Svetlana s-a apropiat cu pași timizi de ușa mult prea înaltă pentru înălțimea ei mică, ca de copil. A privit nedumerită în jur, și-a strâns și mai tare la piept băiețelul care o privea cu ochii mari, negri. A bătut la ușă.
Era orfană. Nu avea pe nimeni în afară de copilul pe care-l ținea în brațe. Mai întâi a trecut pe la primăria din Edineț unde, după ce au privit-o lung, i-au ascultat istoria, angajații de acolo au ridicat din umeri și au trimis-o la o asociație obștească din centrul orașului. „Mergi acolo, că o să te ajute…”, i-au spus ei, fără să specifice în ce ar consta acel ajutor.
„Era mărunțică, pierdută și cu un copil mic”, își amintește Alina Reșetnicov, președinta Asociației Obștești AREAP (Asociația Raională de Educare a Adulților Prutului de Sus), despre ziua când a cunoscut-o pe Svetlana. Ea recunoaște că această zi a marcat-o cel mai mult în toți anii de când stă în fruntea Asociației și prin care încearcă să ajute cât mai multe persoane social vulnerabile din zonă. Timp de doi ani au organizat evenimente, proiecții de film, ca să adune bani pentru procurarea unei locuințe pentru Svetlana și copilul ei. Astfel, peste multe luni de muncă, tânăra s-a mutat într-un sat cu 1479 de locuitori, la 8 km distanță de Edineț, unde o aștepta deja propria casă.
Vulnerabilitatea
În anul 2010, în orașul Edineț, a fost fondată Asociația Obștească AREAP. Scopul asociației este integrarea socio-profesională a persoanelor cu dizabilități și a grupurilor vulnerabile din nordul țării. În 2011 a fost lansat primul proiect social, iar Alina Reșetnicov a fost selectată ca manageră de proiect.
„Absolvisem universitatea din Chișinău și visam să revin acasă și să-mi deschid o agenție de agroturism. Dar am văzut anunțul, am aplicat și am fost angajată la asociație, de unde nu am mai plecat. Au trecut deja 10 ani. Lucrul m-a absorbit atât de mult, încât nici nu am observat cum a trecut timpul – plin cu urcușuri, dar și cu multe coborâșuri.”
Proiectele asociației sunt lansate cu ajutorul granturilor oferite de Uniunea Europeană. De fiecare dată, problemele societății și ale oamenilor cu nevoi speciale au fost soluționate cu bani europeni și cu foarte puțin sprijin din partea statului.
„Cu granturi mici încercăm să facem lucruri mari”, spune Alina. Astfel a fost deschis un centru pentru persoanele cu dizabilități. Tot cu pași mici a fost deschisă și o spălătorie socială, iar între pereții asociației și-a găsit loc, la scurt timp, și un atelier de croitorie, unde lucrau trei persoane social-vulnerabile, printre care și Svetlana. Acolo confecționau cărți senzoriale, torbițe din bumbac, ciorapi de lână, lenjerie pentru copii și jucării. Când nu erau comenzi, lucrau la spălătoria socială, unde se adunau cuverturi groase și de la oamenii din oraș. Banii adunați erau folosiți pentru chiria încăperii, salarii, dar și pentru alte proiecte. Apoi a venit pandemia.
Grija din timpul pandemiei
„Nu vreau să renunț, dar e greu”, recunoaște Alina. Ea spune că în ultimele luni tot mai des se prinde la gândul că poate este timpul să plece din țară. Cel mai mult a durut-o când a fost nevoită să închidă atelierul de croitorie și spălătoria socială, pe care o mai folosește doar pentru curățarea hainelor bătrânilor singuratici. Pandemia și-a impus restricțiile, a închis multe uși și a tăiat ca din topor bugetele. „Am încercat să ne ținem pe linia de plutire până în ultima clipă, iar când nu am mai vândut nicio torbă și nu aveam cu ce achita salariile celor trei angajate, a trebuit să renunțăm”, constată cu tristețe președinta asociației.
Cu toate acestea, AREAP mai are la activ o locuință socială protejată în care trăiesc șase persoane cu dizabilități din satul Brînzeni, Edineț. În curtea gospodăriei au fost amenajate și două sere, unde beneficiarii și cinci oameni din sat cresc roșii și castraveți.
În timpul pandemiei, a fost lansat și proiectul „EdiNEST – oferim grijă!”, în cadrul căruia 150 de persoane în etate sau cu dizabilități primesc de două ori pe săptămână mâncare proaspăt gătită. „Acești oameni au fost puternic afectați în pandemie, devenind și mai singuratici și invizibili pentru autorități. Am găsit părinți de care au uitat chiar și copiii plecați peste hotare. Am cunoscut bătrâni care și-au pierdut vederea și nu are cine să-i ajute”, povestește Alina Reșetnicov. Beneficiarii se bucură nu doar de mâncare caldă, dar și de tunsoare la domiciliu, de hainele curate. „Consider că ar fi foarte bine dacă statul s-ar gândi și ar contribui cu servicii sociale pentru a susține acești oameni care cândva au lucrat pentru dezvoltarea țării, iar acum sunt neputincioși”, constată președinta asociației.
Întreprindere socială
AO AREAP nu este înregistrată ca întreprindere socială. „Deși ne-am dorit acest lucru, pandemia ne-a zdruncinat și reorganizat toate planurile”, povestește Alina Reșetnicov. Procedura de înregistrare a întreprinderii sociale, spune ea, nu este atât de anevoioasă, însă problema se ascunde în lipsa pieței de desfacere și a experților care i-ar îndruma pe antreprenori pe calea corectă și sigură de a deveni mai buni.
În Republica Moldova, dintre cele 48 de inițiative sociale sunt înregistrate oficial doar patru întreprinderi sociale.
|
Ce sunt afacerile sociale și cum le putem dezvolta în Moldova
„Mai degrabă asociațiile te ajută decât autoritățile”, constată cu tristețe Svetlana. Ea spune asta din propria experiență. Ține minte cum i s-au închis ușile atât de către autorități, cât și de multe persoane, pentru că ar fi de etnie romă, pentru că face parte din categoria persoanelor social vulnerabile. „Nu conta că le spuneam că am învățat la colegiu, la școală profesională și am aplicat la toate instruirile și cursurile care erau. Discriminarea și indiferența era mai importantă pentru unii, dar nu și pentru aceste asociații”, spune tânăra, care a apreciat ajutorul oferit la timp. Acest sprijin, spune ea, i-a permis să se pună pe picioare și să-și crească băiatul.
După închiderea spălătoriei sociale și a atelierului, Svetlana s-a înscris la universitate. Ea studiază online la facultatea de ecologie și așteaptă nașterea celui de-al doilea copil. Acum însă, tânăra știe să se descurce singură și nu va mai bate la nicio ușă după ajutor. Iar visul ei este să-și facă studiile și să le ofere copiilor un viitor mai bun, unde nimeni nu-i va discrimina pentru etnie, pentru felul de a fi sau pentru statutul social.
