Andrian Candu: Nu e vorba despre două persoane: Filat şi Shor. Sunt peste 30 de persoane investigate

În dosarul furtului miliardului figurează nu doar două persoane: ex-premierul Vlad Filat şi primarul de Orhei Ilan Shor, ci sunt investigate 30 de persoane, unele din acestea fiind reţinute. Iar după cel de al doilea raport Kroll numărul lor se va majora, susţine preşedintele Parlamentului Andrian Candu.

„Politicul nu ar trebui să se implice în tot ce înseamnă investigație, dar din informația pe care ne-o furnizează Procuratura și cei care investighează cazul, nu este vorba doar de două persoane, Filat și Shor, sunt 30 de persoane care sunt investigate, unele chiar reţinute cum ar fi fostul manager BEM Grigore Gacikevici. Sunt peste 30 sau 40 de dosare conectate la acest caz”, a declarat Andrian Candu la emisiunea Fabrika de la Publika TV.

Preşedintele Parlamentului a menţionat că este vorba şi despre „oameni care sunt din departamentul juridic, de evaluare, din consiliile de directori care și-au pus semnături pentru acordarea creditelor toxice din cele la trei bănci”.

„Este un grup mai mare de persoane. Presa a atras atenţia doar la Filat şi poate la cazul Gacikevici. Acum va scrie de Ilan Shor. Cel târziu peste un an va fi gata cel de al doilea raport Kroll, care urmează să stabilească cercurile de persoane beneficiare, schemele şi conturile finale. Atunci cred că vor mai fi reţineri”, a adăugat Andrian Candu.

La aceeaşi emisiune, oficialul a opinat că 75 la sută din banii sustraşi din sistemul bancar ar putea fi recuperaţi.

„ Dacă unii nu au încredere în instituţiile statului, atunci în Kroll nu poţi să nu ai încredere, Aceştia sunt străini, nu au relații, nu au cumetri. Sunt ofițeri de servicii secrete și investigații. Raportul Kroll 2 va arăta tot, cine e beneficiarul. Un pic de răbdare, urma banului nu poate fi ștearsă”, a mai spus Andrian Candu la acest subiect.

Foto: Facebook/ Andrian Candu

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.