Pe criticul literar Mihai Cimpoi l-am cunoscut cu mult înainte de a-l cunoaşte pe omul Mihai Cimpoi. Prima sa carte mi-a căzut în mână, când încă eram elev, la biblioteca din Flutura, Cicatricea lui Ulise, şi am citit-o dintr-o răsuflare. După care am recitit-o. În foarte scurt timp, m-am umplut şi eu de cicatrici, cartea lui Cimpoi însă mi-a devenit una dintre cărţile mele preferate.
Ţin minte şi acum sentimentul de bucurie pe care-l trăiam când o luam în mână. Cu ajutorul lui Cimpoi, am călătorit prin lumea literaturiii. Analizele lui Cimpoi m-au făcut să caut operele despre care a scris şi să le citesc. Şi asta se întâmpla demult, tare demult, pe la sfârşitul anilor şaptezeci sau începutul anilor optzeci.
Ori de câte ori reveneam la Flutura, în vacanţele studenţeşti, neapărat frunzăream şi cartea lui Cimpoi, adică sorbeam o gură de aer proaspăt. Nimic din proletcultism, nimic din realism socialism în cartea aia. Cimpoi sfidase timpul şi vorbise despre literatură doar cu mijloacele literaturii şi mie îmi plăcuse foarte tare treaba asta. După părerea mea, eseul său este unul dintre cele mai importante texte critice scrise în perioada sovietică.
După ce am terminat şcoala şi facultăţile mele, i-am citit şi alte cărţi. La fel de importante. Dar dintre toate cărţile sale mie îmi este cea mai dragă Cicatricea lui Ulise, pentru că m-a făcut să văd literatura şi cu alţi ochi decât se permitea în epocă. Poate, de aia, am transferat toată simpatia mea şi asupra omului Cimpoi. Un om foarte bun şi generos. Gata să ajute toată lumea scriitoricească, şi nu numai, de care foarte mulţi vor să se folosească sau să profite. Cu toate astea, nu ştiu de ce, dar are foarte mulţi duşmani.
Patronul barului de la Uniunea Scriitorilor a găsit o dată o geantă în bar. Cineva şi-o uitase. De cum a deschis-o, şi-a dat seama imediat a cui e: era a lui Mihai Cimpoi. Cum? Geanta aia era plină cu însemnări despre Eminescu.
Mihai Cimpoi e un om foarte singur şi tragic în felul său, aşa cum sunt în general scriitorii autentici. Eu, unul, îi mulţumesc pentru Cicatricea lui Ulise, care mi-a înfrumuseţat adolsecenţa. E unul dintre cei mai mari critici şi istorici literar din Basarabia şi nu doar al generaţiei şaizeciste. E unul dintre puţinii scriitori basarabeni pe care mi l-am propus să-l citesc integral.
