De Igor Munteanu
Atmosfera în care se va ţine scrutinul pentru alegerile anticipate este otrăvită în acest moment de existenţa unor acuzaţii grave în adresa partidelor de opoziţie. Lor li se incriminează organizarea unei lovituri de stat, a unui „puci”, fiind calificaţi drept „infractori periculoşi”, în contrast cu cei care deţin frâiele puterii şi controlul asupra mediilor de stat.
Există două chestiuni care trebuie clarificate în această privinţă. Prima, dacă există aceste declaraţii grave, publicul are dreptul să ştie cum decurge investigarea evenimentelor din aprilie 7, şi ulterior – să ceară din partea Comisiei de stat, sub conducerea lui Vladimir Ţurcan, elucidarea vinovăţiei reclamate. Această comisie ar fi trebuit să prezinte până la 5 mai un raport complet şi închegat asupra tuturor probelor pe care ei le-au colectat, însă, din păcate, acest raport aşa şi n-a fost prezentat în termenii prevăzuţi. Nu mă voi referi la componenţa acestei comisii, care trezeşte îndoieli serioase şi descalifică gestul preşedintelui în exerciţiu de a fi dorit să cunoască adevărul despre evenimente (în cazul în care nu l-a cunoscut!), dar aş vrea să remarc faptul că lipsa unui raport concludent asupra evenimentelor din aprilie 2009 nu împiedică o anumită categorie de presă să bombardeze cu învinuiri deosebit de grave partidele de opoziţie şi persoanele aflate în custodia poliţiei, exploatând lipsa de reacţie şi inacţiunea justiţiei. Inacţiunea trezeşte psihoză, iar psihozele trezesc cele mai primitive instincte ale maselor.
Este firească şi a doua presupunere: fie comisia de stat nu-şi mai îndeplineşte mandatul, fie nu există probe, ori fie că aceste probe sunt păstrate „în formă congelată” pentru scrutinul care urmează în următoarele luni, contribuind astfel la „linşarea” prin acuzaţii fără drept de replică a concurenţilor electorali, înafara spaţiului protejat de lege şi justiţie. Cred că acest scenariu vine în contradicţie clară cu standardele pentru alegeri libere, corecte şi democratice.
Cei care au fost acuzaţi de organizarea aşa-zisei „lovituri de stat” ar trebui pur şi simplu să atace calomnia în instanţa de judecată, cerând despăgubiri din partea celor care au difuzat aceste acuzaţii, inclusiv din partea unor oficiali ai statului, care au încălcat prezumţia vinovăţiei, ca şi multe alte prevederi ale legislaţiei care protejează libertăţile fundamentale. Este singura modalitate de a împrăştia suspiciunile existente, pentru că menţinerea lor ar putea să ne ducă cu gândul la faptul că (1) cineva îi cruţă pe cei care au comis lovitura de stat, dacă aceasta a existat cu adevărat, lăsându-i nepedepsiţi acum, dar făcându-i şantajabili mai târziu ori (2) cineva nu are probe concludente şi atunci, evident, dacă nici măcar partea acuzaţilor acestea nu sună convingător, nemaivorbind despre probarea dovezilor în instanţă, atunci cei care au difuzat aceste falsuri trebuie să fie obligaţi de către instanţa de judecată să dezmintă public acuzaţiile anterioare, achitând şi pagubele morale cauzate. Nu ştiu cât de departe va putea merge acest proces, dar cu siguranţă este necesar. Societatea din RM are nevoie de un răspuns clar şi competent din partea unei instanţe de judecată credibile pentru a înţelege ce s-a întâmplat odată cu evenimentele din aprilie şi, totodată, să înţeleagă cine participă în aceste alegeri – sunt partidele de opoziţie chiar infractorii periculoşi ai statalităţii RM sau poate mai periculoşi sunt anume acei care au lansat acuzaţiile respective, urmându-şi intenţiile criminale? Atacarea acestor acuzaţii în instanţa de judecată trebuie să aibă un efect curativ şi asupra clasei politice, în general, care ar trebui să renunţe la discursul virulent-agresiv practicat de mass-media angajată şi slugarnică. Dacă Procuratura Generală a intentat dosare pe faptul „loviturii de stat”, aceste dosare trebuie să fie judecate.
Au fost deschise dosare penale care trebuie clarificate înainte de începutul campaniei electorale. Contaminarea spaţiului mediatic şi public în RM cu acuzaţii deosebit de grave în adresa opoziţiei politice ar trebui să pună în mişcare şi instituţiile europene. Or, instituţiile europene (şi mă refer aici la Consiliul European, Parlamentul European, Consiliul Europei) ar fi trebuit să sprijine la solicitarea societăţii civile delegarea unei Misiuni de investigare a evenimentelor din aprilie, şi nu doar acceptarea cooptării posibile a unui expert internaţional în cadrul Comisiei de stat, conduse de Ţurcan. De ce nu s-a întâmplat acest lucru timp de două luni deja de la evenimentele regretabile din aprilie?
În sfârşit, trebuie să clarificăm şi măsura în care aceste acuzaţii speculative au cauzat efecte grave în relaţiile politice dintre Republica Moldova şi România. Cine este responsabil de efectele acestor acuzaţii în raport cu statul român? Cine trebuie să achite costurile campaniei de xenofobie lansate în presa de stat din RM, escaladând pe fundalul impunerii regimului de vize şi cauzării de prejudicii enorme tuturor celor care aveau afaceri cu România? Deşi poziţia UE în această chestiune a răsunat fermă, RM recomandându-i-se să suspende acţiunile care au periclitat regimul de circulaţie a cetăţenilor şi funcţionarea autorităţilor diplomatice, se pare că anumite autorităţi de la Chişinău nu se grăbesc să revină la normalitate. Se pare că unor politicieni le este frică de această normalitate, în care faptele lor ar fi judecate după efectele şi rezultatele pe care le aduc cetăţeanului, şi nu după înverşunarea cu care aceştia au căutat „duşmani interni” şi „duşmani externi”. Sacrificarea bunului-simţ şi drepturile legitime ale cetăţenilor din RM de dragul unor interese politice meschine nu vor fi uitate în aceste alegeri şi după. Eu cred că şi războiul declarat României, având drept efecte colaterale reinstalarea regimului de vize şi expulzarea ambasadorului acestei ţări, merită un proces de judecată, în care să se vadă foarte clar cine îşi doreşte acest război fratricid?
Până nu vom avea mai multe certitudini, este prematur să avem siguranţa că aceste alegeri vor fi mai libere, mai corecte şi mai democratice.
