De Andrei Munteanu
Cred că este omeneşte să ascultăm ce ni se vorbeşte. Acest deziderat devine tot mai mult o datorie pentru populaţia din R.M., şi o problemă tot mai acută, cel puţin din considerentele că discursurile se pot deplasa atât de mult de la bunul simţ, încât prea mulţi oameni nici să nu poată „prinde firul” unde este falsul. Riscul este că dacă nu ascultăm ce ni se vorbeşte riscăm să lăsăm „viruşii” pseudo-ideologici să ne atace capacităţile mintale, să ne fure vieţile, să ne fure bunăstarea.
Revin la critica adusă câteva zile în urmă guvernului actual de către liderii PCRM, prin care cineva dintre liderii comunişti s-au exprimat: „Noi considerăm că totuşi acest an de guvernare a fost un an falit”, „Datoria externă utilizată pentru finanţarea deficitului bugetar anul acesta este…depăşeşte deja un miliard de dolari” şi că chipurile ar fi fost un an de „Promisiuni goale şi credite în creştere…” (ProTV, 29 Septembrie 2010).
Ar fi foarte incorect să se înţeleagă luarea mea de atitudine drept intoleranţă faţă de concurenţă politică şi/sau electorală. Pe de altă parte, a lăsa la voia întâmplării demagogia, nedemascată, ar însemna cel puţin fie (i) că toţi ceilalţi în afară creatorilor de „învinuiri” sunt lipsiţi de logică, (ii) sau sunt complici ai demagogiilor, sau (iii) sunt absolut indiferenţi, ceea ce la fel ar fi o problemă gravă.
Chiar din start observăm că atacanţii comunişti vorbesc de „deficitul bugetar” şi de finanţarea acestuia. Din aceste vorbe se vede evident că ei nu exclud că deficitul bugetar există, dar nu vorbesc care sunt cauzele apariţiei deficitului – pe ei îi „doare” în exclusivitate faptul că se intră în datorie externă, vorbesc despre suma considerabilă, care sună „tare” – peste un miliard. Este o abordare atât de limitată şi neprofesionistă încât aceste declaraţii, s-ar părea că nici nu merită atenţie, şi poate într-adevăr nu, dacă nu ar exista problema că majoritatea populaţiei din R.M. ar putea să nu pătrundă în esenţă. Riscul e mare.
La fel, domnii atacanţi par a uita că aceşti bani vin nu numai ca o simplă sumă de bani, ci ca o manifestare a încrederii pe care ţările europene o atribuie guvernării actuale, care, deşi în scurt timp, au demonstrat că în R.M. sunt capacităţi care au aspiraţii sănătoase şi că ţările europene şi-au demonstrat disponibilitatea de a susţine aceste aspiraţii.
Nu întâmplător atacanţii, în manieră demagogică, nu vorbesc nimic de faptul că ei au lăsat R.M. fără nici o şansă de a continua existenţa fără împrumuturi externe şi nu în ultimul rând că dacă ar fi mai fost ei la guvernare – situaţia ar fi fost mult mai gravă.
O formaţiune politică care face tot posibilul de a prezenta nişte merite şi lucruri nobile în culori negre, sunt departe de a vrea bine oamenilor şi nu merită a fi consideraţi ca nişte „simpli concurenţi electorali”. Ei au scopuri perfide şi perfidia lor, în mod normal, nici nu ar trebui să ne sustragă de la scopurile mari, dacă nu ar fi existat riscul mare, pe fundalul confuziei şi apatiei semănate în societate de mai mult timp, „din dragoste de oameni”, metodologic şi „tacticos”.
