Din prima sursă! Veaceslav Negruţa dezvăluie când va regreta că a plecat din PLDM!

La un an de la retragerea din Partidul Liberal Democrat din Moldova, Veaceslav Negruţa, unul din fondatorii acestei formaţiuni, recunoaşte că menţine comunicarea cu foşti colegi de partid şi că încă consideră acest partid „al său”.

Totodată, ex-ministrul de Finanţe lasă să se înţeleagă că deocamdată nu regretă că s-a retras din această formaţiune şi anunţă ziua când se va întâmpla acest lucru.

„Sunt sigur că într-o bună zi, când partidul va deveni europenizat pe intern, o să-mi pară rău că m-am retras din partidul în care am pus mult suflet şi dăruire, implicare şi care încă-mi este „al meu”, scrie pe blogul său personal Veaceslav Negruţa.

Tot acolo, ex-ministrul de Finanţe menţionează că „ a avut grijă să menţină comunicarea cu oamenii dragi din partidul din care a făcut parte. Oameni de la care a învăţat multe”. Între altele, deşi nu le numește, Negruţa sugerează că apreciază activitatea fostelor colege de Guvern – ministrului de Externe, Natalia Gherman, şi a celui de Educaţie, Maia Sandu, – cu aderarea cărora la PLDM, „vor aduce mai multă Europă în partid, mai multe valori europene, valori care sunt simple de tot: omul, cetăţeanul, respectul şi atenţia faţă de om, opinii, dezbateri, buna ziua, mulţumesc, apreciez, scuze …”.

Moldova.ORG reaminteşte că la mijlocul lunii septembrie s-a împlinit un an de când Veaceslav Negruţa a anunţat că a depus cererea de demisie din funcţia de ministru de Finanţe. Tot atunci, el a solicitat retragerea sa din toate organele de conducere, biroul politic central și consiliul politic național al PLDM. Negruţa a refuzat să anunţe public motivul acestei decizii. Abia în luna august 2014, el a lăsat să se înţeleagă pe acelaşi blog că motivul demisiei sale ar fi fost un dosar în care era implicată Banca de Economii,

Ex-ministrul Finanţelor a fost învinuit că a semnat o decizie prin care fostul său coleg de partid, Pantelei Sandulachi, a primit 400 de mii de euro, drept prejudiciu acordat de stat pentru tergiversarea unui proces, chiar dacă decizia judecătorească nu era una definitivă. Ulterior aceasta fusese modificată.

blog

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.