Connect with us
"
"

Cultură

Vitalie Colț, despre poezie, Transnistria, masaj și Yardsale-ul „Te salut, Chișinău!”

Publicat

pe

PE SCURT

Vitalie Colț este basistul formației FurioSnails. Pe lângă muzică, artistul a scris o carte de poezii „Pacea din Transnistria”. Acum a trecut la proză și scrie povestiri, la fel despre Transnistria. Cine este Vitalie, de ce scrie atât de mult despre Transnistria și cum îi vine inspirația, citiți mai jos.

PE LUNG

Vitalie Colț este originar din satul Mălăiești, Grigoriopol, un sat moldovenesc pe partea stângă a Nistrului. Are 2 km până la frontiera cu Ucraina și 4 km până la Nistru. „Mai departe ce faci cu pașaportul transnistrean?”, s-a întrebat Vitalie și a părăsit satul după doi ani de la absolvirea Colegiului de Medicină din Bender. Ar fi putut rămâne acolo: lucra pe ambulanță, cânta pe la nunți, Tiraspolul era aproape. Totuși, a plecat, pentru că simțea că între Nistru și și Ucraina ar putea să degradeze.

L-am întâlnit în centrul Capitalei, de hram, după ce băuse vreo jumătate de litru de vin roșu din poamă Moldova. Și-a luat un milkshake cu vanilie, fără să-i fie teamă că-n burtă i-ar putea „bolborosi”. Îi place prea mult milkshake-ul că să renunțe la el.

În glumă, se autodefinește „scriitoro-poet”, întrucât recent a început să scrie proză. Acum lucrează la o carte de povestiri despre soldații din Transnistria, moldoveni, ruși și transnistreni. Va povesti despre cum a ajuns în armata nr. 14 și cum blindatele ieșeau din unitate în 1992. „Ce se întâmplă acum în Ucraina este un copy-paste al războiului cu Transnistria. Și atunci, și acum este un conflict cu Rusia”. Colț zice că în carte va fi puțin sânge și puține împușcături. „Eu nu scriu cine este rău și cine este bun, eu scriu despre oameni, despre lucrurile care se întâmplau atunci, despre caracterele oamenilor care au nimerit în acele circumstanțe”.

„Din 1992 până în 2019 la tv, la radio, în ziarele din Transnistria se vorbește doar despre: independență, imperialismul de la Chișinău și că Moldova a năvălit asupra noastră.”

Cartea nu va fi despre războiul dintre Moldova și Transnistria, ci despre oameni. Nu a identificat un titlu, dar a primit o idee de la redactorul cărții: „pe frontul de Est, nimic nou”. Eu am zis: „este perfect!” Dar m-am uitat în Internet și acolo sunt multe titluri de acestea. Chiar prietenii mei din România, formația „Travka”, au o piesă „Nimic nou pe frontul de Est”. Colț ar vrea să lase titlul propus de redactor, dar se va sfătui și cu oamenii din jurul lui și dacă vor zice că nu este relevant, îl va schimba.

Despre Transnistria, Vitalie mai are o carte de poezii „Pacea din Transnistria”. Le spune oamenilor că podurile de iarbă vor uni Transnistria-Moldova-România. Vorbește agitat despre acest subiect și zice că se enervează când are de trecut două puncte vamale atunci când se duce la prietenii din România. A devenit român, din principiu, pentru a respecta adevărul istoric. Mai mult, ar putea renunța cu ușurință la cetățenia moldovenească.

Despre inspirație

Inspirația artistului vine la cerere. „Dacă nu-i trebuie nimănui asta, eu nu voi cânta, nu voi scrie. Eu foarte ușor aș viziona filme, aș citi cărți sau m-aș juca la computer. Dar dacă cineva cere și eu promit, voi face neapărat”, spune Vitalie și adaugă: „altfel cred că deveneam gras și lucram în birou”, se amuză acesta.

