Trebuie să recunoaștem – Republica Moldova este un stat destul de prăpădit. Țara noastră este de câteva ori mai săracă, coruptă și needucată decât alte țări pe care le-am văzut sau despre care am auzit. Eu sunt sigur că foarte puțini oameni ies în stradă, privesc în jur și își zic „ce bine că trăiesc în Moldova”. Mă rog, poate domnul primar are momente.
Pentru că nu e atât de ușor de emigrat, dar și pentru că, emigrația nu este o soluție sistemică pentru problemele globului – mulți se gândesc cam cu jale la faptul că aici le vor crește copiii și își vor petrece bătrânețile.
Unora asta le poate stârni dorința de a schimba lucrurile. Măcar pentru sine. De multe ori doar pentru sine. Iar pentru că lecții de conștiință și demnitate nu ni s-au prea ținut, avem, în continuare, foarte mulți oameni care, strict în scopuri personale, trag țara în jos. Fie că e vorba de furt, corupție sau evaziune – banii și bunăstarea sunt distribuite conform unor principii greșite din punct de vedere moral și legal, la urma urmei.
Ducem mare lipsă de moralitate și legalitate, iar sărăcia este rezultatul. Ne uităm în jur și vedem că totuși există țări normale, în care oamenii încearcă să lase în urma lor o țară mai bună. Așa s-a nimerit că aceste țări sunt fie mai la vest, fie mult mai la vest de noi.
Apare o întrebare simplă – pe cine ar trebui să imităm ca să fie mai bine? Parcă totul este clar și multă minte nu trebuie pentru asta. Uniunea Europeană este cea mai bogată și democratică uniune din lume (da, da, așa am fost noi norocoși). Și pentru că schimbările spre bine nu pot constitui un scop în sine pentru prea mulți, noi începem a construi o țară normală de dragul Uniunii Europene. Măcar așa.
Există însă o problema: Putin este foarte supărat, căci istoria trece, iar suprafața imperiului pe hartă scade și el nu este dispus să lase țările să-și aleagă de capul lor culoarea pe hartă. Pierderea Europei centrale și a țărilor baltice încă îi doare pe cei ca dânsul, chiar dacă aceste țări o duc mult mai bine acum.
Cum o vom duce noi – tot nu prea contează pentru cei ce vor vasalitatea Moldovei față de un stat autoritar și cu viziuni specifice privind drepturile omului. Sunt foarte puține lucruri bune pe care le putem învăța de la Federația Rusă și care să ducă la o viață mai bună pentru oamenii de aici. Prea puțini moldoveni pot avea relații economice cu Federația Rusă atât de profitabile și stabile ca Dodon.
În ultimii 10 ani, curajul lui Putin a crescut odată cu prețurile la gaz, iar armamentul nu a dispărut nicăieri, așa că acesta și-a permis să dicteze și reguli proprii ale jocului dea lumea. El a considerat că Ucraina loială lui a fost preluată cu forța și a decis că e ok de folosit forța. El a schimbat incertitudinea Ucrainei pe certitudinea Crimeii, dar a deschis și un conflict armat pentru orice eventualitate. Prietenii Georgia și Moldova știu de ce.
Totuși, anexarea Crimeii este un gest prea grosolan, iar subiectul va rămâne deschis încă mult timp din punct de vedere al dreptului internațional și al regulilor de joc pentru care Rusia a semnat. Între timp calculele vor arăta (surpriză!) că războaiele cu vecinii nu fac bine nici Federației Ruse, iar un imperiu ca lumea nu se construiește în ritmul cotației gazului la bursă și pe teritorii distruse de război.
Poate așa vom putea spera ca Moldova să fie lăsată un pic mai liberă în a-și alege destinul (în schimbul Crimeii și fără Transnistria). Oricum nimeni la Moscova, de fapt, nu are nevoie de acest pământ într-o mie de ani, dar e o chestie de principiu pentru băieți. Rămâne noi să-l vrem și să-i vrem binele, căci depinde și de noi. Mai ales prin felul în care trăim de zi cu zi. Azi afară cântă Odă bucuriei. Pace nouă.
