De Petru Bogatu
În urma regrupărilor de forţe care se prefigurează la orizont, în viitorul apropiat stânga va înceta, probabil, să fie un monolit. În locul unui partid mare, vor exita câteva mai mici care vor intra în combinaţii sau, după caz, se vor război reciproc.
De altfel, viitorul deja irupe spre noi. Chiar astăzi în Parlament există, de fapt, trei entităţi politice de stânga: PCRM, PD şi grupul Ţurcan, chit că cel din urmă încă nu s-a format deocamdată oficial. Dar acest lucru, fiţi de acord, este doar o chestiune de timp.
Oricum, desprinderea grupului Ţurcan de PCRM şi revenirea lui Nicolae Ciornâi în politica autohtonă anunţă declanşarea unui proces de fragmentare a stângii. De pe acum se întrezăresc nişte premise care ar putea să conducă la redimensionarea ei capitală pe scena politică de la noi. Să le luăm pe rând.
1. Zvârcolirile de pe stânga sunt o reacţie conştientă sau subconştientă la consolidarea dreptei.
E la mintea oricui că Partidul Comuniştilor este perceput de majoritatea tinerilor, de cea mai mare parte a electoratului cult şi instruit drept un partid îndoctrinat, anacronic, repulsiv şi chiar antinaţional. PCRM are o imagine mult prea proastă ca, în condiţiile unei mai bune informări a populaţiei, să-şi poată extinde bazinul electoral. Dimpotrivă, riscă să irosească ceea ce are în favoarea partidelor liberale. În aceste împrejurări, pe stânga, prin formarea unor noi forţe politice, se caută soluţii pentru a nu risipi zestrea electorală adunată până acum de Vladimir Voronin.
2. Noul proiect este unul eminamente anti-Voronin.
Nicolae Ciornâi declară că forţa politică pe care îşi propune s-o sprijine ar urma să coaguleze toate elementele de stânga, cu excepeţia comuniştilor. De unde şi concluzia că se urmăreşte nu doar diminuarea influenţei PCRM, ci şi, dacă se poate, eliminarea lui de pe scena politică.
3. Desprinderea lui Ţurcan şi compania de PCRM şi implicarea lui Ciornâi în viaţa politică nu au cum fi simple coincidenţe.
Mesajul lor anti-PCRM şi intrarea în scenă aproape simultană ar putea fi întmplătoare doar în cazul în care s-ar juca un vodevil ieftin. Jocul însă pare să fie mult mai complex. Este limpede că la mijloc e o acţine concertată care urmăreşte lansarea unui proiect comun, chit că iniţial s-ar putea crea impresia că fiecare dintre ei joacă pe propria lui răspundere.
4. Tentativa de-a absorbi cât mai curând posibil PSD-ul dovedeşte că şi PD caută să-i facă un loc sub soare noii formaţiuni de stânga.
Se pare că Partidul Democrat e implicat până la un anumit punct în demararea proiectului Ţurcan-Ciornâi. Şi nici nu-i de mirare. PD, deşi creşte la ora actuală pe seama comuniştilor, nu are cum asimila toţi alegătorii PCRM. Iată de ce între formaţiunea lui Lupu şi noua grupare de stânga va exista un fel de divizare a muncii. Cea dintâi va căuta să atragă electoratul mai tânăr şi mai şcolit, iar cea de-a doua va miza pe voturile elementelor nostalgice şi încremenite în dogmele sivietice.
5. Antrenarea lui Ciornâi în activitatea politică demonstrează că iţele noului proiect de stânga sunt ţesute la Moscova.
El deţine de mai mulţi ani un post extrem de important într-o companie petrilieră rusă, controlată cu mână de fier de cuplul Putin-Medvedev. În aceste circumstanţe, este puţin probabil ca Ciornâi să intre în jocurile de la Chişinău pe cont propriu, fără să aibă girul Kremlinului. Unde mai pui că el la început de an a investit deja într-un proiect filo-rus alternativ, reprezentat de ex-premierul Vasile Tarlev. Acesta din urmă, în treacăt fie spus, va fi integrat, probabil, în noile planuri ale Kremlinului de relansare a stângii.
6. Interesul ruşilor de-a forma la Chişinău un nou partid de stânga arată că ei se tem să mergă exclusiv pe mâna lui Marian Lupu.
Moscova se îndoieşte, pesemne, că PCRM ar fi în stare să-i protejeze şi de acum încolo interesele ei în Republica Moldova. Totodată, Kremlinul îşi dă seama că miza sa exclusiv pe Marian Lupu nu este sificientă. Pe de o parte, credibilitatea liderului PD la Mosova nu-i totală, asupra acestuia planând destule semne de întrebare. Pe de altă parte, strategii ruşi consideră că pentru a recâştiga terenul în faţa dreptei proocidentale, pe stânga mai este nevoie de încă un partid care ar fi mai puţin odios decât PCRM. Tocmai de aceea a şi fost provocat divorţul grupului Ţurcan de comunişti.
7. Demararea unui nou proiect de stânga urmăreşte desprinderea în viitor a PD-lui de formaţiunile de centru-dreapta.
Se pune la cale constituirea cu timpul a unui pol de stânga, capabil să preia puterea în viitoarele alegeri. Se doreşte crearea unei alianţe în care PD ar fi în măsură să coabiteze cu partidul născut din proiectul Ţurcan-Ciornâi şi, eventual, cu alte grupări socialiste mai mici.
8. În ciuda implicării Moscovei, poziţiile ei pe stânga se vor eroda.
Ruşilor le va fi mai greu să controleze nu unul, ci câteva partide. Unde mai pui că pentru mulţi politicieni de stânga retorica filo-rusă nu-i decât un camuflaj menit să aducă nişte voturi. În acelaşi timp, PD se află sub o puternică influenţă a partidelor occidentale din Internaţionala Socialistă. Şi pe urmă, odată cu apropierea Republicii Moldova de UE, atractivitatea Rusiei în ochii electoratului moldovenesc se va diminua, ceea ce va facilita emanciparea stângii, aceasta descotorosindu-se treptat de tutela rusească.
9. În viitoarele alegeri vor exista, după toate probabilităţile, doi jucători mari care îşi vor disputa puterea politică: PD pe stânga şi PLDM pe dreapta.
Se va constitui astfel, un sistem bipartid. Unul de natură social-democrată şi altul de factură neoconservatoare. Asta nu exclude însă şi o a treia forţă care ar putea fi reprezentată, de exemplu, de Partidul Liberal sau de o altă grupare care va capabilă să intervină efectiv în disputa primelor doi actori.