Chiar în noaptea înainte de hramul Chișinăului, Vitalie a fost inspirat să scrie pentru cartea lui până la ora 4:34 dimineața. Obișnuiește să-și noteze în carnet ora la care termină lucrul. De fapt, noua pasiune l-a înghițit și nu prea câștigă bani. Își amintește că era la fel când începuse să fie muzician, la Chișinău. Paralel, a lucrat 5-7 ani în calitate de kinetoterapeut și maseur, după ce lăsase universitatea de medicină. De atunci are pacienți fideli care și azi le prestează servicii de masaj, aceasta fiind sursa de venit a artistului. „Când eram muzician, mai supraviețuiam… nu rău”, se amuză chitaristul Vitalie Colț.

Enlarge

jurnal
Carnetul în care Vitalie Colț își scrie poeziile și povestirile

Despre Chișinău

Atunci când a părăsit satul Mălăiești, a găsit Chișinăul foarte apropiat lui. Cel mai bine îi redă sentimentele legate de oraș piesa „Oameni și locuri dragi” a FurioSnails.

Oameni și locuri dragi
și tu care îmi placi –
sunt toate aici
la doi pași.

Oameni și locuri dragi
care spun: „Ce mai faci?”
„Bine și sunt în oraș”.

„Oricum, eu aș pleca, nu știu pentru cât timp. Mă tem să nu mă regăsesc în alt loc. Dar trebuie să plec, pentru că nu pot merge mai departe aici ca artist”, povestește bărbatul. Nu este trist deloc când vorbește despre asta. Crede că nu poate pleca deocamdată, întrucât „țara îl iubește atât de mult , încât nu-l lasă să plece”. Și Vitalie la rândul lui iubește Moldova și oamenii ei, motiv pentru care a decis să cânte la Yardsale-ul „Te salut, Chișinău!”.

„Chișinăul ar fi fost trist dacă nu erau astfel de evenimente. Acolo poate veni oricine este liber, cine are curaj și tot acolo poți întâlni oameni frumoși”, a menționat artistul, adăugând că pe lângă cântece, va avea cărțile cu poezie scrise de el.

În afară de Vitalie Colț, la Yardsale-ul „Te salut, Chișinău!” vor cânta și Cibo, Chris Sly, Laura Bodorin, Katea Libercat,  Serghei Voloc,. Evenimentul va avea loc duminică, 20 octombrie, la Muzeul de Etnografie din Chișinău.

*Material realizat în colaborare cu echipa Yardsale.

Social

A revenit la Chișinău după 30 de ani: Nu știu ce s-a schimbat mai mult Moldova sau eu

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Elina Fuhrman (51 de ani) este o apreciată jurnalistă CNN care s-a născut în Uniunea Sovietică şi a emigrat în Statele Unite ale Americii în 1989. Într-un text emoţionant publicat de CNN, jea a povestit despre fuga din Moldova, dar şi despre sentimentele care le-a trăit atunci când în 2019 şi-a revizitat ţara natală după mai bine de 30 de ani. 

„De când mă țin minte, am tot încercat să le explic oamenilor de unde sunt. Americanii știu despre Uniunea Sovietică, dar au o idee vagă despre republicile care făceau parte din URSS. Atunci când spuneam că sunt rusoaică, nu mă simțeam autentică. Cu toate acestea, atunci când făceam trimitere la Moldova, țara în care am crescut, interlocutorii îmi răspundeau cu priviri goale. „Unde se află?, este întrebarea firească care urma.  Pe măsură ce treceau deceniile, nu mai eram sigură nici eu de locul de unde mă trag. Patria mea nici nu era pe hartă, când eram tânără și, în inima mea, mă simțeam ca un om fără casă”, scrie în materialul său Elina Fuhrman. 

