S-a întâmplat la sfârşitul săptămânii trecute. Povestea e cu un boschetar, un câine maidanez, un cap crăpat, multe apeluri la urgenţă şi oameni care trec pe stradă. O poveste fără morală – nu ştim ce-i aia.
De la geamul bucătăriei din apartamentul în care locuim se văd containerele de gunoi. În ultima vreme tot mai multă lume se înghesuie acolo. Oameni fără casă, oameni care nu mai au bani de mâncare, pensionari amărâţi care nu au cu ce-şi plăti serviciile comunale. Dacă încerci să le dai ceva – mulţi dintre ei refuză. Li-e ruşine. Refuzul lor vrea să-ţi arate că nu-s cerşetori, că întâmplător sunt acolo. Întâmplător, dar tot mai mulţi.
La sfârşitul săptămânii trecute am văzut la containere un om slab, cu haine ce arătau ca ale muncitorilor de la construcţii. Tocmai se dusese gunoiul, nu era aglomeraţie. Nu ştiu dacă era în trecere sau căuta ceva. O bubuitură seacă, înfundată – m-a făcut să mă întorc şi să privesc încolo. Omul căzuse ca secerat direct în cap, pe asfalt. Nu mişca. Şi de pe fix şi de pe mobil am încercat să sun la Urgenţe, la Spitalul de Urgenţă. Înfundătură, ori nimeni nu răspundea, ori numere ocupate. Soţia s-a gândit că omul poate a leşinat de foame, şi pregătea un pachet cu mâncare să-i duc.
Între timp, a început să mişte. La început câte-un braţ, apoi încerca să se ridice, dar cădea la loc. Un maidaneza început să latre, să cheme oamenii la cel căzut. Căţelul era disperat, lătra şi arăta cu botul în direcţia containerelor. Cineva a aruncat în el cu o piatră.
La gunoi a apărut un domn îmbrăcat bine, s-a uitat de la distanţă la cel secerat. Apoi a apărut şi paznicul blocului în construcţie. Se uitau de la vreo trei metri la omul de pe jos, vorbeau între ei, apoi fiecare şi-a văzut de treabă.
Cel de pe jos a reuşit să se ridice şi foarte nesigur a început să meargă. L-am ajuns din urmă, l-am întrebat dacă se simte bine, dacă nu doreşte să chem Salvarea. Nu răspundea, apoi s-a oprit, m-a privit, mi-a mulţumit frumos şi mi-a spus că nu are nevoie de nimic. Am încercat să-i dau mâncare, apă şiun calmant. Iarăşi mi-a mulţumit politicos şi a mers mai departe, cu paşii unui om amorţit de durere.
A venit rândul meu să rămân înţepenit, privind în urma lui. Pe ceafă omul avea o rană imensă, de vreo 5 cm, ce părea de la distanţă o gaură în cap.
Povestea e fără morală. Putea fi cu intrarea noastră în UE cu tot cu nepăsare şi nesimţire. Putea fi despre măcelul câinilor maidanezi – uneori singurii care reacţionează la durerea umană. Putea fi despre apelurile la Urgenţă la care nimeni nu răspunde. Rămâne doaro gaură în cap.
Puteţi face însă ceva. Pe 12 aprilie, în mai multe supermarketuri (Linella, Green Hills, Unimarket), misiunea socială Diaconia a Mitropoliei Basarabiei va colecta produse alimentare pentru cei foarte săraci, pentru cei fără casă. O hrişcă sau un ulei poate cumpăra oricine intră în supermarket. Campania de Paşti se numeşte „Masa Bucuriei”. Anul trecut moldovenii au demonstrat nu sunt chiar aşa de nepăsători şi nesimţiţi. Ce putem strânge noi într-o zi – îi poate ajuta pe cei flămânzi un an.
