De Constantin Tănase
O conspiraţie de tip clasic
Nu vom intra în teoriile şi practicile conspiraţiilor, fiindcă ne-ar lua mult spaţiu. Un lucru doar vom spune: există conspiraţii care au schimbat istoria unor ţări şi chiar istoria lumii. Ceea ce s-a întâmplat pe 7 aprilie la Chişinău nu se compară ca dimensiuni şi consecinţe cu, să zicem, asasinarea lui J. F. Kennedy sau cu revoluţia română din 1989, în cazul cărora întrebările „Cine şi de ce l-a asasinat pe Kennedy?” şi, respectiv, „Cine a tras?” rămân valabile. Dar schemele după care a au fost organizate şi fructificate protestele din 7 aprilie dovedesc că avem de-a face cu o conspiraţie de tip clasic a serviciilor secrete, bazată pe o manipulare ticăloasă şi neruşinată a opiniei publice. Întrebarea la care nu s-a răspuns încă şi există un mare interes ca să nu se răspundă e „Cine sunt conspiratorii?”. Ca să răspundem la ea trebuie mai întâi să dăm răspuns la o altă întrebare: „Împotriva cui s-a conspirat?”.
Cine sunt conspiratorii
Vom încerca să răspundem la întrebare, pornind-o mai pe ocolite. Vinerea trecută, doi oameni diferiţi, din diferite zone geografice şi de activitate umană – dar ambii fiind mai mult sau mai puţin apropiaţi lui Voronin şi iniţiaţi în tainele de la curtea acestuia -, fac nişte declaraţii care sugerează o singură, aceeaşi, concluzie, şi anume: devastarea sediilor Preşedinţiei şi a Parlamentului pe 7 aprilie a fost o „operaţiune” organizată de Voronin şi de anturajul acestuia. Numele celor doi oameni sunt Vladimir Baldovici, ministrul moldovean al Construcţiilor, şi Vladimir Socor, „analist internaţional”. Despre Vladimir Socor se ştiu mai multe lucruri, „interesul” lui faţă de Basarabia e unul „specific” şi mai vechi; despre motivele apropierii lui de grupările lui Voronin şi Roşca s-a mai scris în presa noastră. O adevărată enigmă rămâne pentru presă apariţia în anturajul lui Voronin a lui Vladimir Baldovici, precum şi ascensiunea lui fulminantă de la un simplu şef de firmă de construcţii la funcţia de ministru al Construcţiilor şi om apropiat Familiei Voronin. Dacă vreun ziarist s-ar apuca să investigheze această carieră strălucită, ar putea să ne dezvăluie lucruri interesante privind natura Clanului Voronin, încrengăturile lui, principiile lui de funcţionare… Dar altul e subiectul materialului de faţă.
Autorul vandalizării – clanul Voronin
Aşadar, vinerea trecută, în mod surprinzător, ministrul Baldovici dă dovadă de un exces de transparenţă, cu totul improprie regimului şi Clanului, şi organizează pentru ziarişti o „excursie” în sediile devastate ale Preşedinţiei şi Parlamentului. Apoi, într-o conferinţă de presă, Baldovici recunoaşte că e vorba nu de o reparaţie, ci de o modernizare şi că aceste lucrări au fost planificare cu mult timp în urmă. Afirmaţia că, de exemplu, din sediul Parlamentului trebuia să rămână doar carcasa şi că acesta urma să fie refăcut din temelii confirmă faptul că autorităţile n-au avut niciun interes să apere clădirile de vandali, fiindcă acestea oricum urmau să fie modernizate fundamental – schimbate reţelele electrice, geamurile, mobila ş.a.m.d. Dimpotrivă, a existat un interes ca vandalizarea să se producă, de aceea, există toate motivele ca anume autorităţile să fie suspectate că au organizat devastarea celor două instituţii. Să ne amintim ce a declarat V. Voronin în după-amiaza zilei de 7 aprilie când, de facto, nu numai că le-a permis vandalilor să devină stăpâni pe situaţie, ci i-a şi îndemnat la aceasta. Privite prin această prismă, multe lucruri apar în altă lumină şi se clarifică definitiv: lipsa de interes a şefului statului, a guvernului şi a poliţiei faţă de integritatea celor două instituţii, incendierea clădirii Parlamentului sub supravegherea poliţiei, asocierea liderilor Opoziţiei cu acţiunile de vandalism, satanizarea acestora şi acuzaţiile aduse lor de „tentativă de lovitură de stat”, inspirată din exterior, ne duc spre autorii conspiraţiei şi a cauzelor acesteia. Toată lumea, inclusiv cea manipulată de regim, simte că „ceva nu e clar”, „ceva nu se leagă”, că avem de a face cu o provocare politică de proporţii. Această lume se întreabă: de ce i-a trebuit regimului această provocare?
