Autor: Vladimir Socor
Mass-media neguvernamentală din Chişinău a relatat pe larg săptămâna trecută interviul lui Serghei Karaganov acordat ziarului moscovit „Komsomolvskaia Pravda” despre Republica Moldova. Dl Karaganov este preşedintele unui consiliu de politică externă care lucrează semioficial pentru Kremlin, cu acces direct la preşedintele Vladimir Putin, dar dl Karaganov mai este cunoscut şi ca un personaj care se comportă uneori în mod neconvenţional. În interviul din „Komsomolvskaia Pravda” domnul Karaganov spune că Rusia şi conducerea Republicii Moldova negociază în prezent un proiect de reglementare a conflictului din Transnistria, dânsul înşiră elementele principale ale proiectului: Republica Moldova federalizată, Transnistria cu statut de republică în această federaţie, trupe ruseşti să garanteze chipurile această pretinsă reglementare. Potrivit domnului Karaganov conducerea Republicii Moldova ar fi de acord cu acest proiect, dar nu-l poate semna, încă, deoarece Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană sunt contra unei asemenea reglementări. Aceste afirmaţii au stârnit destulă rumoare la Chişinău: a spus oare domnul Karaganov adevărul?
E posibil că dânsul deţine informaţii pe care alte guverne şi alţi analişti nu le deţin. Totuşi eu înclin să cred că el a improvizat acest răspuns la întrebările ziarului moscovit. Domnul Karaganov pare să fi repetat aproape mecanic amintirile sale despre planul rusesc Kozak din anul 2003 şi a reacţiei negative din partea americană şi europeană. Precum se ştie, preşedintele Moldovei, Vladimir Voronin, a respins acel plan în ultimul moment posibil, după mari frământări interioare. Spre deosebire de negocierile de acum 4 ani, negocierile actuale din Chişinău şi Moscova nu prevăd nici federalizare, nici staţionarea trupelor ruseşti şi în general nu preiau din planul Kozak nimic, cel puţin până acum, nu. Legislaţia în vigoare a Republicii Moldova, iniţiată chiar de preşedintele Voronin în anul 2005, a exclus federalizarea şi garanţiile externe, iar dl Voronin a declarat de multe ori, chiar până în ajunul concediului, că cere retragerea trupelor ruseşti din Transnistria. În acelaşi timp, vorba americană „diavolul se ascunde în detalii”, iar interviul dui Karaganov a generat la Chişinău atâtea întrebări şi ipoteze, încât o clarificare oficială este necesară. Totuşi preşedinţia deloc nu comentează, deşi chiar ea, preşedinţia, şi-a asumat răspunderea deplină a negocierilor cu Kremlinul fără să încerce a împărţi cu altă instituţie această mare răspundere politică. Preşedinţia Republicii Moldova este foarte slab echipată pentru comunicarea cu publicul, dar şi guvernul şi Ministerul de Externe sunt la fel de slab echipate pentru dialogul normal cu opinia publică. Cu excepţia Republicii Belarus, eu nu cunosc nici o ţară europeană în care Preşedinţia, Guvernul şi Ministerul de Externe nu au un sistem de briefinguri pentru mass-media, nu au un purtător de cuvânt care să se adreseze publicului, nu ţin conferinţe de presă în legătură cu evenimente importante în care este implicată vital Republica Moldova şi nu comunică cu opinia publică internaţională în limba engleză pentru a face cunoscute preocupările şi interesele Republicii Moldova. Pe acest plan, statul Republica Moldova rămâne pur şi simplu disfuncţional, pierde nu numai statul, dar pierde chiar conducerea la capitolul eficienţă şi al credibilităţii în interior, ca şi în exterior. Ar fi oare prea mult să sperăm că Preşedinţia şi Guvernul vor lua măsurile necesare ca să corecteze această situaţie cât mai curând? // Flux
