De Andrei Munteanu
În general, când văd oricare din comunişti în oricare din dezbateri publice la TV, îmi dau seama iară şi iară, că ei nici o dată nu au pus la baza (i) acţiunilor, (ii) atitudinilor şi (iii) „ideilor” lor – inteligenţa şi raţiunea.
Ei întotdeauna în istorie au pus miza pe minciună, violenţă, speculaţii şi, faptul că mai sunt atât de mulţi şi influenţi încă, în R.M., la fel are o explicaţie destul de logică.
Ei sunt folosiţi ca (i) un „ciomag” pe capul moldovenilor, (ii) ca un factor de instabilitate şi tensiune în regiunea de sud-est din Europa, (iii) ca o sperietoare la „frontiera de vest” a intereselor Moscovei şi (iv) ca o sursă de speculaţii nostalgice, ieftine şi de „disperare” pentru naivi care nu vor să înţeleagă, fie din ignoranţă sau lene, că refacerea trecutului în maniera în care li se promite, este imposibil şi exclus.
În cazul vorbelor vociferate de comuniştii din R.M. chiar nu mai ai ce asculta. Cu atât mai mult, am siguranţa că multe demagogii care le spun ei sunt „inspirate” de cineva de pe undeva şi, cei care-i învaţă să le spună nici o dată nu ar îndrăzni să le zică public, deoarece le-ar fi ruşine; îşi dau seama că s-ar face de gol. Şi atunci, de ce să se auto-deconspire în manieră ridicolă, direct, dacă sunt comuniştii din R.M. pe seama căror pot fi testate orice fel de „idei” trăsnite?
Şi totuşi, dacă uneori le mai dai ascultare, atunci numai când se fac întâlniri în comun şi, de regulă, reprezentantul lor nu mai are control asupra gurii (gen Petrenco, Iu. Muntean), sau de a mai asculta câte o „strădanie atitudinală” de domeniul drepturilor omului pentru a ne mai amuza, chiar şi pe seama unor luări de cuvânt cu „mimici serioase”, cum ar fi juristul comuniştilor, Dodon, Voronin et al.
De unde ar fi putut ei învăţa lucruri bune dacă înseşi liderul „genezei comuniste” a dat naştere şi a promovat prin violenţă şi minciuni – o minciună. Chiar dacă V. Lenin a zis: „A învăţa, a învăţa, a învăţa”, dânsul a continuat: „…a învăţa comunismul”; adică a învăţa nu prin dezbateri asupra ce e bine şi ce e rău, a învăţa nu ce este util pentru dezvoltare armonioasă şi dezvoltare economică, ci – predestinat – a învăţa comunismul, care de fapt nu avea nici o bază teoretică solidă din care se putea de învăţat.
Şi totuşi faptul că ei sunt agresivi aceasta nu înseamnă că nu-şi dau seama că felul lor de a fi, chiar şi în R.M., cu o populaţie extrem de tolerantă, au riscul de a nimeri în belea serioasă. Concluzia este una – ei mizează pe o susţinere agresivă şi brutală de dinafară, din partea Moscovei.
Nu în ultimul rând, comuniştii nici o dată nu au luat drept cale de dezvoltare prin creşterea intelectuală din simplu motiv că ei nu au avut scopul de a contribui la dezvoltarea ţării, ci cu totul alte interese.
Un exemplu evident este discuţia dintre Igor Boţan şi Iurie Muntean asupra recomandărilor Comisiei de la Veneţia, cu privire la pragul de validare în alegeri (http://unimedia.md/?mod=news&id=23234). Atitudinea lui Iu. Muntean este atât de „şlefuită” pe undeva că, fiind repetată efectiv ca un robot de mai multe „portavoci” ale PCRM, îţi dai seama că cel care ar putea pretinde la dreptul de autor al acestei atitudini, este departe de a fi din rândul lor.
Lor nu le pasă noţiunea de drepturi ale omului în problema pragului de validare în alegeri, eu nu pot înţelege lucruri elementare – că oamenii nu pot fi impuşi să vină la alegeri, şi prin urmare, eventuală ne-dorinţa a unei majorităţi de a participa la alegeri poate implica necesitatea de a lua decizii în baza voturilor din urne ale celor care vor să participe la actul guvernării – chiar dacă sunt în minoritate.
Iar dacă într-o anumită situaţie o majoritate societală nu vrea să se prezinte la alegeri, din oricare nu ar fi motivele, aceasta nu înseamnă că nu are rost a efectua alegeri şi/sau referendumuri, şi nu înseamnă că ar putea fi temei pentru cineva să ia decizii pe probleme de esenţă în societate în manieră ipotetică şi/sau arbitrară, căci aceasta ar însemna deja anarhie şi nu democraţie.
Prin urmare, se poate lesne de concluzionat că comuniştii doar pentru aşi satisface poftele lor, şi prin desconsiderarea drepturilor omului în alegeri, mai degrabă ar susţine anarhia decât democraţia; de altfel – ce ar propune ei altceva celor care nu vor să participe la alegeri – dictatura anarhiei? Să ne gândim cu toţii – ce este mai optimal într-o guvernare – reprezentarea unei eventuale minorităţi conştiente (în caz dacă o majoritate nu manifestă interes de a participa la un referendum/alegeri), sau apariţia la guvernare a unui grup de aventurieri care vin la putere prin violenţă şi/sau falsificare de alegeri?
Puţin probabil că acest subiect se va consuma imediat după referendum, deoarece dacă până acum l-au folosit pe post de închipuită „intenţie a alianţei de a face care mai decare rele” prin pragul electoral micşorat, capriciile lor se vor zdruncina şi mai mult la referendum şi atunci vor folosi acest „argument” pe post de „faptă comisă” demnă de … bla-bla-bla.
