Cherchez la femme. Istoria de dragoste din spatele faimosului „Sărut” al lui Klimt

Cine nu a văzut măcar o dată imaginea cu pictura „Sărutul” lui Gustav Klimt? În această capodoperă apare muza lui secretă, numele căreia i-a stat pe buze înainte să moară. Emilie Flöge a fost femeia care l-a inspirat și l-a provocat să creeze, însă ea a fost mai mult decât o muză.

Această istorie a inspirat-o pe Elizabeth Hickey să scrie un roman de dragoste răscolit de drame. Este istoria unei iubiri care a stârnit focuri, care a rănit, a durut și a săpat un gol… „În «Sărutul pictat» am ales să mă axez pe aspectele de viață care sunt omise din înregistrările istorice sau care au trecut în obscuritate odată cu moartea personajului principal și a contemporanilor lui. Nu știm cu exactitate cum se întâlnesc cei doi, ce își spun, ce gândesc și ce simt – și atunci în ajutor ne vine imaginația care întregește acest portret”, susține scriitoarea, adăugând că scopul ficțiunii istorice nu este acela de a reda trecutul exact așa cum a fost – o misiune imposibilă -, ci să imagineze cum ar fi putut să fie. 

Dar cum ar putea fi istoria de dragoste dintre Gustav și Emilie? S-au cunoscut când Emilie avea 12 ani, iar pictorul era tânăr și rebel. I-a făcut o pictură, apoi devine profesorul care o învață să deseneze și îi face cunoștință treptat cu lumea artei. Emilie crește și devine o creatoare de modă de succes, iar povestea lor de dragoste se împletește cu arta și dă naștere la cele mai faimoase tablouri ale lui Gustav Klimt. 

Acest articol face parte din rubrica „O carte pe săptămână”, realizată în colaborare cu Librăria Cărturești. Ne propunem să citim săptămânal câte o carte și să-ți povestim pe scurt despre aceasta, să te inspirăm, informăm și să-ți facem poftă de lectură. Descoperim lumea cărților împreună!
Cartea din această săptămână se numește „Sărutul pictat”, de Elizabeth Hickey, pe care o găsești la Cărturești

„Toate picturile sunt diferite: unele sunt în cărbune, unele în creion cu mină de grafit și altele colorate, în ulei. Unele sunt cât palma mea, altele trebuie împăturite de mai multe ori ca să încapă în servieta de piele. Unele sunt făcute pe hârtie groasă și poroasă, cu asperități, în vreme ce altele sunt realizate pe o hârtie subțire și netedă, care îmi alunecă printre degete și cad pe podea. Iar unele sunt degradate și fragile și se rup în mâinile mele ca dantela putredă. 

Cu toate acestea, ele sunt la fel, fiindcă toate înfățișează niște femei dezbrăcate, în diferite ipostaze. Sunt făcute rapid, cu naturalețe, doar câteva linii, fără contur sau umbre, desenate pe nerăsuflate într-un minut, două. Femei ușoare, goale, care parcă plutesc ca un fulg, ca niște personaje dintr-o carte de colorat pentru copii. Iată aici o femeie întinsă pe brațul unui divan, cu spatele ușor răsucit, într-o postură provocatoare… Când am spus că desenele sunt toate la fel, nu am fost chiar exactă. Unul este diferit. Acesta este cu un bărbat care îmbrățișează o femeie și îi întoarce fața spre privitor cu o expresie de fericire pură. Îl pun ultimul fiindcă mă doare prea mult să-l privesc. 

Asta a fost tot ce-am putut să aduc din Viena, desenele lui Gustav. El niciodată nu s-a gândit prea mult la ele și nici nu le-a luat în serios, ca fiind artă, ci le-a considerat ceva pregătitor, un experiment, niște schițe, simple desene, de probă. Dar acum ar putea fi singurele lucruri care să-l ajute să supraviețuiască, iar eu trebuie să o fac pe curatorul în lipsa unor lucrări mai importante sau măcar încheiate. Trebuie să analizez în amănunt, să fac o paralelă și să le plasez într-un context istoric reprezentativ pentru cineva, cineva din viitor care ar putea fi interesat de ele. Între timp, rămân ale mele, sunt singură cu ele și le privesc ca să le țin în viață”, este un fragment care o descrie pe Emilie, cu un geamantan cafeniu de piele plin cu tablouri și schițe pe care le poartă cu ea după moartea lui Gustav, astfel având impresia că poate păstra amintirile cu el vii. 

Limbajul și felul de a descrie toate aceste etape ale vieții celor doi este ușor ca un nor care plutește pe lângă geamul tău cât timp stai la călduț și ai poftă să citești ceva bun. Este o lectură lejeră și foarte ușor de parcurs, dar care te prinde, apoi te lasă pentru câteva pagini, după care iarăși te cuprinde și nu te mai poți dezlipi de ea. 

Sunt jurnalistă din 2015. Dacă la început m-am delectat cu presa tipărită, din 2018 am pășit în lumea presei online. În toată această perioadă am descoperit oameni, locuri și istorii. Toate acestea mi-au arătat că viața e o paletă de culori pe care-mi place să o descriu prin cuvinte și condimentez cu fotografii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.