PE LUNG

America este acum casa mea. Toată viața mea de adult mi-am petrecut-o în SUA. M-am căsătorit aici, mi-am crescut fiicele și mi-am trăit visul american. Cu toate acestea, îmi lipsea o parte din mine și nu știam unde să o găsesc. Asta a fost până într-o zi din 2019, când am primit un mesaj de la colegii mei de școală care mă rugau să mă întorc pentru o întâlnire cu absolvenții.

În spatele Cortinei de Fier

Era înfricoșător să revin în locul unde am crescut. Au trecut mai bine de 30 de ani și, din ce am citit din știri, în R. Moldova lucrurile nu mergeau tocmai bine. Este una dintre cele mai sărace, puțin vizitate și instabil politic țări din Europa. Mulți oameni pleacă. Dar asta e doar jumătate din istorie.

Era decembrie 1989. Abia implinisem 20 de ani când am fugit în Statele Unite, lăsându-mi părinții într-o țară care se afla în plin proces de prăbușire, imediat după căderea Zidului Berlinez.

Nu cunoșteam niciun suflet. Tot ce aveam erau 61 de dolari în buzunar, o mică valiză și dorința de a fi liberă. Catalizatorul evadării mele a fost faptul că am fost arestată pentru că am vândut o fustă de jeans. Știam că este ilegal să vinzi ceva în afara magazinelor de stat și că, dacă eram prinsă, riscam să petrec o bună parte de timp în închisoare, pentru „speculație” – comerț pentru propriul profit.

Aveam nevoie de bani pentru a cumpăra mâncare și am sperat că nu voi fi pedepsită, deoarece perestroika era în plină desfășurare. Dar când doi milițieni m-au luat și m-au interogat o zi întreagă, promițându-mi că-mi vor ruina viața, m-am speriat. Am fost eliberată după ce am dat mită, dar și am știut instinctiv că trebuie să găsesc un mod de a evada. Înțelegeam că odată ajunsă după Cortina de Fier, nu mai aveam cale întoarsă.

Oare nu ești curioasă?

M-am întors o singură dată în Chișinău, în anul 1992, pentru a-mi revedea părinții. Uniunea Sovietică nu mai exista, cel puțin pe hârtie, și am crezut nechibzuit că voi putea călători liber, cel puțin în Europa de Est, în această lumea nouă și curajoasă. La întoarcerea în SUA, am fost scoasă din trenul Chișinău-București și am fost ținută într-o celulă înghesuită la granița cu România. 

Dacă nu l-aș fi cunoscut, la o petrecere de câteva săptămâni înainte, la Washington, pe noul consilier pe securitate în Republica Moldova, probabil, aș fi rămas închisă pentru motivul că mi-am părăsit patria. „Nimic nu s-a schimbat, drăguțo!”, mi-a spus un polițist de frontieră după  eliberarea mea, la ordinul din miez de noapte al președintelui Republicii Moldova. Atunci m-am gândit că n-o să mă întorc niciodată. „Oare nu ești curioasă?”, mi-a scris unul dintre colegii de școală pe Facebook.

Nu mi-am văzut colegii  de clasă de la serata de absolvire, iunie 1986. Pe mulți i-am uitat, le-am  uitat numele și fețele. Nu am avut întâlniri cu absolvenții până când cineva a creat un grup pe Facebook și a început să-i adauge pe toți într-un grup pentru a ne reconecta. Suntem împrăștiați în toată lumea, dar în acest an  am împlinit cu toții 50 de ani și ideea de a ne revedea a părut grozavă pentru unii dintre noi.

Cum sî mă întorc într-un loc pe care l-am șters din memorie? O țară pierdută pe care am șters-o din memorie? Mi-am adus familia în SUA la mijlocul anilor 1990 și nu a rămas absolut nimeni în R. Moldova pe care aș putea să văd.

Turistă în propria țară

Provocarea de a-mi revedea casa din copilărie a fost una dintre cele mai îndrăznețe decizii pe care le-am luat vreodată. M-am înarmat cu un mic teanc de fotografii alb-negru, singurele momente care au rămas din viața mea de atunci, dar și cu memoriile mele și mai limitate. M-am pregătit cu nervozitate pentru călătorie.