Ce a pierdut Voronin pe 5 aprilie?
În seara de 5 aprilie, când au devenit cunoscute rezultatele exit-poll-ului, Voronin a trecut printr-un adevărat şoc. Şi nu prin unul „pozitiv”, provocat de victoria partidului său, ci prin unul demolator, cauza fiind rămânerea PPCD în afara parlamentului şi victoria Opoziţiei de centru-dreapta, avându-i ca lideri pe Vlad Filat, Dorin Chirtoacă şi Serafim Urecheanu, oameni pe care Voronin îi urăşte şi-i dispreţuieşte sincer şi nedisimulat. Dacă în actualul parlament ar fi pătruns vreo şapte-opt deputaţi pepecedişti, problema „votului de aur” (a anticipatelor) ar fi fost rezolvată. (Dovadă în acest sens serveşte şi îndemnul recent al lui Voronin ca în viitoarele alegeri electoratul să voteze cu PPCD…) El a înţeles că va avea de a face cu o nouă Opoziţie, una care nu se va comporta ca „opoziţia constructivă” a lui Roşca. Pe 7 aprilie Voronin a pierdut principalul său aliat – Iu. Roşca. Dacă PPCD ar fi trecut pragul electoral, nu ar fi existat provocarea din 7 aprilie. Aşadar, ţinta conspiraţiei din 7 aprilie a fost Opoziţia de centru-dreapta. Am răspuns astfel la întrebarea „De ce i-a trebuit regimului această provocare?”…
Voronin a vrut să prindă trei iepuri
Răspunsul la întrebarea de mai sus conduce spre cauza principală a crizei politice din primăvara lui 2009: fraudarea alegerilor. Voronin şi sfetnicii lui înţelegeau că de această dată societatea nu va rămâne mută şi inertă şi va riposta, fiindcă scorul mare obţinut de comunişti în alegeri i-a şocat pe toţi. Şi când tinerii au ieşit în stradă şi au protestat paşnic în ziua de 6 aprilie, serviciile secrete ale lui Voronin au pus în aplicare planul marii conspiraţii împotriva Opoziţiei. Pe data de 7 aprilie Opoziţia nu mai controla mulţimea. Prezenţa liderilor Opoziţiei nu mai putea schimba evoluţia evenimentului, preluat şi dirijat de Securitate şi Poliţie – această prezenţă era necesară doar pentru televiziunile prezidenţiale, care aveau deja şi scenariul viitorului film despre „vandalii din Opoziţie”. Se vorbeşte că acest film este făcut şi va fi folosit în viitoarea campanie electorală… Astfel, Voronin a încercat să prindă doi iepuri, dacă nu chiar trei: a inventat pretextul pentru refacerea din temelie a acestor clădiri, a găsit ţapul ispăşitor în persoana liderilor Opoziţiei şi a acuzat România că ar stat în spatele „tentativei de lovitură de stat” de la Chişinău. Dacă punem alături de aceste acuzaţii reacţiile antiromâneşti ale Moscovei, care au urmat metodic şi în flux continuu după 7 aprilie, apar bănuieli serioase că serviciile secrete ruseşti nu ar fi cu totul străine de această provocare.
