Pentru mulți dintre noi, Eurovisionul nu este doar un simplu concurs muzical, ci o capsulă a timpului plină de nostalgie și momente care ne-au marcat copilăria.
„Eurovision, lume multă și frumoasă / Eurovision, melodia cea aleasă…”
Vă mai aduceți aminte? Pe când aveam doar 9 ani, etapa națională se trăia la intensitate maximă în familia mea. Cu telecomanda într-o mână și telefonul fix în cealaltă, am votat de câteva ori pentru Pavel Turcu, convinsă că imnul lui simplu și sincer merită marea scenă. Seara finalei era evenimentul sfânt al anului: momentul în care aflam ce muzică se mai ascultă prin Norvegia, ce eleganță a mai pregătit Franța și, mai ales, momentul plin de suspans în care număram câte puncte ne va mai acorda juriul internațional.
Această magie a conexiunii prin muzică a explodat în 2017. Atunci, piesa „Hey, Mamma!” a celor de la SunStroke Project a cucerit o planetă întreagă și ne-a urcat pe un istoric loc trei. Internetul a fost inundat de un val de simpatie și fraternitate, în special din partea Australiei, țara-continent care ne-a oferit punctajul maxim și care a demonstrat că muzica nu are granițe geografice.
Australianca care s-a îndrăgostit de Moldova, prin Eurovision
Margaret Waldersee locuiește în Australia și avea doar 18 ani când a văzut la televizor o imagine care i-a schimbat complet percepția despre muzica est-europeană: prestația trupei Zdob și Zdub cu piesa „So Lucky”.
Căciuli gigantice de cârlan, o zână pe monociclu și un mix exploziv de folk-rock – pentru tânăra australiancă, prestația a fost un superlativ al creativității libere. Din acea seară, Republica Moldova a devenit, alături de Finlanda, favorita ei absolută la Eurovision.
„Așteptam să văd ce va mai face Moldova și era mereu ceva ieșit din tipare și neobișnuit, dar întotdeauna foarte distractiv”, își amintește Margaret. Pasiunea ei a crescut atât de mult încât, din 2022, a început să meargă la fiecare ediție pentru a-și susține echipele favorite. Anul trecut a reușit, în sfârșit, să viziteze Republica Moldova.
A luat trenul din București, exact ca în versurile cântecului: „Pleacă trenul, unde ești, Chișinău-București…”. Margaret povestește că se aștepta ca Chișinăul să semene cu alte orașe din România „dar a fost foarte diferit”. „Nu mă așteptam ca mâncarea să-mi placă atât de mult, mâncarea a fost tare bună”, adaugă ea.
„Anul trecut, exact în ziua în care Finlanda a fost descalificată, Moldova a anunțat că nu va participa. Prietenii mei au început instant să-mi scrie mesaje și să glumească, întrebându-mă dacă mai sunt în viață după o asemenea veste”, se amuză Margaret.
„Eurovisionul este posibilitatea de a-ți pune propria identitate într-o vitrină alături de celelalte identități”
Această fascinație a străinilor nu este întâmplătoare. Jurnalista Nata Albot explică faptul că miza acestui concurs depășește cu mult divertismentul de sâmbătă seara:
„Eurovisionul este posibilitatea să îți pui propria identitate pe o vitrină cu restul identităților. De ce asta contează? Asta contează pentru că îți creează branding de țară, creează interes față de turismul tău, creează reputație, respectiv aduce o grămadă de avantaje.”
Pentru o țară mică, scena europeană devine o platformă uriașă de vizibilitate, un instrument de diplomație culturală capabil să pună un stat pe harta mentală a milioanelor de telespectatori.
„Eurovisionul este o șansă unică pentru artist, unică, să se adreseze unei audiențe de 200 de milioane de oameni urmărind două scopuri: beneficii personale pentru propria carieră și valorificarea națională, pentru țara pe care o reprezinți”, adaugă Nata Albot.
De ce alții pot boicota Eurovisionul, dar noi…
În acest an, mai multe țări europene au ales să nu participe la Eurovision, invocând dezacorduri legate de prezența Israelului în concurs. Printre acestea se numără Spania, Irlanda și Slovenia, care au decis inclusiv să nu retransmită competiția. În același context, Islanda și Olanda au renunțat la participare, însă au difuzat concursul.
Nata Albot consideră că Republica Moldova își poate permite să lipsească de la Eurovision, atât din considerente financiare, cât și ca un exercițiu de maturitate civică.
„Cum zicea și Viorel Mardare, așa erau timpurile, așa sunt timpurile noastre. Nu suntem noi încă ajunși la maturitatea de a ne asuma că putem avea o voce pentru noi. Interesul personal și șansa asta unică care ți se dă reprezintă un magnet mai puternic decât nevoia de a reprezenta cu adevărat o voce.”
„Ne scuzați că fără scandal”
Investigația realizată de Cu Sens despre Compania „Teleradio-Moldova” a semnalat cheltuieli mari, achiziții controversate, acordarea netransparentă a unor bonusuri, angajări dubioase și plecarea unor angajați cu experiență. În urma acestor dezvăluiri nu au urmat reacții publice majore sau demisii.
După controversa legată de punctajul acordat României la Eurovision Song Contest, subiectul a generat reacții puternice din mai multe zone politice și publice, iar ulterior a venit și anunțul demisiei lui Vlad Țurcanu din funcția de director al TRM (Compania Teleradio-Moldova).
Liuba Șevciuc, administratoarea redacției Cu Sens, spune că situația de la TRM nu este un caz izolat și că, de multe ori, investigațiile jurnalistice nu duc imediat la reacții sau măsuri concrete din partea autorităților.
„În realitatea din Republica Moldova, uneori este nevoie de mai multe scandaluri și de presiune publică constantă pentru ca anumite decizii să fie luate sau problemele semnalate să fie abordate”, explică ea.
Liuba Șevciuc consideră că o eventuală demisie în urma suspiciunilor privind gestionarea banilor publici, lipsa de transparență sau problemele legate de achizițiile publice ar fi avut o semnificație mult mai serioasă decât una venită după scandalul Eurovision.
„Este mult mai grav atunci când un director pleacă pe fondul unor suspiciuni legate de gestionarea banului public, de lipsa de transparență în angajări sau concedieri și de posibile nereguli în achizițiile publice. Dacă demisia ar fi venit în acel context, ar fi însemnat și o recunoaștere publică a gravității acestor probleme. În schimb, atunci când plecarea are loc după un concurs precum Eurovision, percepția asupra gravității situației nu mai este aceeași”, explică ea.