Când avionul a aterizat la Chișinău, anxietatea mea s-a intensificat. „Este prima oară când vizitați Moldova?”, m-a întrebat vecinul. Aș putea spune că anxietatea mea era vizibilă și tot ce am putut să pronunț „prima dată într-o perioadă tare îndelungată”. Cu îngrijorare am transmis pașaportul meu amercian polițistului de frontieră și îi urmăreau privirea în timp ce îl examina , ulterior mi-a făcut semn să plec. 

Când am ieșit în oraș am nimerit direct în îmbrățișările colegilor mei care au venit să mă salute și atunci  temerile mele au dispărut. Călătoria mea cu mașina de la aeroport în oraș a părut ireală. Dacă nu erau colegii mei din copilărie nu cred că aș fi putut spune unde mă aflu. Noul nume al Moldovei se potrivește, deoarece Chișinăul nu arată ca nimic din ceea ce îmi amintesc.

Totul s-a transformat: alfabetul, banii, drapelul, îmbrăcămintea, panourile publicitare.

Supermarketurile și buticurile cu haine de brand au luat locul magazinelor de stat care vindeau propagandă și uniforme. Peste tot sunt șantiere, iar toată lumea vorbește la telefoane mobile. Poți să cumperi sushi, să mergi la un karaoke bar sau să mănânci un burger sau patiserie franceză.

Trecutul sovietic de care îmi amintesc este doar un mod de viață dispărut, o istorie veche, un film din arhive. Viața și copilăria pe care le țin minte nu mai există. Ceea ce găsesc aici este conexiunea cu colegii mei de școală, o familie mare despre care am zis cu mult timp înainte că nu o mai am.

Copilăria comunistă

Noi suntem copiii unei lumi dispărute și pe noi mereu ne vor uni experiențe profunde pe care nici măcar nu putem să încercăm să le explicăm copiilor noștri.

Doar noi știm cum e să crești îndoctrinat într-o ideologie rigidă doar pentru o a vedea cum se prăbușește în fața ochilor tăi de adult. Anii noștri de formare au coincis cu o schimbare a peisajului politic și cu colapsul ulterior al singurei lumi pe care am cunoscut-o.

Toți am fost crescuți ca tineri comuniști crezând că avem marele noroc de a locui în țara celei mai fericite copilării.

Am atins majoratul pe timpul „glasnosti” – reforma sovietică menită să ofere oamenilor mai multe libertăți și drepturi – și în această lume în plin proces de schimbare, noi luptam cpentru a  supraviețui. 

Noi am fost ultima generație care a crescut în spatele Cortinei de Fier.

În timp ce ne croiam drumurile în diferitele părți ale lumii, ne cream noi noi vieți și identități, cu toții am înțeles că vom rămâne pentru totdeauna prinși între două lumi. 

Dar ceea ce am descoperit, când ne-a întors în orașul natal, este sentimentul unei identități colective, o casă în interiorul fiecăruia dintre noi, o casă a copilăriei pe care noi toți am crezut că nu o mai avem.

Am revenit la Chișinău și m-am întrebat – ce s-a schimbat mai mult Moldova sau eu?

Nu am știut cum să răspund la această întrebare așa că i-am întrebat pe colegi. Am căzut de acord că totul este de nerecunoscut, dar schimbările din oraș nu se pot compara cu schimbările din interiorul nostru.

În timp ce am cutreierat într-un autobuz orașul natal și zonele din jur, ne-am simțit ca niște vizitatori într-un loc necunoscut, descoperindu-i secretele și învățând istoria-i scrisă recent.

Cea mai mare schimbare pentru mine a fost că, în inima mea, nu mă mai simțeam un om fără casă.