Încă un argument împotriva lui Voronin
Mai există un argument care susţine ideea că evenimentul de pe 7 aprilie a fost pregătit de Voronin din timp. Se cunoaşte slăbiciune acestuia faţă de luxul boieresc. După 5 aprilie, alegându-se cu funcţia de spicher al parlamentului, Voronin avea nevoie de modernizarea din temelii a sediului legislativului. Căci, odată cu „alegerea” lui în funcţia de preşedinte al parlamentului, centrul de putere s-a mutat în legislativ, prima persoană rămânând a fi în continuare Voronin. Dovadă în acest sens serveşte şi recenta declaraţie a lui Voronin precum că el pregăteşte „un pachet” de iniţiative legislative pentru consolidarea republicii parlamentare. Iar un preşedinte de parlament al unei republici parlamentare consolidate are nevoie de un sediu pe potrivă, ca simbol al Puterii. Acesta e miezul problemei, restul sunt acţiuni de manipulare ticăloasă: acuzaţiile aduse Opoziţiei, simularea interesului pentru dialog cu Opoziţia, amânarea şedinţei din 28 mai pe motiv că e mare sărbătoare religioasă ş.a.m.d. În acest context, mai puţin contează faptul dacă alegerile anticipate îi favorizează sau nu pe comunişti; obiectivul urmărit de comunişti este defăimarea Opoziţiei, decredibilizarea ei în ochii electoratului.
Socor confirmă vinovăţia lui Voronin
Logica argumentelor noastre de mai sus este confirmată şi de Vladimir Socor. În ultimul său comentariu, el vorbeşte despre „deficitul de competenţă al echipei conducătoare” şi enumără „greşelile şi abuzurile comise” de aceasta. Astfel, el afirmă că Voronin „a ordonat poliţiei să cedeze vandalilor clădirile statului fără nicio împotrivire”, că el „a permis poliţiei să-i bată la fel de barbar pe protestatari, la câtva timp chiar după consumarea faptelor”; că el „şi unii dintre apropiaţii acestuia s-au grăbit să-i acuze pe liderii Opoziţiei de organizarea unei lovituri de stat, turnând prin aceasta şi mai mult gaz pe foc”; că acea „Comisie de anchetă, înfiinţată de autorităţi, are gradul de credibilitate zero”, că „acelaşi grad de competenţă – zero – îl au domnii Gheorghe Papuc, Valeriu Gurbulea şi Ion Morei, respectiv ministrul de Interne, procurorul general şi şeful Consiliului de securitate”. Şi, punctul pe „i”: „Aceştia, alături de preşedintele Voronin, poartă responsabilitatea pentru greşelile şi abuzurile comise”.
Concluziile respective sunt parcă copiate din presa independentă care de o lună şi ceva repetă aceste lucruri.
În loc de concluzii
Purtătorul de vorbe al lui Voronin, Kostea Starîş, a „divulgat”, în „Rezonans”-ul de sâmbătă, principalele linii tactice şi strategice ale comuniştilor în viitoarea campanie electorală. Drept bâtă împotriva Opoziţiei va fi folosit evenimentul analizat de noi: 7 aprilie. Comuniştii înţeleg că, intrând în alegerile anticipate, ei intră pe nişte nisipuri mişcătoare, deoarece a devenit tot mai greu să ascunzi adevărul – de aceea, manipulează probele, falsifică informaţiile, lansează minciuni monumentale. Însăşi emisiunea lui Starîş este o mostră clasică de manipulare şi spălare a creierilor. După ce a demonstrat demnitate şi caracter, provocând alegeri anticipate, Opoziţia mai trebuie să demonstreze un lucru: că are capacitatea de a nu se încurca în detalii irelevante ci de a aduce în faţa opiniei publice adevărul despre 7 aprilie. Alegerile anticipate vor fi câştigate de Opoziţie dacă aceasta va reuşi să convingă electoratul că pe 7 aprilie a fost nu o „tentativă de lovitură de stat” organizată de Opoziţie, ci o conspiraţie murdară organizată de către comunişti.
