşuc miercuri, 15 aprilie, într-o conferinţă de presă. El s-a referit la propunerea PSD de a acorda în arendă Transnistria Federaţiei Ruse pe o perioadă de 30 de ani.

În opinia lui Muşuc, PSD nu are viitor, dacă nu se distanţează de propunerea lansată la 20 martie. „La fiecare alegeri, fie parlamentare, fie locale, vom fi calificaţi drept trădători, drept oameni care dau în arendă ţara”, a spus Muşuc. El crede că PSD a obţinut un scor mic în actuala campanie inclusiv pentru că nu a promovat tineri. „Lumea a vrut să vadă chipuri noi, oameni noi”, a precizat Muşuc.

Împreună cu Muşuc, şi-au anunţat demisia Victor Ciobanu – vicepreşedinte, Ghenadie Tatar – vicepreşedinte, Elena Panuş – secretar executiv, Olga Oncea – secretar executiv.

Potrivit Elenei Pănuş, lipsa de democraţie din partid s-a observat şi prin faptul că doar Dumitru Braghiş, preşedintele partidului, a fost promovat în spoturile şi materialele electorale ale PSD. „Nu pot face parte dintr-o echipă care nu respectă decizia majorităţii”, a spus aceasta.

Potrivit lui Iurie Bolboceanu, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, declaraţiile demisionarilor reprezintă rezultatul consultărilor de ieri dintre Eduard Muşuc cu preşedintele Vladimir Voronin. „Nu suntem o aripă a PCRM şi nici nu vom fi, oricât ar vrea Muşuc să se întâmple aşa ceva. Membrii PSD nu vor permite ca partidul să fie SRL-ul cuiva”, declarat Bolboceanu î ntr-o altă conferinţă de presă, în aceeaşi zi. Acesta a negat că PSD ar fi un partid nedemocratic şi că propunerea concesionării nu ar fi fost discutată de Consiliul Naţional al PSD.

Eduard Muşuc a fost exclus din PSD săptămâna trecută. Preşedintele partidului, Dumitru Braghiş, a declarat atunci pentru Info-Prim Neo că la baza acestei decizii stau „acţiunile lui Muşuc împotriva intereselor PSD, lucrul în favoarea altui concurent electoral în campania electorală şi stoparea lucrului agitaţional propagandistic în municipiul Chişinău”. Eduard Muşuc a respins acuzaţiile. El a calificat demiterea sa ca fiind ilegală, precizând a fost ales în funcţie la congresul partidului şi poate fi demis tot la congres.

Eduard Muşuc a condus Partidul Social Democrat până în decembrie 2007, când formaţiunea s-a unit cu Partidul Democraţiei Sociale, al cărui preşedinte era Dumitru Braghiş. Cu majoritatea absolută de voturi a delegaţilor, prin vot secret, preşedinte al Partidului Social Democrat unificat a fost ales Dumitru Braghiş.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.