Citește mai departe

Cultură

13 lucruri despre Mihai Eminescu pe care nu le învățăm la școală

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Îl ştim drept „Luceafărul poeziei româneşti”, un artist de neegalat, însă câți dintre noi știu cum era, de fapt, Mihai Eminescu – poetul istovit de boală, sărăcie, îmbrăcat în haine roase și măcinat de frici?

Pe lângă creațiile sale, am răscolit prin amintirile relatate de scriitorii care l-au cunoscut și am încercat să aflăm lucruri curioase și puțin cunoscute despre poetul român Mihai Eminescu. 

PE LUNG

1. Nu-i plăcea școala

Era un tânăr timid, curios, îndrăgostit de literatură, dar nu și de școală. Deși era un băiat talentat și deștept, Mihai nu suporta disciplina prea aspră de la școală, motiv pentru care primea note mici, pentru care era certat de către părinți. Tatăl lui era cel care se opunea pasiunii feciorului său de a scrie poezii sau de a urca pe scenă. Dat fiind faptul că era o fire nestatornică, încă din adolescență, Mihai Eminescu pleca și câte o săptămâna de acasă, iar într-un an a renunțat la studii pentru a participa la un turneu cu o trupă de teatru.

2. Cunoștea cel puțin 8 limbi străine

Mihai Eminescu adora istoria, literatura și cunoștea mai multe limbi străine: latină, italiană, spaniolă, franceză, sârbă, greacă, albaneză, turcească. Dacă-l interesa vreun subiect, nu se putea dezlipi de acesta. Citea zile întregi și-l studia.

3. Nu a fost un profesor iubit

Timp de un an (1874-1875) a fost profesor de germană la Institutul Academic din Iași, însă, deși era un profesor corect, dar foarte strict și exigent, studenții au făcut grevă, cerând înlăturarea lui.

4. Eminescu adora să joace fotbal și să înoate

5. Era un naționalist înrăit și saluta oamenii cu „Trăiască nația!”

6. Era un adevărat cuceritor

Știa cum să le vorbească femeilor,  în funcție de rangul lor. Era bântuit de pasiuni violente pentru femeile pe care le zărea în treacăt. Cu toate acestea, nu vorbea niciodată despre femeile cu care avea relații. Disprețuia bărbații care alergau după fuste și care își istoriseau mândri poveștile amoroase.

7. A fost de toate

George Călinescu îl descrie în cartea saViaţa lui Mihai Eminescu ca fiind un hoinar în lume, dar oriunde s-ar fi aflat, nu a ezitat să scrie, să compună, să se documenteze. El a fost actor, bibliotecar, a fost hamal în port, grăjdar la hotel, jurnalist.

8. Iubea țigările și cafeaua

Mihai Eminescu era un fumător înrăit. Toți banii pe care îi câștiga, îi cheltuia pentru cărți, țigări și cafea. „Pe dată ce-i soseau banii, își cumpăra cafea râșnită și spirt denaturat și, suspendând relațiile și discuțiile, se închidea în odaia sa. Cafeaua cu caimac pe care o fierbea Eminescu la mașina de spirt, și pentru care renunța chiar la mâncare, era pentru el și un aliment subtil, sugerând calitatea ascetică a existenței sale, și o aromă stupefiantă, dând ușoara iluzie a Orientului. Când cafeaua se termina, poetul revenea la realitate și în societate, unde continua discuțiile începute cu mult timp în urmă și le relua din locul unde acestea au fost întrerupte”, scrie se George Călinescu. 

9. Îi plăcea să cânte când nu-l aude nimeni

Îi plăcea să citească cu voce tare poeziile și pasajele care i se păreau nemaipomenit de frumoase. Era atât de absorbit de aceste texte, încât lovea cu pumnii în masă, pășea zgomotos. În momentele în care se scufunda adânc în idei și creație, uita să mănânce, uita de oamenii din jur. În timp ce medita se plimba prin odaie, fredonând vreun cântec. El le spunea prietenilor: „Să știți, când sunt melodii vesele, gândesc poezie, iar dacă sunt marșuri, gândesc istorie”.

