Cum ar putea influența conflictul din Crimeea poziția Ucrainei față de problema transnistreană. Opinia experților

Ucraina ar putea să-și schimbe abordarea față de problema transnistreană, în contextul evenimentelor din Crimeea. Un prim semnal este și scrisoarea dură a Ambasadorului Ucrainei la Chișinău, Serghei Pirojkov, către șefa departamentului de Externe de la Tiraspol, Nina Ștanski. Scrisoarea este un răspuns pentru solicitarea Tiraspolului de a oferi explicații privind măsurile restrictive de circulație pentru cetățenii ruși din regiunea transnistreană care intră pe teritoriul Ucrainei.

În cadrul acesteia, Pirojkov sugerează Tiraspolului să discute cu autoritățile competente de la Chișinău subiectul circulației, care, la rândul lor, ar putea introduce aceste întrebări în pachetul de subiecte pentru discuțiile bilaterale moldo-ucrainene.

Moldova.ORG a discutat cu câțiva analiști politici de la Chișinău despre cum ar putea influența evenimentele din Crimeea evoluțiile soluționării conflictului transnistrean.

Oazu Nantoi susține că odată cu agresiunea Federației Ruse în Ucraina, “mai mulți ucraineni au început să regrete comportamentul pe care l-a avut Kievul din septembrie 1990, când la Tiraspol a fost proclamată așa zisa republică nistreană, și până acum”.

“Atunci, când Republica Moldova a încercat să întreprindă acțiuni în direcția constrângerii regimului de la Tiraspol, ne-am ciocnit de poziția Ucrainei. Acum Ucraina își dă seama că regimul  lui Putin are un scenariu de anexare a Crimeei, de preluarea controlului asupra zonei de sud-est a Ucrainei cu ieșire la așa zisa Transnistria care este ocupată de Federația Rusă”, spune acesta. 

Expertul spune că actuala conducere de la Kiev conștientizează că prezența militară rusească pe teritoriul Republicii Moldova este un pericol la adresa securității naționale a Ucrainei. “Rămâne de văzut în ce măsură conducerea Republicii Moldova va fi în stare să inițieze un parteneriat responsabil cu Ucraina, în special după darea în concesiune a aeroportului Chișinău unei companii rusești și după problemele din sectorul bancar”, adaugă Nantoi.

Fostul membru în Comisia Unificată de Control, Ion Leahu, spune că Kievul nu are timp pentru a-și schimba optica în problematica transnistreană. Acesta susține că scrisoarea lui Pirojkov este un răspuns dur, însă aceasta nu semnalizează schimbarea atitudinii Ucrainei în problema transnistreană, ținând cont că “Ucraina are cetățeni în stânga Nistrului, iar până nu demult insista să deschidă un consulat la Tiraspol”.

Totodată, Ion Leahu spune că Ucraina ar putea face multe pentru a ajuta autoritățile de la Chișinău în diferendumul transnistrean. “De câteva ori s-a întâmplat să miște degetul Ucraina, să oprească pentru câteva ore traficul de mărfuri, fie legale, fie de contrabandă destinat Transnistriei și acolo s-a conturat o criză puternică. Dacă Ucraina ar respecta prevederile legislației internaționale vizavi de comerț și de statutul acestei regiuni, de acordurile moldo-ucrainene, vă garantez că Transnistria s-ar manifesta mult mai puțin. Vă dau un singur exemplu: Câteva categorii de trupe cu destinație speciale ale așa ziselor instituții din Tiraspol sunt dotate cu armament sofisticat, proviniența căruia nu este clară. Nu este sovietic, nu este moldovenesc, nici rusesc. Cum a ajuns acesta în Transnistria? Numai prin Ucraina”, explică acesta.

Analistul Bogdan Țîrdea spune că Ucraina ar putea să-și schimbe radical optica, în contextul în care Kievul este la moment puternic dependent de suportul european și american. “Kievul va fi nevoit să joace pe o agendă comună cu SUA și UE. Or, această agendă presupune o marginalizare a rolului Rusiei în acest format al negocierilor și în ultimă instanță – eliminarea pacificatorilor ruși din această regiune și impunerea unui format de pacificare internațional. Acest lucru este evident. Ucraina a jucat cu Republica Moldova și în perioada 2005-2009, când era Iușcenko la guvernare, care era în zona de influență a occidentalilor. Atunci a fost deschisă misiunea EUBAM, atunci a și demarat formatul de negocieri 5+2. Atunci a început acea blocadă a Transnistriei”, spune expertul.

“Ucraina va fi nevoită să joace. Va juca pe anumite filiere cu Republica Moldova și Occidentul, dar amintesc că în guvernarea ucraineană se află un partid care se numește Svoboda și care de fiecare dată a vorbit deschis despre Transnistria ca despre un teritoriu ucrainean. Chișinăul nu trebuie să se îmbete cu apă rece, dar trebuie să fie foarte atent în jocurile cu Kievul”, a adăugat Țîrdea.

În același context, Țîrdea menționează că Ucraina ar putea bloca, împreună cu Chișinăul și Uniunea Europeană, regiunea transnistreană, mai ales că are drept de vot în formatul de negocieri 5+2, în timp ce UE și SUA dețin doar drept de vot consultativ. “Rusia ar putea ajunge într-o situație complicată, ar avea probleme suplimentare”, adaugă acesta.

Menționăm că aproape 97% dintre persoanele care au participat la referendumul din Crimeea au votat pentru alipirea regiunii la Federația Rusă.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.