Conform ultimului Barometru de Opinie Publică, 57% dintre moldoveni au declarat că sunt gată să voteze pentru integrarea ţării noastre în Uniune Vamală Rusia-Belarusi –Kazahstan (UVE). În noiembrie 2009, acelaşi barometru arăta că 62,9% din locuitorii Republicii Moldova optau pentru integrarea ţării noastre în Uniunea Europeană. Cum s-a reuşit ca în mai puţin de 3 ani cifra pro-europenilor să scadă cu peste zece la sută?
La 24 martie 2005, Parlamentului Republicii Moldova, pe atunci fomat din PCRM, AMN, PD, PPCD, PSL, PDS şi câţiva deputaţi neafiliaţi printre care şi actualul premier Vlad Filat, a făcut publică Declaraţia sa cu privire la parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelor de integrare europeană a ţării. Prin acest document, susţinut inclusiv de Partidul Comuniştilor, integrarea europeană a fost declarată oficial obiectiv strategic de politică internă şi externă. Mai mult decât atât, s-a declarat la unison că dezvoltarea de mai departe a Republicii Moldova nu poate fi asigurată decât prin „promovarea consecventă şi ireversibilă a cursului strategic spre integrare europeană”, iar partidele semnatare, s-au angajat să sprijine:
-crearea unui sistem judecătoresc independent, care să corespundă normelor şi standardelor Uniunii Europene;
– respectarea normelor democratice şi a principiului supremaţiei legii în calitate de condiţii fundamentale pentru orice reforme politice şi instituţionale;
– dezvoltarea economiei de piaţa funcţionale cu un climat investiţional favorabil;
– combaterea corupţiei şi debirocratizarea vieţii economice;
– armonizarea legislaţiei naţionale cu standardele europene ş.a.
Toate rapoartele organismelor internaţionale ne arată că la nici unul dintre capitolele sus menţionate nu strălucim, ba dimpotrivă, la unele stăm mai prost decât până la căderea comunismului.
Totuşi să revenim la uniune. Cei care ne trag la est spun că integrarea în această uniune vamală ar atrage după ea automat şi un şir de beneficii pe care le putem simţi imediat cum ar fi gazul ieftin după care de 20 de ani plângem, rezolvarea problemei transnistrene, care ne stă în coaste tot de 20 de ani, precum şi o ,,mare” piaţă de desfacere unde vinurile noastre ar putea curge gârlă iar fructele şi legumele noastre ar sta pe masa fiecărui rus, belarus sau cazah. Toate cele menţionate mai sus sunt himere care se vor sparge ca bulele de săpun odată cu sărutul fratelui mai mare din est. Gazpromul este o companie ce activează în baza economiei de gaze, iar Minsk-ul a obţinut un preţ mai bun la gaze după ce batico Lukaşenko i-a dat Gazpromului pachetul majoritar de acţiuni a companiei de stat Bel-Trans Gaz, adică în uma unei cedări masive şi strategice pentru securitatea energetică a ţării. În plus, pe parcursul lui 2012, cazacii aşa şi nu au obţinut drept egal la folosirea sistemului de conducte a Gazpromului, toate transportarile şi tranzacţiile de gaz au loc sub oblăduirea fratelui mai mare.
Trăgând o păralelă între cele două uniuni am dori să atragem atenţia doar la câteva cifre.
Piaţa de desfacere
UVE: 165 milioane de locuitori
UE: 503 milioane locuitori
PIB
UVE: 2.74 trilioane de dolari adică câte 14866 dolari pe cap de locuitor
UE: 15,39 triloane dolari, adică câte 34 de mii de dolari pe cap de locuitor
La capitolul funcţionalitate instituţională, UVE nu ne poate da un exemplu demn de urmat. La Kremlin – un KGB-ist care manevrează cu legea pentru a-şi menţine regimul, La Minsk – ultima dictatură din Europa, iar la Astana – un conducător luminat pe viaţă. Aceasta în timp ce în Vest avem exemple de democraţii tradiţionale autentice.
În loc de Post Scriptum: Cei care devin euro sceptici ar trebui să se întrebe, nu de ce Uniunea Europeană ne ţine în ,,tindă”, aşa cum spune liderul comuniştilor, Vladimir Voronin, ci de ce cei care ne conduc nu pot îndeplini măcar pe jumătate lista angajamentelor pe care şi le-a asumat Republica Moldova în 2005.
De Constantin Uzdriş
Opiniile exprimate în prezentul articol aparțin autorului și nu reflectă în mod necesar poziția portalului Moldova.ORG