10. Nu era foarte îngrijit

Intra în lumea literaturii, se adâncea atât de mult în ea că nu observa cum timpul trece, barba îi creștea, hainele deveneau slinoase și în cameră era haos. Când deja îi era imposibil să creeze în astfel de haos, decidea să-și schimbe locuința, să-și cumpere haine și așternuturi noi și să se radă, povestea Ioan Slavici, prietenul lui Eminescu, în cartea „Amintiri”.

Eminescu era de părere că „fiecare  lucru trebuie să vină la timpul lui, să corespundă unei necesități firești”. A dormit pe paie, în odăi mici și modeste, cu pereții jerpeliți, mobilă stricată și bordeie. Avea un costum de iarnă și unul de vară, pe care le purta până nu  se transformau în zdrențe. Însă, dacă se prezenta la un eveniment festiv, acesta se îmbrăca conform cerințelor. Iarna purta un palton închis și o căciulă de astrahan (căciulă din piele de miel), iar mâinile și le vâra în căptușeala mânecilor din lipsă de mănuși, descrie Călinescu.

11. Era singuratic

Potrivit lui, tânărul poet era om al singurătății: îi plăcea să stea singur acasă, iar la petreceri stătea deoparte, interacționând rar cu oamenii. „El era tot mai mult singur. Un fel de om rătăcit printre ceilalți”, povestea Slavici. Potrivit descrierii lui Ioan Slavici, Eminescu era „un om de o veselie copilăroasă, care râdea din toată inima, încât ochii tuturor se îndreptau asupra lui. În clipa următoare se încrunta, se strâmba or își îndrepta capul cu dispreț. Cea mai mică contrazicere îl irita, muzica de cele mai multe ori îl supăra, șuieratul îl făcea să se cutremure, iar orice scârțâietură îl scotea din sărite”.

13. Suferea de tulburare bipolară

Mihai Eminescu suferea de tulburare bipolară, numită atunci tulburare maniaco-depresivă. Persoana afectată de această tulburare poate avea perioade în care este extrem de trist sau fără energie (denumite episoade depresive) și perioade în care este inadecvat de energizat, vesel, euforic  sau nervos (denumite episoade maniacale). Persoana se simte ca „băgat în priză”, are o încredere exagerată în sine, vorbește întruna, sare de la o idee la alta, nu se poate concentra, face exagerat de multe planuri, multe nerealiste, devine impulsiv, cheltuitor sau exagerat de activ. Pe lângă aceste episoade, persoana poate avea și perioade de depresie, în care cel puțin 2 săptămâni, este foarte trist sau fără chef de viață, nu se poate odihni, nu are energie, are numai gânduri triste, pesimiste, îngrijorătoare, sentimente exagerate de vinovăție. Această afecțiune psihică este foarte des întâlnită (la cel puțin 4,5% din oamenii de pe întreaga planetă). 

Intra prin cafenele doar fiind ademenit de mirosul îmbietor de cafea turcească și pentru a frunzări ziarele străine. Poetul era măcinat din interior de tulburarea sa psihologică. Dar de multe ori pierdea noțiunea timpului absorbit de citit sau scris și ajungea să nu doarmă nopți în șir, deși convingerea sa era că „cea mai plăcută parte a vieții e cea petrecută în somn, când ești fără ca să fii și fără să simți dureri”. El a fost internat de mai multe ori la spitalul de psihiatrie. Mai mulți prieteni de ai lui spuneau că înainte de o nouă internare la spital, Eminescu le-a spus că ar vrea să se călugărească. Pe data de 15 iunie 1889, la ora 4.00 dimineața, poetul se stinge în Sanatoriul de Boli Mintale, de pe strada Plantelor din București. A decedat într-un halat ponosit, pe un pat metalic de spital, închis în „celula” sa din spital. Cu doar câteva minute înainte de a trece în neființă, a vrut doar un pahar cu lapte și sprijin moral. „Sunt năruit”, i-a șoptit Eminescu medicului de gardă care i-a adus paharul cu lapte. La scurt timp, Mihai Eminescu a decedat.

