Carpov: Trupele ruse din stânga Nistrului trebuie retrase necondiţionat, cât mai urgent, într-un mod organizat şi definitiv

Vicepremierul pentru Reintegrare, principalul negociator în problematica transnistreană din partea Chişinăului, Eugen Carpov susţine că poziţia oficialilor moldoveni în privinţa armatei ruse staţionată în estul Republicii Moldova rămâne neschimbată. “Trupele ruse din stânga Nistrului trebuie retrase necondiţionat, cât mai urgent, într-un mod organizat şi definitiv. Aceasta se referă, în primul rând, la depozitele de la Colbasna, care prezintă pericol pentru securitatea populaţiei din regiune şi trupele care asigură paza acestor depozite”, a declarat Eugen Caporv în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.

Totodată, Eugen Carpov a declarat că au fost întreprinse toate acţiunile necesare vizavi de partea rusă în cazul informaţiilor care au apărut prin intermediul mass media la subiecte care vizează securitatea Republicii Moldova.

„În primul rând, au fost utilizate canalele diplomatice pentru comunicare. Pe de altă parte, au avut loc şi întâlniri cu reprezentanţi ai Ministerului Apărării din Federaţia Rusă. Ca urmare a discuţiilor pe care le-au purtat oficialii din Ministerul Apărării, personal ministrul Vitalie Marinuţă, au fost găsite puncte de compromis şi conlucrare pe viitor pe asemenea probleme. Personal, am fost informat că, în continuare, toate mişcările care ţin de transportarea unor automobile, unor utilaje necesare pentru unităţile militare ale Federaţiei Ruse din stânga Nistrului, vor fi coordonate în prealabil cu autorităţile moldoveneşti”, a explicat Eugen Carpov.

Referindu-se la dosarul şcolilor cu predare în limba română din regiunea transnistreană, oficialul a precizat că decizia CEDO e una importantă pentru Chişinău. “Verdictul pe care l-a emis Curtea Europeană pentru Drepturile Omului pune la punct nişte adevăruri. Acum, atât pentru societatea din dreapta Nistrului, cât şi pentru cea din stânga Nistrului, trebuie să fie clar care au fost realităţile din anii 1994-1996, atunci când s-au întâmplat evenimentele cu consecinţe foarte negative, care nu s-au depăşit nici până astăzi, în raport cu şcolile moldoveneşti din regiune”, a adăugat Carpov.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.