Citește mai departe

Social

Țăranul care a îndrăgit fotografia

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Era un simplu țăran. A fost învățător de geografie la școala din sat, a lucrat la colhoz, a rânit omătul, a ridicat pământul, dar a reușit să povestească realitățile sovietice prin fotografie.

Numele lui Zaharia Cușnir a revenit pe buzele oamenilor în urmă cu patru ani, când un student la cinematografie, Victor Galușca, a descoperit peste 4000 de fotografii în podul unei case părăsite din satul Roșietici, Florești. 

PE LUNG

Zaharia Cușnir s-a născut în 1912. A copilărit în Imperiul Țarist, adolescența și tinerețea și-a trăit-o în România Mare, iar viața de adult, aproape toată, în Uniunea Sovietică. A trecut prin toate experiențele traumatizante ale comunismului − foametea, colectivizarea forțată, sărăcia, deznaționalizarea. 

Cu toate că făcuse școală la Iași, a fost nevoit să presteze munci necalificate, așa cum reiese din carnetul său de muncă: „săpat pământ înghețat, salahor la zidit, scos piatră, cărat lut 1 km, mânat vite”. Doar timp de trei ani a fost învățător de geografie la școala din sat. Apoi a fost fierar, zidar și o vreme – единоличник (țăran care nu era membru al colhozului sau care se opunea colectivizării), motiv pentru care a ajuns și la pușcărie.

Rutina zilnică, presiunile și supravegherea sovieticilor se pare că nu și-au pus o amprentă depresivă asupra lui. Într-o zi, o rudă, i-a arătat cum se face o fotografie. Zaharia era încântat. Și-a descoperit pasiunea de a îngheța fragmentele cotidianului și chipurile oamenilor pe care îi întâlnea în fiecare zi.

În timpul liber, urca pe bicicletă, își agăța de gât aparatul și o pânză albă pe care o folosea pe post de fundal pentru portrete și pornea prin satele vecine. Treptat, au început să apară și comenzile: să fotografieze la nunți, cumătrii, înmormântări, horele din centrul satului… Primea puțin, dar era fericit. Membrii familiei și consătenii considerau că fotografia pe care o face este „un moft pe propria cheltuială”. Dar acest „moft”, care reprezintă acum o arhivă valoroasă de fotografii documentare și un material etnografic important, ar fi murit odată cu ruinarea completă a casei în care a trăit Zaharia Cușnir, soția lui Daria și cei patru copii. 

Pasiunea pentru fotografie l-a ajutat pe Zaharia Cușnir să ducă oarecum o viață paralelă, care a scăpat nesancționată de către Fisc, cenzură și autoritățile de atunci. Participa la tot felul de evenimente care însuflețeau acea lume amărâtă, iar fotografiile sale pe care le-a făcut în perioada anilor `50-`80 deveneau puținele amintiri concrete ale oamenilor pe care îi întâlnea.

Zaharia Cușnir s-a stins în 1993, iar toate negativele atent decupate și fotografiile adunate de el cu grijă în plicuri și cutii, au fost adunate într-un geamantan care a fost pus în podul casei. Acolo a adunat praf și ani, în care nu au fost răscolite și privite de nimeni, decât în cazul când cineva a decis să fure geamantanul, iar fotografiile lui Zaharia Cușnir, au fost împrăștiate prin pod. Acestea au fost descoperite peste zeci de ani, curățate, restabilite și prezentate la expoziții din Moldova și România. Astfel, țăranul îndrăgostit de fotografie a devenit cunoscut oamenilor. 

Surse: pressone.ro; europalibera.org; moldova25.md 

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

Politică10 ore în urmă

Salarii mai mari pentru medici și modificări în Constituție. Cu ce s-a ocupat astăzi Guvernul

PE SCURT Salariile medicilor se vor majora cu 10%, bibliotecile publice vor presta pe lângă serviciile gratuite și servicii contra...

Ecologie10 ore în urmă

Reutilizarea lucrurilor aruncate – afacerea care prosperă

PE SCURT În Republica Moldova, ca în țările din întreaga lume, oamenii au în garderobă mai multe haine pe care...

Politică13 ore în urmă

Pe limba partidelor. Legea Magnitsky, Alexandru Rjavitin și Procuratura Generală

PE SCURT Trei formațiuni politice din Parlament au susținut săptămâna curentă, conferințe de presă, în cadrul cărora au făcut declarații...

SocialO zi în urmă

Fotograful care și-a tratat depresia prin cultivarea arborilor

PE SCURT A fost printre cele mai rupte și necunoscute locuri ale planetei. A mers sute de km pe jos...

SocialO zi în urmă

Moldova.org lansează filmul documentar despre moștenirea transmisă din tată în fiu – ciobănia

PE SCURT Moldova.org lansează filmul documentar despre ciobănie, meserie tradițională, atât în Georgia cât și în Republica Moldova, dar pe...

Politică2 zile în urmă

Despre Aeroportul Chișinău, criminalitate, Plahotniuc și „tușoncă”. Ce a declarat Igor Dodon după CSS

PE SCURT Statul vrea să rezilieze contractul privind concesionarea Aeroportului Chișinău și examinează trei posibilități în acest sens. Dacă noul...

Economie2 zile în urmă

Ce este inflația și de ce trebuie s-o înțelegem?

PE SCURT „Inflația este la fel de violentă precum un tâlhar, la fel de înspăimântătoare precum un hoț armat și...

Advertisement

Politică

Politică7 zile în urmă

Vacanțele de lux ale familiei Dodon în ultimul deceniu: Maldive, Seychelles, Dubai 

PE SCURT Politicianul Igor Dodon, conturile căruia, în ultimii 15 ani, au fost alimentate, oficial, doar din bugetul de stat,...

Politică7 zile în urmă

[SONDAJ] Câte partide ar ajunge în Parlament la anticipate și cu cine s-ar confrunta Dodon la prezidențiale

PE SCURT Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, în Legislativ ar accede doar trei formațiuni politice, iar...

Externe7 zile în urmă

Who is Mihail Mișustin? Noul premier rus, omul care joacă hochei „cu cine trebuie”

PE SCURT Președintele rus Vladimir Putin a lansat pe 15 ianuarie mai multe inițiative de modificare a Constituției. Imediat după...

PoliticăO săptămână în urmă

Sinteza ședinței de Guvern: Centrul de Implementare a Reformelor dizolvat, vămuirea electronică și controlul vamal – modificate

PE SCURT  Membrii Cabinetului de Miniștri s-au reunit în această după amiază în ședință, unde au aprobat un șir de...

PoliticăO săptămână în urmă

Dodon îndeamnă MAI, Guvernul și Primăria Chișinău să se curețe de „duhuri rele”. Iată 8 lăcașe pe care i le recomandăm în schimb

PE SCURT După ce Consiliul pentru egalitate a constatat că crucifixul instigă la discriminare, Dodon a recomandat ministrului de Interne,...

JustițieO săptămână în urmă

SINTEZĂ / Vlad Plahotniuc și familia acestuia sunt interziși în SUA. Cine mai este inclus în listă

PE SCURT Fostul lider al Partidului Democrat din Moldova Vladimir Plahotniuc are interdicția de a intra pe teritoriul SUA. Acesta...

Politică2 săptămâni în urmă

Infografic / Recordurile raioanelor din Republica Moldova

PE SCURT Un studiu realizat de BNS, pentru anii 2014-2018, configurează topul raioanelor conform diferitor criterii social-economici. Cifrele prezentate de...

Advertisement

Opinii

ianuarie 2020
L Ma Mi J V S D
« dec.    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031